În paginile 16-17, MICA își expunea contribuția la producția auriferă a României. Societatea vindea aurul produs Băncii Naționale sub prețul mondial de piață, așa că numai de la înființare, în 1920, până în 1930 paguba MICA fusese de 142.391. 498 lei. Tot în 1930, MICA suportase costuri sociale de 5.787.460 lei.
Producția toatală a societății de aur fin era de 2697.2404 kilograme și de 1277.7121 de argin fin din minele proprii, plus 146.0763 aur fin și 84.5805 kg. din minele în participație.
MICA
Societatea MICA a luat fiinţă în anul 1920, iar, până la naţionalizarea din 1948, va fi cel mai mare producător de aur din România şi, în acelaşi timp, “cea mai importantă societate minieră implicată în extracţia metalelor preţioase din partea centrală şi de sud-est a Europei.”
“Întregul capital plasat de societatea MICA era românesc, iar beneficiul a rămas în ţară” se precizează în lucrarea “Societatea Mica. Năzuinţe şi înfăptuiri sociale 1920-1939”, citată de arhivaromaneasca.wordpress.com
Primul preşedinte al consiliului său de administraţie a fost generalul Alexandru Averescu, ales în anii 1920, respectiv 1922-1924. În perioada 1928-1938 aceasta a avut doar calitatea de membru în Consiliul de administraţie al Societăţii.
Între 1920-1921, respectiv 1926-1932 funcţia de preşedinte a acestui organism a revenit generalului Constantin Coandă, cunoscut om politic în perioada interbelică.
Tot el a deţinut, în 1920, respectiv 1922-1924, şi funcţia de vicepreşedinte.
De altfel, ca simpli membri, vicepreşedinţi sau chiar preşedinţi au fost şi alţi reprezentanţi ai clasei politice româneşti interbelice: Constantin Argetoianu, Constantin Dissescu, Jean Th. Florescu, Ludovic Mrazek, dr. Aurel Vlad, Ernest Urdăreanu, Stan Ghiţescu, Romulus Boilă, Constantin C. Arion, Avram Bunaciu, Gheorghe Pop, Emanoil Tătărescu, George Cessianu şi alţii.
Mandatele poetului
Octavian Goga devine membru al Consiliului de administraţie, pentru un mandat de 1 an, în 1924.
El va fi reales în 1928 şi, cu o perioadă scurtă de autosuspendare, de la sfârşitul lui 1937 şi până în februarie 1938, va păstra această calitate până la moarte.
În anul 1933, Octavian Goga a fost ales preşedinte al Consiliului de administraţie şi rămâne, cu precizarea de mai sus, până la 7 mai 1938, data decesului său.
Cel mai important acţionar al societăţii, precum şi principalul ei conducător între anii 1920-1948, a fost ing. Ion P. Gigurtu, care a deţinut 7,37% din capitalul social al acesteia. “acest fapt, ca şi rolul pe care l-a avut în constituirea şi dezvoltarea Societăţii “Mica”, îi dădeau ing. Ion P. Gigurtu autoritatea necesară pentru a fi considerat adevăratul stăpân al Societăţii” – este de părere istoricul Mircea Baron, citat de arhivaromaneasca.
Şi Octavian Goga a deţinut 2960 de acţiuni, reprezentând 0,59% din capitalul social al Societăţii “Mica”.
Goga, “ca Preşedinte al Consiliului de Administrație al Societăţii “Mica”, onorând chemarea sa de patriot “născut cu pumnii strânşi”, de ctitor de cultură, a rămas în analele acestei societăţi ca adept al analizei lucide, exhaustive, un spirit pătrunzător “in medias res”, un apropiat funciar de lumea satului, pe care o revedea acum în altă ipostază, cântând comorile, aurul subpământean şi o sprijinea cu convingerea unui act de dreaptă decizie”.
Societatea “Mica” a jucat un rol decisiv în dezvoltarea economico-socială a celor 44 de sate aşezate în jurul întreprinderilor sale miniere din zona Brad.
În cadrul ei au muncit, în medie, peste 2800 de muncitori, mulţi dintree ei păstrându-şi, însă, şi specificul de minier-plugar.
La un an după preluarea funcţiei de Preşedinte de către O. Goga, Consiliul de administraţie concepe şi fundamentează un adevărat program de acţiune socială, fiind conştient de “rolul social, într’o regiune pur românească, însă săracă”, pe care îl avea de îndeplinit Societatea.
