Băicoianu arăta ilegalităţile comise de Puterile Centrale faţă de banca de emisiune română şi pagubele imense produse avuţiei naţionale a Regatului României.
Comandamentul german de la Bucureşti şi-a arogat dreptul să înlocuiască bursa şi să stabilească cursul valutei româneşti, scăzând leul şi ridicând marca peste paritatea cursului legal. Cursul mărcii a fost rdicat de la 1.2345 lei la 1.33 lei, cauzând astfel valutei române o depreciere de 10%. Directorul sucursalei din Bucureşti a Băncii Naţionale, Bărbulescu, după ce s-a sfătuit cu ceilalţi şefi de instituţii financiare rămase în capitală, a trimis guvernului german un memoriu prin care protesta împotriva deprecierii leului, însă comandamentul l-a retrimis autorului cu precizarea că “guvernul imperial german va face tot ce va crede şi va voi”, iar pe Bărbulescu l-a pus sub arest în Bulgaria.
Nemţii aveau nevoie de produse româneşti, însă nu voiau să le plătească în mărci, pentru a nu-şi deprecia moneda, iar lei nu se găseau destui în piaţă, deoarece BNR se mutase la Iaşi, iar sucursala din Bucureşti nu dispunea de sumele de care aveau nevoie germanii.
Iată câteva din dezvăluirile pe care le făcea Băicoianu:
“Comandamentul german şi problema aceasta a rezolvat-o degrabă, se înţelege cu o nouă ilegalitate: a dat ordin Băncii Generale Române să înfiinţeze o secţie de emisiune şi să confecţioneze în limba română bilete de bancă, cari vor fi acoperite printr-un depozit de mărci la Reicgsbank din Berlin pe cursul de 80 mărci pentru 100 lei. Biletele acestea au fost decreate de mijloc legal de plată pentru ţinutul ocupat. Ce priveşte rescumpărarea acestor bilete, Consiliul de Răsboiu din Berlin hotărâse astfel. La încheierea păcii se va proceda astfel, ca rambursarea tuturor biletelor emise să se ia de guvernul român asupra sa. Prin acest procedeu tot depozitul va recădea celor ce l-au depus (Germanilor) ;I alia’ii ar fi primit ]n tot acest timp în mod gratuit mărfurile importate. Zis şi făcut”.
“Germanii au pus în circulaţie bilete de aceste în sumă totală de 2.172,030.000. În mânuirea acestor bani, cu acoperire presupusă numai, germanii nu aveau nici un scrupul. Prin mijlocul lor ei reupeau din gura consumaţiei româneşti tot felul de produse. Preţurile ce le ofereau germanii erau fantastice. Leul ajunsese să nu mai aibă valoare decât foarte puţin.Traiul s-a scumpit extraordinar. Această situaţie impune acuma atât statului cât şi particularilor urcarea salarelor într-o măsură îngrijorătoare şi desechilibrantă. Pentru germani hârtia monetă a Băncii Generale nu era contravaloarea muncii, ea era un articol de fabrică, ce nu-i decât hârtia şi imprimatul. De aci risipa şi uşurinţa cu care ei mânuiau aceşti bani”.
“Prin mijlocul acesta Germanii au stors nu numai produsele de tot felul, dar au scos şi aurul din ţară şi au îngrăşat cu el stocul metaloc al Băncii Imperiale din Berlin. Aurul a ajuns sub ocupaţiune să aibă un agio necunoscut încă în istoria financiară de 600%”.
Dar cele mai grave urmări pentru întreaga viaţă economică a ţării şi pentru Banca Naţională aveau să urmeze Tratatului de pace, “prin care se impuneau României poveri grele şi Germanii cereau ca acestea să fie finanţate prin numita bancă:
- Despăgubirea supuşilor germani
- Regularea condiţiilor de cont-curent dela Stat la Stat, pe care Germanii le impusese pentru cumpărările şi vânzările între români şi Centrali, ca o modalitate prin care statele îşi garantau cumpărarea pe datorie a întregei producţiuni româneşti
- Retragerea bancnotelor Băncii Generale de peste 2 miliarde
- Fixarea modului cum avea să se înţeleagă conlucrarea Comandamentului militar la regularea circulaţiunii monetare şi participarea lor la administraţia Băncii Naţionale”.
