A îmbrăţişat cariera militară, absolvind, în 1878, Şcoala Fiilor de Militari din Iaşi, Şcoala de Ofiţeri de Infanterie şi Cavalerie (1880) şi Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu din Bucureşti (1883), şi urmând curs de perfecţionare, în Franţa, la Şcoala de Aplicaţie de Artilerie şi Geniu de la Fontainebleu.
„Constantin Prezan, se dovedise nesimțitor la curentele populare care avuseseră atâta influență asupra celuilalt mare general al războiului, Alexandru Averescu.
Acțiunea sa de străbatere în Ardeal fusese eficace și se menținuse și după catastrofa din Muntenia.
Ajuns conducător al defensivei din Moldova, arătase sânge rece, dreaptă măsură, atât optimism cât trebuia pentru a domina dezorientarea și demoralizarea și pentru a fi gata oricând de hotărârile reparatoare ale revanșei.
Ieșise complet curat, numai cu moșioara sa din Roman (Schinetea)-Vaslui, dintr-o situație în care atâția au făcut avere.
Avea o singură dorință: de a putea să organizeze, fără servituți de partid, armata pe care o condusese cu atâta demnitate”, scrie Nicolae Iorga în „O viață de om, așa cum a fost”.
Mareşalul Constantin T. Prezan și-a adus contribuţia la centura de forturi din jurul Capitalei şi înzestrarea cu armament modern (1891-1894) şi în 1913 participă la cel de-al doilea război balcanic, având gradul de general de brigadă din 1907.
Din 1914 a fost general de divizie şi s-a aflat la comanda grupului Armata de Nord în momentul intrării României în operaţiunile Primului Război Mondial, desfăşurând manevrele de traversare a liniei Carpaţilor în Transilvania şi apoi de securizare a trecătorilor Carpaţilor.
Pentru apărarea Capitalei a coagulat Grupul de armate General Prezan pentru desfăşurarea unor operaţiuni tactice la adresa a trei grupuri inamice pe care le-a înfrânt succesiv.
În perioada noiembrie-decembrie 1916 a avut loc operaţiunea de apărare a întregii zone a Capitalei, care însă, cunoscând aspecte dificile şi riscante din punct de vedere tactic, s-a încheiat cu eşec, obligând la efectuarea retragerii armatei române în Moldova.
În calitate de şef al Marelui Cartier General, din 5 decembrie 1916 până pe 1 aprilie 1918, a organizat apărarea pe linia Siretului şi a Carpaţilor Orientali şi refacerea trupelor, a contribuit la elaborarea planului campaniei militare din 1917, marcată de victoriile răsunătoare de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.
În urma păcii de la Bucureşti, din 1918, mareşalul Constantin Prezan s-a ocupat de eforturile dedicate demobilizării temporare, iar în momentul reintrării României în război se afla la comanda Statului Major General, între octombrie 1918 și aprilie 1920.
A condus, în această calitate, operaţiunile tactice pentru alungarea inamicului şi împotriva Ungariei bolşevice. În 1919.
La 1 aprilie 1920 a fost trecut în rezervă.
A fost senator de drept şi din 1923 a fost membru de onoare al Academiei Române.
În 14 iunie 1930 a fost avansat la gradul de mareşal.
S-a stins din viaţă la 27 august 1943, în satul Schinetea, comuna Dumeşti, judeţul Vaslui.
Sursa: Agerpres
