Ultima manifestare din domeniul economic a profesorului Tașcă a fost o conferință pe care a ținut-o la Ateneul Român în 1946, în cadrul unui ciclu intitulat „Idei călăuzitoare în istoria poporului român”.
Conferința avea tema „Ideea legăturii cu pământul” iar în cadrul ei Gheorghe Tașcă arăta că conceptele comuniste ale colhozurilor sunt contrare spiritului țăranului român.
Dar în 1946 timpurile începuseră să se schimbe. Conferința a fost întreruptă de agitatori ai Partidului Comunist care invadaseră sala și scandau lozinci.
Ea a fost ținută peste câteva săptămâni în aula Academiei de Înalte Științe Comerciale și Industriale, siguranța fiind asigurată de studenții anti-comuniști care au împiedicat accesul perturbatorilor.
Cordelia Benedicta Tașcă a fost arestată la 14/15 aprilie 1952, în „lotul familiilor demnitarilor”.
A fost condamnată administrativ la 24 luni de închisoare, motivul invocat: „element dubios”.
Detenţia la Ghencea, Popeşti Leordeni, Bragadiru şi Târgşor.
Eliberată la 25 aprilie 1954, a murit în 1996.
Iată ce povestea:
În 1952 am fost arestată şi eu, am stat doi ani, închisă administrativ.
Au venit să mă aresteze și pe mine în 1952, tot în primăvară (tata fusese arestat în mai 1950).
Și țin minte că atunci mi-am spus – ca să vă dați seama ce puțin știam despre ceea ce se înâmpla în închisori – că am să mă întâlnesc cu tata. Nici nu-mi dădea prin cap că el murise (Gheorghe Tașcă murise la Sighet în martie 1951).
… Ancheta – la Ghencea – a durat vreo opt zile aşa cu totul, că eram multe, eram vreo patruzeci. Toate eram rude de demnitari. Noi eram lotul de rude de demnitari. Fiice, soţii, cumnate…
… Şi la anchetă am văzut că ei vor să ne facă să spunem ceva ca sa ne poată închide. Adică căutau niște pretexte.
Ba că am ascultat radio, dar eu n-aveam radio, ba că am discutat cu diverși oameni, dar nu aveam cu cine discuta, ba că am încercat să vând nu știu ce lucruri.
Și până la urmă mi-am dat seama că ei aveau deja decis numărul de zile pentru care trebuia să fim închiși. Și m-am săturat şi le-am spus că am înjurat guvernul.
Şi ei m-au întrebat unde l-am înjurat?
Şi m-am gândit bine și am spus că la o coadă de lemne. Am și scris pe o hârtie. Dar ei atunci au spus, nu asta să n-o scrieţi.
… Am fost închisă în diferite locuri. Întâi la Ghencea, pe urmă la Popeşti Leordeni, pe urmă la Bragadiru, şi la urmă la Târgşor.
… În vara ne-au trimis pe cele care eram mai bătrâne la Popeşti Leordeni. Popeşti Leordeni a fost pentru mine un vis urât. A fost îngrozitor.
La Ghencea am avut un regim destul de uşor. Când am fost la Popeşti Leoderni acolo era mai greu, pentru că te scula la şase dimineaţa vara, te ducea la câmp, umblai un ceas până să ajungi şi pe urmă începea lucrul.
Făcuseră un lac și un dig, lacul artificial. Și digul ăla se spărgea mereu fiindcă nu ştiu, nu era bine făcut, nu era bine organizat ei şi munca aia la dig era foarte grea, mai ales că eram numai femei.
Fragment din interviul cu Cordelia Tașcă, realizat de Costin Manoliu (Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 124)
Foto: Cordelia Tașcă, Sinaia, 1944
