Barbu Slătineanu scapă în mod miraculous viu de la Turtucaia, dar moare în temnițele comuniste pentră că a refuzat să fie turnător la Securitate

 

Barbu Slătineanu (1895-1979), fiul lui Alexandru Slătineanu zis Turcul, care a participat la Primul Război Mondial ca medic bacteriolog, a luptat și el pe front pe Valea Prahovei, la Oituz şi la Mărăşti.

Priveliştea era de toată groaza: un tanc revărsase petrol peste suprafaţa apei, aşa că oamenii care ajunseseră înaintea mea urlau cuprinşi de flăcări.

Unii se vor fi înecat cu capul prins sub pânza de petrol aprins. Nu mai puteam să mă apropii, ba dimpotrivă, eram nevoit să mă depărtez, să mă las mult mai la vale.

Uşor de gândit, greu de făcut, când mă simţeam atât de sleit. Dus de curent, înotam doar cât să mă ţin la suprafaţă, la depărtare de câteva sute de metri de mal.

Cred că am plutit astfel câţiva kilometri până ce n-am mai văzut flăcări pe apă, aşa că am început să înot iarăşi spre ţărm.

[…] Panicat, mişcările îmi deveniseră neregulate, înghiţeam din ce în ce mai multă apă… simţeam cum mă înec. Răsuflam greu şi mintea-mi era tulbure. Vedeam totul ca prin ceaţă, nu mai judecam.

Stors de vlagă, mă lăsai la fund… să se termine odată! Când… coborând spre fundul apei, piciorul s-a sprijinit în pământ. M-am trezit brusc, am început să dau din mâini mai repede, dar piciorul s-a sprijinit numai de mâl care, moale, mă trăgea în jos, nu mă ţinea, iar eu, eu uitasem să merg!…

Aşa că am început să mă târăsc în patru labe pe uscat.

De bucurie, ca un nebun, am muşcat pământul malului românesc şi am mestecat ţărâna râzând ca un smintit. Nicio mâncare nu mi s-a părut vreodată mai bună!

M-am rostogolit pe ţărâna caldă care mă ţinea în braţe ca o mamă. Era pământul ţării mele…

Scăpasem de duşmanul care mă chitise din toate părţile, scăpasem de apa care mă supsese sorbindu-mă spre fund, îmi sleise mădularele şi scăpasem şi de focul ce mă pândea să mă ardă”.

Întors de front, Barbu Slătineanu va lua parte, în 1919, la ocuparea Budapestei, în armata care a luptat împotriva lui Béla Kun. Îşi va continua cariera militară şi la întoarcerea de pe front, ca ofiţer, profesor la Şcoala de Război (din 1941) şi şef al Secţiei Muniţii din Ministerul

Înzestrării Armatei (din 1945).

În octombrie 1958 a fost arestat de autoritățile comuniste, fiind însă eliberat, din cauza stării precare de sănătate, dar punându-i-se condiția de a deveni informator al Securității.

Din cauza refuzului de a colabora cu aceasta, la începutul lui septembrie 1959 a fost arestat din nou. Aproape două luni mai târziu, pe 31 octombrie, a murit în spitalul penitenciarului Văcărești.

Se născuse pe 14 iulie 1895, la Paris.

 

Sursa: Filip-Lucian V. IORGA, Impactul Primului Război Mondial asupra descendenţilor boierimii române