Este considerat, în istoria monahismului, drept primul ascet care s-a retras în „cele mai dinăuntru ale pustiei”, primul eremit sau pustnic.
Informațiile despre viață Sfântului Pavel Tebeul, le avem datorită întâlnirii sale cu Sfântul Antonie.
Dumnezeu îi descoperă lui Antonie, după cinci ani de petrecere în rugăciune, că se află în pustie o persoană mai desăvârșită decât el.
Este demn de reținut modul în care se adresează unul către altul în momentul în care se întâlnesc.
– Părintele Antonie a zis: „Bucură-te Pavele, vasul alegerii și stâlpul cel de foc, locuitorule al pustiei”,
iar Pavel i-a răspuns:
„Bine ai venit soare, care luminezi toată lumea, povățuitorule al celor ce se mântuiesc, gura lui Dumnezeu, care din pustie ai făcut cetăți și pe diavolul l-ai gonit dintr-însa”.
Nu se tratează unul pe altul ca de la superior la inferior.
Din dialogul cu Pavel aflăm că ajunge în pustie pentru a scăpa de mânia cumnatului său.
Acesta dorea să-l denunțe împăratului Deciu că este creștin, pentru a moșteni toată averea familiei sale.
Era perioada persecuțiilor împotriva creștinilor.
De 70 de ani Sfântul Pavel Tebeul primea o jumătate de pâine, adusă de un corb.
În ziua întâlnirii sale cu Antonie, corbul îi va aduce o pâine întreagă.
Din Sinxar reiese că, luând sfinții acea pâine, se invitau unul pe altul că s-o binecuvânteze și s-o frângă, unul pe altul mai mare făcându-se cu cinstea. Fericitul Pavel a apucat pâinea de o parte, iar pe cealaltă parte a pus-o în mâinile părintelui Antonie și îndată pâinea singură s-a frânt prin mijloc și fiecare și-a luat partea sa.
După trecerea la cele veșnice a Sfântului Pavel Tebeul, Sfântul Antonie s-a întors la mănăstirea să, luând cu sine haina Sfântului Pavel cea împletită cu frunze de finic.
Atât de mult cinstea acea haina, încât numai de două ori pe an se îmbrăca cu ea: la praznicul Sfintelor Paști și în ziua Cincizecimii.
Sursa: crestinortodox.ro