Evenimentul Istoric > Articole online > Austria: Capcanele bătăliei împotriva celor trei litere, ”von”
Articole online

Austria: Capcanele bătăliei împotriva celor trei litere, ”von”

Karl Habsburg-Lothringen se prezenta pe pagina sa de internet Karl von Habsburg, încălcând astfel legea austriacă prin care au fost abolite aristocraţia şi titlurile nobiliare, după căderea monarhiei, în 1918.

Cazul a ajuns la Curtea Constituţională după ce nepotul lui Carol I a contestat o amendă simbolică, aplicată pentru folosirea cuvântului ”von”.

Habsburg-Lothringen a argumentat că i-au fost încălcate dreptul la liberă exprimare, viaţa de familie şi egalitate în faţa legii.

Curtea i-a respins acţiunea, cum argumentul că ”abolirea aristocraţiei trebuie văzută ca o măsură de a crea egalitate”.

Tribunalul a admis în schimb că Habsburg-Lothringen nu poate fi obligat să plătească amenda respectivă, în condiţiile în care legea privind abolirea aristocraţiei nu a fost actualizată şi amenda maximă prevăzută în textul ei este în coroane, şi nu în euro.

Cazul Habsburg-Lothringen nu este singular, din contră.

Un elvețian a dat statul austriac în judecată pentru aceeași interdicție. Niklaus von Steiger insista ca logodnica sa, austriaca Christel Troll, să poată să adopte”von” de la numele său, după căsătorie, și deci să fie recunoscută drept Christel Troll-von-Steiger.

Dar statul austriac a refuzat, bazându-se pe aceeași lege de abolire a aristocrației, care este văzută drept o importantă expresie a principiului de egalitate.

Von Steiger a instigat și alte figuri ale aristocrației, obligate să renunțe la cele trei litere, sperând să miște ceva.

A fost creat un grup la Facebook, care vizează circa 2.000 de austrieci care au cele trei litere în nume, iar Von Steiger a reușit să adune 50 de persoane. El a declarat presei austriece că Austria este singura țară care refuză să recunoască cele trei litere ca parte integrantă din numele obișnuite. Germania, de exemplu, le-a considerat integrate în numele obișnuite, ale unor persoane lipsite de privilegii.

Acum un an, un bărbat cu dublă cetățenie, germană și austriacă, a renunțat la cea austriacă în semn de protest, spunând că decizia este o violare a integrității sale personale și întrebându-se retoric dacă nu cumva există o teamă de revenire la monarhie.

Cu toate astea, amintește The Guardian, există și excepții acceptate de statul austriac, cum este cazul dirijorului Herbert von Karajan, căruia i-a fost permis să folosească ”von” în calitatea sa de artist. Dar și el amenințase că nu va mai reprezenta Austria, dacă statul îi refuză numele integral.

 

Registration

Aici iti poti reseta parola