Online

”Blestemul” treptelor de liceu. Strămoșul examenului de Capacitate și reforma lui Nicolae Ceaușescu

 Mihail Popescu
”Blestemul” treptelor de liceu. Strămoșul examenului de Capacitate și reforma lui Nicolae Ceaușescu

Pentru că la această oră, părinții copiilor care au terminat clasa a VIII-a sunt în febra pregătirii examenului de Capacitate, poate că e bine ca, prin intermediul Evenimentului Istoric, să ne amintim când a apărut acest ”hop” în viața elevilor pe drumul de la școală spre liceu.

În anii 1976-1978, de la prima idee a instituirii ”treptelor” până la decretul-lege care le statua definitiv, Nicolae Ceaușescu a făcut o reformă amplă a învățământului, liceul fiind doar o parte a schimbărilor. Schimbarea era motivată, așa cum veți vedea, de nevoi propagandistice, dar și din necesități ale ”noilor realități economice și sociaale”, cum era sintagma perioadei.

Pentru descrierea reformei apelăm la un extras din studiul cercetătorilor Raluca Nicoleta SPIRIDON și  Luminița BANU”Anul 1977: Reformele Puterii și opoziția societății românești…”, publicat în Caietele CNSAS.

 

Apariția treptei a doua

 

În cazul reorganizării învăţământului din anul 1977, studiile de istorie recentă au evidenţiat, de regulă, acele aspecte care compun excepţionalismul său: limitarea drastică a disciplinelor umaniste şi politehnizarea învăţământului liceal şi superior. Mai gravă decât limitarea anumitor discipline sau a introducerii unor perioade compacte de practică (însoţită de o diminuare a timpului de studiu pentru acele materii ce asigurau pregătirea generală) ni se pare a fi organizarea învăţământului liceal pe două trepte.

Sistemul de organizare a selecţiei pentru treapta a II-a a eliminat, nu de puţine ori, tocmai pe acei elevi care, în urma examenului de admitere la liceu – treapta I, intrau la anumite profile cu medii mai mari decât elevii repartizaţi, în ordinea mediilor, la profilele următoare, mai puţin atrăgătoare.

 

 Învăţământ liceal sau învăţământ profesional?

 

La fel ca multe alte măsuri legislative, adoptarea unui nou act legislativ care să reglementeze învăţământul liceal şi cel profesional a fost precedată de ample controale în teritoriu şi de o analiză minuţioasă a rezultatelor obţinute. De exemplu, într-o sinteză a raportului întocmit de Ministerul Educaţiei şi Învăţământului asupra activităţii desfăşurate în anul şcolar şi universitar 1976-1977 se reţineau următoarele deficienţe: „lipsa de concordanţă între structura reţelei de învăţământ liceal şi superior şi necesarul forţei de muncă; insuficienta legare de practică, de producţie, de cercetare a unor cadre didactice, a conţinutului lecţiilor, a manualelor şcolare şi a cursurilor universitare; instruirea practică a elevilor şi studenţilor în unele şcoli şi facultăţi s-a desfăşurat la un nivel scăzut; puţine cadre din producţie, din cercetare, din activul de partid şi de stat au fost atrase la activităţile desfăşurate în unităţile de învăţământ; o parte a cadrelor didactice de ştiinţe sociale nu cunosc nemijlocit activitatea concretă din unităţile economice, în conţinutul unor lecţii la aceste discipline s-au menţinut numeroase teze teoretico-abstracte; unele cadre didactice de la celelalte discipline cuprinse în planurile de învăţământ n-au reuşit ca, odată cu transmiterea cunoştinţelor de specialitate, să contribuie în măsura cuvenită la formarea unor convingeri materialist-ştiinţifice despre viaţă, la educarea patriotică şi revoluţionară a elevilor şi studenţilor; nu s-a asigurat întotdeauna un climat de muncă şi disciplină, un înalt spirit de exigenţă revoluţionară în toate unităţile de învăţământ”.

 

Reorganizarea, pornită de la Biroul Permanent al CC al PCR

 

Pornind de la astfel de constatări, restructurarea şi organizarea învăţământului liceal – aşa cum o relevă stenograma şedinţei Biroului Permanent al C.C. al P.C.R. din ziua de 6 iunie 1977 - a fost gândită pe o structură profund ierarhică, amintind de principiile pe care taylorismul încerca să le impună în organizarea industrială în prima jumătate a secolului al XX-lea. Învăţământul liceal urma a fi organizat pe „tipuri şi profiluri”, în funcţie de necesităţile de pregătire a forţei de muncă, potrivit planului de dezvoltare economico-socială a ţării. Erau avute în vedere următoarele tipuri de licee: a) Licee industriale; b) Licee agronomice şi silvice c) Licee economice şi de drept administrativ; d) Licee sanitare; e) Licee de matematică-fizică; f) Licee de ştiinţe ale naturii; g) Licee pedagogice; h) Licee de filologie-istorie; i) Licee de artă.

Învăţământul liceal se organiza pe trepte: treapta I, parte integrantă în învăţământul obligatoriu de 10 ani, cuprindea clasele a IX-a şi a X-a, în vreme ce treapta a II-a cuprindea clasele a XI-a şi a XII-a pentru învăţământul de zi şi clasele XI-XIII, pentru învăţământul seral . Reglementarea învăţământului liceal pe două trepte de calificare era rezumată de Cornel Burtică, în respectiva şedinţă, astfel: „s-a mers pe principiul că în 10 ani el poate să înveţe anumite meserii de bază. Dar pentru a deveni muncitor cu înaltă calificare, fie urmează liceul treapta aII-a, fie şcoala profesională. Asta a fost ideea. Urmând liceul, în afara faptului că este calificat, are dreptul la învăţământ superior, iar dacă urmează şcoala profesională are meserie şi pe urmă poate urma liceul la seral. Acesta a fost principiul pe care s-a mers”.

