PREMIUM
 

În cartea sa „După Revoluție”, apărută în 2003 la Editura Nemira, Ion Diaconescu spune că aflase, de la persoane care îl cunoșteau mai bine pe Constantin Ticu Dumitrescu, că fostul președinte al Asociației Deținuților Politici avusese acces, cu asentimentul directorului SRI Virgil Măgureanu, fără ca legea de atunci să permită, la dosarele Securității. Așa explica […]

PREMIUM
 

Liderul mongol Ginghis Han (1162-1227) a pornit cu adevărat de jos și a ajuns să conducă cel mai mare imperiu din istoria omenirii. După ce a unit triburile nomade de pe platoul Mongoliei, a reușit să cucerească teritorii vaste din China și Asia Centrală. Urmașii lui au extins imperiul până în teritorii care astăzi aparțin […]

PREMIUM
 

Istoricul Tiberiu Tănase, colonel în rezervă al Serviciului Român de Informații (SRI), se află la cea de-a doua carte a sa dedicată unor aspecte mai puțin cunoscute din istoria Legiunii „Arhanghelul Mihail”, date prezentate pe bază de documente din arhivele secrete ale fostelor servicii speciale românești. După „Feţele Monedei. Mişcarea legionară între 1941 şi 1948” […]

PREMIUM
 

Bătălia de la Hastings, din 14 octombrie 1066, a marcat prăbuşirea regatului anglo-saxon şi apariţia pe harta lumii medievale a Angliei normande, embrion al viitorului regat al dinastiei Plantagenet. Despre invazia Angliei de către ducele Normandiei Wilhelm Bastardul (Guillaume le Bâtard), despre lupta disperată a regelui Harold Godwinson pentru a-şi apăra regatul şi despre moartea […]

PREMIUM
 

La 8 ianuarie 1873 s-a născut prințesa Jelena Petrovic de Muntenegru, fiica primului și singurului rege al Muntengrului, Nikola Petrovic-Njegos. Ea s-a născut la Cetinje, însă a copilărit și a studiat în St. Petersburg. Nikola avea un singur obiectiv în minte, cum să transforme Muntenegru într-un regat respectat și de luat în seamă în Europa. […]

PREMIUM
 

Important simbol al ingineriei românești, podul de la Cernavodă a fost vreme de mai bine de 90 de ani un element principal al legăturii feroviare dintre București și Constanța. Importanța sa strategică a fost dovedită în cele două războaie mondiale, când a fost, pe rând, aruncat în aer de trupele române care se retrăgeau, dar […]

PREMIUM
 

Țineți minte această zi: să o țineți minte bine. O să o povestiți generațiilor care vor urma. Începând cu ora 8, de azi-dimineață am fost izolați în ghetou. Aici trăiesc acum. Lumea este separată de mine, iar eu sunt separată de ea”, nota Renia Spiegel, la 15 iulie 1942. Jurnalul Reniei Spiegel a stat ascuns […]

PREMIUM
 

În 2015, o superproducție de televiziunea avea să fie redifuzată în China după ce fusese interzisă, la o săptămână de la premieră, de cenzură pe motiv că sânii femeilor din serial erau prea evidenți prin haine. În noua versiune editată, care spune povestea vieții împărătesei Wu Zetian, apăreau doar doar fețele actrițelor, nu și bustul […]

PREMIUM
 

Pentru mult timp a fost un adevărat mister motivul pentru care s-a automutilat van Gogh. Istoricul de artă Martin Bailey susține că a găsit explicația. Într-un autoportret din 1887, expus la Rijksmuseum din Amsterdam, Vincent van Gogh apare într-o postură normală. La 23 decembrie 1888, pictorul olandez decide să taie bucăți din urechea sa stângă. […]

PREMIUM
 

Considerat actul de naștere al popoarelor nordice, Bibilia lui Wulfilla rămâne în mare parte o necunoscută nu doar lingvistică ci și ca proveniență. Aplecați în mare parte spre a descrie importanța acesteia pentru procesul de convertire la creștinism a unor popoare migratoare – triburile goților din Balcani mai precis, și a etapizării evenimentelor istorice, rămâne […]

