Vornicul a dat în preajma anului 1780 un mare prânz, urmat de un bal strălucitor și, lucru rar pe atunci, de un foc de artificii.
Ce a fost un bal pe vremea aceea, de care se minunau bucureștenii, ne spune Ioan Ghica, în scrisorile sale către Vasile Alecsandri, unde povestește balul de la Curtea Domnească din 1827.
În sala în care a dat vornicul Filipescu balul, Vodă Ipsilante, îmbrăcat cu giubea albă, hanger de briliante la brâu, ședea pe sofa, rezemat de perne, cu gugiumanul de samur, cu funda albă.
Mai încolo, pe alte sofale, ședeau doamna Ecaterina și câteva cucuoane mari ale boierilor.
Dincolo, în altă sală, câteva tacâmuri de lăutari cântau arii de joc și de lume.
Când danțul începea, boierii cei tineri alergau de luau fetele și cucoanele la joc. Fiecare fată avea pe alesul ei.
Cucoanele cele tinere se purtau legate la cap cu turban de tulapan – spune Ioan Ghica, zăbranic sau marabu meșteșugit adus cu coadele cu panglici și urmuz împănat cu stele și fulii de diamant, rochie de mătăsărie, marțelin sau poplin, fără cute, mâneci cu bufanturi, ciupag scurt.
Fetele, cu capul gol, cu panglici și cu flori, rochie garnisită pe poale cu fionguri de panglici și de stofă.
Cucuoanele mai în vârstă aveau fes alb, legate cu testemel cu bibiluri, paftale de aur cu pietre scumpe și cu șal pe spate.
În „Sonete patriarhale”, Dimitrie Teleor a lăsat stihuri de toată frumusețea în care povestește, în cuvinte alese și arhaice, scene din viața bucureșteană de odinioară:
Colan de diamante, o brățară
Și-o rochie de mătase zugrăvită
Cu flori ce nu se văd la noi în țară
Va fi o frumusețe negrăită.
Pantofii de atlaz sunt o minune
Cordonul o subție când îl pune
Mănușa-i face mâna așa de mică!
*
De saraisir e rochea ei cea nouă.
În Țarigrad lucrată numai voale,
Cu mahmudele șaptezeci și nouă
Cusute pe la guler și pe poale.
*
Pe tâmple păru-și trage și-l frezează
Și bucle pe delături rânduește
La mâneci fir de aur schintează
Iar rochia-i minune ce vorbește!
Sursa: D. Caseli, gazeta Municipală din 7 iunie 1936
