Nicolae Labiş s-a născut la 2 decembrie 1935, în comuna Mălini, judeţul Suceava, ca fiu al învăţătorilor Eugen şi Profira Labiş, ambii îndrumându-i primii paşi în şcoala primară.
În perioada 1947-1951, a urmat cursurile Liceului „Nicolae Gane” din Fălticeni.
A fost transferat la Colegiul Naţional din Iaşi, la solicitarea Uniunii Scriitorilor, filiala Iaşi.
A publicat mai multe poezii între care şi cea dedicată lui Nicolae Bălcescu. După câteva luni petrecute ca elev la Colegiul Naţional din Iaşi, în anul 1952, s-a înscris la Şcoala de Literatură „M. Eminescu”.
După absolvire (1954), poetul a fost redactor, mai întâi la revista „Contemporanul”, apoi la ”Gazeta literară”.
Ulterior s-a înscrie la Facultatea de Filologie, ale cărei cursuri va renunţa însă să le frecventeze.
În 1953 a publicat 11 poezii, între care şi două parodii după A. E. Baconsky, iar în 1954 a publicat 23 de poezii, între care şi „Moartea căprioarei”, în revistele „Viaţa Românească” și „Gazeta literară”.
În aceeaşi perioadă, a fost numit redactor responsabil al sectorului liric al revistei „Anii de ucenicie”, fiind foarte apreciat de Mihail Sadoveanu.
Debutul editorial aduce un suflu poetic nou şi o speranţă, prin „Primele iubiri” (1956) şi „Puiul de cerb” (1956), cărora li se adaugă culegerea postumă „Lupta cu inertia” (1958).
Poetul Nicolae Labiş a murit la 22 decembrie 1956, în urma unui accident de tramvai, produs în noaptea de 9 spre 10 decembrie, în împrejurări neelucidate complet.
Ultimele sale creaţii au fost „Pasărea cu clonţ de rubin” şi „Albatrosul ucis”, dictate de pe patul spitalului unde se afla internat în urma accidentului.
A fost înmormântat, la 24 decembrie 1956, la Cimitirul Bellu.
Poemul ‘Moartea căprioarei’, inspirat de un eveniment real, l-a făcut celebru în rândul mai multor generaţii de adolescenţi.
Criticul Eugen Simion l-a supranumit, folosind o metaforă din basme, ‘buzduganul unei generaţii’, căci debutul său avea să anunţe generaţia lui Nichita Stănescu cunoscută sub numele generaţia şaizecistă.
Sursa: Agerpres