PREMIUM
 

E pidemia de coronavirus din zilele noastre îi face pe mulți să se gândească la pandemia care a lovit umanitatea între ianuarie 1918 și decembrie 1920, chiar dacă primul caz a fost înregistrat oficial abia în martie 1918. Specialiștii susțin că această pandemie a fost provocată de virusul H1N1, cel care a mai provocat probleme […]

PREMIUM
 

E vadarea lui Napoleon de pe insula Elba (1 martie 1815) a fost unul dintre acele momente în care voința unui singur om a fost pe punctul de a schimba istoria. Chiar dacă noua aventură imperială nu a durat decât 100 de zile, capetele încoronate au tremurat de spaimă că “Micul Caporal”, pe care îl […]

PREMIUM
 

Malaria, pestă, gripă, holeră, lepră erau bolilele fatidice aleEvului Mediu. Astăzi ele sunt parțial vindecabile, cu o rată de succes destul de ridicată. În schimb au apărut altele pe care le considerăm incurabile și ne luptăm fără succes să le găsim un antidot: Ebola, poliomelita, SIDA, diabet, anumite forme de cancer, astm și Alzheimer. Dacă […]

PREMIUM
 

Pe 2 februarie 962, Papa Ioan al XII-lea îl încoronează pe Otto I drept împărat al Sfântului Imperiu Roman. Urmașul unui mic rege german prelua astfel moștenirea imperială a lui Charlemagne, dar mai ales pretenția de a domina întreaga Europă. De la „Translatio imperii” la „A treia Romă”, ideea Imperiului European a străbătut secolele și […]

PREMIUM
 

Cea mai apropiată bucățică de pământ de această insulă se află la 1600 de kilometri distanță. Este vorba despre insula Bouvet din Oceanul Atlantic de Sud, denumită chiar după cel a care a descoperit- o la 1 ianuarie 1739, exploratorul francez Jean-Baptiste Charles Bouvet de Lozier. Chiar și la trei secole de la descoperirea ei […]

PREMIUM
 

În a doua parte a dialogului (și ultima) dedicatsituației dificile în care se zbat comunitățile românești din Ucraina, Serbia, Bulgaria, Ungaria – cea mai importantă problemă fiind politicile abuzive ale autorităților locale care,ignorând drepturile minorităților, desființează școlile în limba maternă – istoricul Ioan-Aurel Pop, președinte al Academiei Române,sancționează perplexitatea aparatului de stat românesc, incapabil să […]

PREMIUM
 

La 27 decembrie 1945, două dintre cele mai puternice instituții din lume, care și-au păstrat forța până astăzi, luau naștere în SUA: Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Mondială. Ambele instituții au fost înființate în cadrul conferinței de la Bretton Woods (1944), statul New Hampshire, din nordul Statelor Unite ale Americii. Unul dintre principalii negociatori […]

PREMIUM
 

De când este ambasadorul României în Rusia, inimosul istoric Vasile Soare a reușit să inaugureze două cimitire militare în Federația Rusă, alături de alte 29 de monumente întru cinstirea prizonierilor români morți în lagărele sovietice existente în fosta URSS. Mai mult, la 100 de ani de la fondarea României Mari, în urma unor cercetări întreprinse […]

PREMIUM
 

În Evul Mediu nu conta aproape nimic altceva decât puterea. Iar pentru putere, elitele erau în stare fie să pornească un război pentru a extinde granițele avuției lor, fie să își “vândă” și propriii copii în mariaje aranjate, care asigurau nu doar pacea efemeră, ci și mai mare bogăție. La 19 decembrie 1490, cea mai […]

PREMIUM
 

Ultima parte a serialului cuprinzând extrase dintr-un capitol al unei lucrări memorialistice – inedite – a lui Mihai Novicov (1914- 1992) furnizează, printre altele, semnificative informații despre familia și tinerețea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe care autorul l-a cunoscut bine în anii de detenție ai amândurora, împrejurare în care „Ghiță” i-a împărtășit date mai mult sau […]

