Blestemul Focului a lovit imediat după Blestemul Ciumei

 

În noaptea de 2 septembrie 1666, un foc izbucnește la prăvălia brutarului Faryner din Londra. Incendiul se întinde rapid în toată capitala.

Londra număra la jumătatea secolului XVII aproape jumătate de milion de locuitori și abia trecuse printr-o epidemie devastatoare de ciumă care, în 1665, ucisese 70.000 de oameni.

Cum focul de la Faryner s-a întins repede pe Pudding Lane, aproape de Podul Londrei și amenință să se propage peste tot din cauza caselor de lemn date cu catran, lordul primar al capitalei, sir Thomas Bloodworth, este anunțat și vine grabnic la fața locului, dar nu găsește că ar fi motive de îngrijorare și îi lasă pe salvatori să-și facă treaba.

Însă focul ajunge la depozitele de cânepă și de păcură aflate pe Thames Street, pe malul Tamisei.

Incendierea acestor depozite accelerează propagarea focului de-a lungul fluviului și salvatorii sunt în scurt timp depășiți. Zece mii de case și aproape o mie de biserici sunt mistuite de flăcări. Catedrala Saint Paul se prăbușește sub povara acoperișului (ea va fi reconstruită, adăugându-i-se domul binecunoscut).

Regele Carol II Stuart se alătură curând echipelor de salvatori. Echipe de soldați aruncă în aer casele, stradă cu stradă, pentru a opri focul să se răspândească.

Incendiul se stinge abia după șase zile. În mod uluitor, dar și datorită sângelui rece al echipelor de intervenție, până la final nu se vor înregistra decât opt victime.