 

Disciplinele tehnice, aproape jumătate din programă

 

Nota explicativă care a însoţit Decretul nr. 207 din 12 iulie 1977 „privind organizarea şi funcţionarea învăţământului liceal” furnizează date precise în privinţa restructurării reţelei liceelor. Din cele 414 licee real-umaniste, 152 au fost transformate în licee industriale, 44 în licee agro-industriale, 99 în licee de matematică-fizică, 30 în licee pedagogice şi de ştiinţe social-filologice, 1 liceu economic de contabilitate şi comerţ, 30 urmau să fie comasate cu alte licee, iar 58 să fie transformate în filiale ale liceelor industriale şi agro-industriale, numai cu treapta I. În total, pentru anul 1977/1978, urmau să funcţioneze 969 licee, plus patru licee militare şi 19 licee pentru deficienţi recuperabili şi minori cu tulburări de comportament.

Se adaugă acestor statistici şi faptul că structura noilor planuri de învăţământ prevedea ca disciplinele tehnice şi tehnologice să primească o pondere de 36-47%; instruirea practică să reprezinte 1/3 din totalul orelor (în treapta I, câte 11 săptămâni anual, iar în treapta a II-a câte 13 săptămâni anual), în timp ce pentru disciplinele care asigurau pregătirea generală fusese prevăzută o pondere de 25-32%. Primele noastre observaţii sunt legate de ponderea disciplinelor tehnice şi tehnologice, care atingea 36-47%, deoarece în cursul perioadelor de pregătire generală, cumulate, ca număr de ore, acestea nu au ajuns niciodată la procentul sus-menţionat. Pe de altă parte, aceeaşi notă explicativă ne oferă o sumă esenţială de date, care, nuanţate, ne îngăduie, fie şi în cadrul abstract al raportărilor statistice, introducerea ca obiect al analizei noastre a destinelor  individuale prinse în rigoarea implacabilă a acestei restructurări în trepte profesionale, nu de educaţie.

 

Statisticile reale ale învățământului în anii comunismului

 

În anul şcolar 1976/1977 urmau să absolve treapta I de liceu (clasele IX-X) un număr de 240.000 elevi, repartizaţi astfel: pentru continuarea studiilor liceale în urma treptei a-II-a de liceu 125.000 elevi (52%); pentru învăţământ profesional 87.000 (36,2%); în producţie 28.000 (11,8%). Era prevăzută şi posibilitatea de a urma cursuri serale - pentru 60.000 elevi - sau fără frecvenţă, pentru 19.000 . În fapt, liceele funcţionau, conform noului decret, cu două sau trei profiluri.

Totuşi, sistemul fusese gândit pornindu-se de la două premise corecte: în primul rând, elevii înscrişi în treapta I la un profil considerat bun urmau să fie motivaţi suplimentar pentru ca, în urma concursului de admitere în treapta a II-a, să-şi păstreze locul. În acest fel, finalizarea liceului la profilurile cele mai solicitate era posibilă doar pentru elevii care dovedeau că depun interes constant pentru pregătirea în respectiva meserie.

 

CASETA

 

Seralul, a doua șansă

 

Se dorea acordarea unei a doua şanse tinerilor care, din varii motive, nu putuseră să urmeze clasele a IX-a şi a X-a la liceul unde ar fi dorit. Ca atare, la concursul de admitere în treapta a II-a  se puteau înscrie toţi tinerii absolvenţi ai clasei a X-a de liceu sau care posedau studii echivalente, cu condiţia de a nu fi depăşit vârsta de 19 ani. Cei care îşi schimbau profilul erau obligaţi să susţină în prealabil unele examene de diferenţă pentru materiile de specialitate.

Se adaugă şi anumite interdicţii cu efecte în marcarea definitivă a regresului parcursului educaţional, deoarece la învăţământul liceal seral şi fără frecvenţă se puteau înscrie persoanele care indiferent de vârstă îndeplineau condiţiile de studii, dar mai ales erau încadrate în producţie obligatoriu sau, cum afirma însuşi Nicolae Ceauşescu, după clasa a X-a, când se învăţa la şcoala profesională, nu se putea face şi liceul.

 

CASETA

 

Frica de trepte, creștea nivelul de pregătire

 

 

Faţă de pregătirea echilibrată pe care o asigurase Legea Învăţământului din 13 mai 1968, noua organizare ierarhică pe trepte şi profile cu finalitate profesională poate fi considerată, dintr-o anumită perspectivă, ca fiind una regresivă. Totuşi, în mod paradoxal, după mutaţiile legislative din 1977, planurile de învăţământ foarte bine structurate în privinţa disciplinelor care asigurau pregătirea generală, o solidă disciplină a procesului de învăţământ, presiunea pe care o exercita nevoia promovării treptei a doua de liceu, aspiraţia tot mai largă de înscriere în învăţământul superior şi, nu în ultimul rând, sprijinul familial pentru desăvârşirea prin educaţie au condus la formarea unor generaţii orientate spre performanţă şi spre a reuşi.

 

 

Inapoi la articole
CAPITAL
ANIMALZOO
DOCTORUL ZILEI
EVZ MONDEN
Citește în continuare pe EVZ Istoric