Din punct de vedere astronomic trecerea la anotimpul toamna are loc odată cu echinocţiul de toamnă. În această zi, în emisfera australă începe primăvara.
Există două astfel de fenomene: echinocţiul de primăvară (în luna martie) şi echinocţiul de toamnă (în luna septembrie).
De la un an la altul, fenomenul nu se produce la aceeaşi dată din cauza faptului că anul calendaristic nu este egal cu cel tropic.
De când a fost alcătuit calendarul gregorian (1582), echinocţiul de toamnă s-a produs în zilele de 21, 22, 23 sau 24 septembrie, mai des însă la 22 sau 23 septembrie.
După echinocţiul de toamnă, ziua (perioada de timp iluminată de Soare într-un ciclu de 24 de ore) devine tot mai mică iar noaptea tot mai mare până la solstiţiul de iarnă, din 21 decembrie 2020.
Cele două puncte de pe ecliptică în care se află Soarele în momentul echinocţiului se numesc puncte echinocţiale, fiind denumite punctul vernal şi, respectiv, punctul autumnal.
Cuvântul „echinocţiu” derivă din cuvântul francez „équinoxe”, care, la rândul lui, provine din latinescul „aequinoctium”, format din „aequus” – „egal” şi „nox”, „noctis” – „noapte”.
Moartea şi renaşterea Zeiţei Mumă
Calendarul popular păstrează în zona echinocţiului de toamnă amintirea unui străvechi început de an, marcat de moartea şi renaşterea Zeiţei Mumă, de origine neolitică, peste care părinţii bisericii creştine au suprapus moartea, numită Adormirea (15 august), şi naşterea Fecioarei Maria (8 septembrie), potrivit volumului „Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român’” (2000), de Ion Ghinoiu.
La 8 septembrie, sărbătoarea Naşterea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mică) marchează sfârşitul verii şi începutul toamnei. Vremea se răceşte, începe migraţia păsărilor, iar o vorbă populară spune că acum se schimbă pălăria cu căciula.
Sursa: Agerpres
