Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Ca-n Comedia Umană, se-nsoară în martie și moare pe 18 august
Articole online

Ca-n Comedia Umană, se-nsoară în martie și moare pe 18 august

Honore de Balzac s-a născut la 20 mai 1799, la Tours, într-o familie de mici-burghezi. La 21 de ani, după ani îndelungaţi într-un colegiu preoţesc, terminase studiile de drept şi stagiul obligatoriu în birourile avocăţeşti şi notariale şi audiase, printre picături, câteva prelegeri filosofice şi istorice de la universitate.

La 21 de ani, declarând că vrea să fie scriitor, şi nu notar sau avocat, Balzac se mulţumeşte cu mansarda din apropierea Bastiliei şi începe una dintre cele mai grele ucenicii literare cunoscute.

După câteva încercări nereuşite de a scrie piese de teatru, a publicat fără succes vreo 40 de încercări literare, mai ales romane, semnate cu pseudonimele Lord R’hoone sau Horace de Saint-Aubin.

Dezastru financiar și primul roman

În urma eşecurilor literare, a încercat să se lanseze în afaceri, cumpărând o tipografie şi apoi o topitorie de litere, intenţionând să publice ediţii complete ale operelor semnate de Moliere şi La Fontaine.

Dar acţiunile sale s-au soldat cu un dezastru financiar, în 1828, şi cu datorii de care nu va scăpa până la sfârşitul vieţii.

În 1829, a publicat primul roman semnat cu numele său real, Le Dernier Chouan ou la Bretagne en 1800, care, într-o ediţie ulterioară din 1845, a purtat titlul Les Chouans, al cărui conţinut este situat la graniţa dintre romanul istoric şi cel al realităţilor contemporane.

Tot în 1829, a publicat şi Physiologie du mariage, cele două romane bucurându-se de un succes imediat.

În 1831, a publicat romanul La peau de chagrin. În primii ani după 1830, Balzac a publicat articole satirice, povestiri filosofice şi comice, nuvele fantastice dar şi studii de moravuri, numai pentru anul 1830, bibliografiile timpului citează 97 de lucrări de Balzac.

În 1834, Balzac a publicat capodopera Le Pere Goriot (Moş Goriot) şi La Recherche de l’absolu (În căutarea absolutului).

Între 1834 şi 1840, Balzac a fondat şi două reviste, pe care le-a scris mai mult singur dar care nu au avut viaţă lungă.

Romanul Iluzii pierdute, compus din două volume apărute în perioada 1837-1843, conţine elemente autobiografice, din anii debutului literar. În 1840, a scris piesa de teatru Vautrin, după numele unui personaj din romanul Moş Goriot. Au urmat, printre alte lucrări, romanele La Rabouilleuse (Pescuitorii în apă tulbure) şi Les Paysans („Ţăranii”- partea întâi).

Comedia umană

Timp de două decenii, până la publicarea ultimelor sale creaţii, La Cousine Bette (1846) şi Le Cousine Ponce (1847), istoria vieţii lui Balzac se confundă cu istoria construirii grandiosului edificiu romanesc La Comédie humaine (Comedia umană), operă unică prin vastitatea proporţiilor, diversitatea personajelor şi profunzimea viziunii asupra lumii.

Comedia umană, cum se intitulează colecţia de 91 de lucrări, a fost împărţită de autor în trei mari grupe: studii asupra moravurilor, studii filosofice şi studii analitice.

Rezultat deopotrivă al observaţiei vizionare, universul tragic construit de Balzac în această operă dezvăluie întreaga complexitate a vieţii materiale şi spirituale contemporane scriitorului, redată cu ajutorul celor peste 2.000 de personaje create

Prima ediţie completă a acestei colecţii este publicată în perioada 1842-1846, când apare în 16 volume. În 1842, scriitorul a publicat o prefaţă a operei – Avant-propos, unde a expus planul de ansamblu al realizării

Comediei umane şi motivaţiile ştiinţifice şi estetice care i-au dat naştere, condiţionate şi determinate de contextul epistemic-ideologic al secolului al XIX-lea, de veneraţia faţă de ştiinţă şi interesul pentru studiul fenomenelor sociale.

Balzac a scris şi opere dramatice, dintre care piesa „Mercadet”, apărută postum, în 1853, este considerată cea mai importantă.O mare parte din opere sale a fost ecranizată atât pentru marele ecran, cât şi pentru televiziune.

Romanul Moş Goriot a fost ecranizat de mai multe ori. În 1999, a fost realizat de către Josée Dayan un film biografic de televiziune intitulat Balzac. Actorul Gérard Depardieu a interpretat rolul lui Honore de Balzac.

 

Sursa: Agerpres

Registration

Aici iti poti reseta parola