PREMIUM
 

Pe 4 februarie, cea mai cunoscută rețea de socializare a tuturor timpurilor, Facebook, împlinește 16 ani. Un timp extrem de scurt, dacă ne gândim că aventura începută într-o cameră de cămin de la Harvard s-a transformat în una dintre cele mai mari companii din lume. La 11 ani, lucra cu un dezvoltator de software Indiferent […]

PREMIUM
 

Aflat într-o copertă de piele uscată ce nu-i aparține, distrusă pe la colțuri, neofertantă de a fi deschisă din cauza paginilor ce urmează a se desprinde la o mișcare greșită, Codex-ul Rohonczi nu pare dispus a se lăsa răsfoit, darămite să își dezvăluie ceva din misterele ce-l înconjoară. În seiful ce conține colecția de carte […]

PREMIUM
 

Generațiile născute în mileniul al III-lea nici nu își pot imagina ce înseamnă vidul de informație sau felul în care circula informația în urmă cu nici măcar 100 de ani. Mulți consideră că locul ziarelor în ziua de astăzi este în muzeele de istorie sau mai rău, în târgurile de vechituri și suveniruri, însă în […]

PREMIUM
 

Una dintre creaţiile literare de tinereţe ale lui Johann Wolfgang Goethe, drama „Clavigo”, o lucrare care nu se ridică la valoarea operelor dramatice de maturitate ale „titanului de la Weimar”, are însă o poveste deosebit de interesantă şi un caracter inedit prin faptul de a fi adus pe scenă două personaje contemporane cu autorul piesei, […]

PREMIUM
 

La 20 de ani după ce problema metroului sovietic din inima Bucureștiului fusese clasată, ideea realizării unei „căi de comunicație de mare capacitate și viteză” revenea în atenția specialiștilor României Socialiste. Denaturând faptele, propaganda Epocii de Aur a relatat că „realizarea acestui deziderat al bucureștenilor s-a împlinit în anii care au urmat Congresului al XI-lea […]

PREMIUM
 

Bacteria Yersinia pestis a suferit o mutație în urmă cu 3000 de ani care i-a permis să supraviețuiască în puricii șobolanilor, ca mai apoi să se extindă asupra oamenilor. Această mutație, în combinație și cu alți factori favorabili, a provocat epidemia de pestă din 1347, cunoscută drept Moartea Neagră. Pesta pulmonară, care se dezvolta în […]

PREMIUM
 

România a început să construiască un program nuclear pașnic la jumătatea anilor cincizeci, când Uniunea Sovietică, răspunzând programului din Statele Unite, Atomi pentru pace, și-a slăbit restricțiile privind cooperarea nucleară. Printre alte tehnologii pe care românii le-au primit a fost un reactor de cercetare de tip sovietic, pe care l-au folosit în scopuri de instruire. […]

PREMIUM
 

Aproximativ 100.000 de colaboratori oficiali a avut Ministerul pentru Securitatea Statului din RDG (STASI). Se presupune că de două ori mai mulți au fost informatori neoficiali. Ce s-a întâmplat cu aceștia după reunificarea Germaniei? Răspunsul e simplu: s-au adaptat din mers. Avantajul major al STASI este că a avut la dispoziție un an să își […]

PREMIUM
 

Nu este o noutate că în special în Evul Mediu, dar și înainte și după aceea, mariajele erau aranjate de către părinți și dorința tinerilor nu conta în fata planurilor de extindere a regatelor și a influențelor. Mai rar se întâmpla totuși ca un rege, aflat deja la al patrulea mariaj, să își aleagă soția […]

PREMIUM
 

Spectacolul fenomen Cenaclul Flacăra, care aduna pe stadioanele țării, în anii comunismului, zeci de mii de oameni ce tânjeau după libertate, s-a sfârșit abrupt și brutal în vara lui 1985, în timpul unui spectacol susținut, la Ploiești, de folkiștii de geniu ai lui Adrian Păunescu. O furtună puternică a provocat atunci prăbușirea scenei (amplasată direct […]



Registration

Forgotten Password?