Una dintre minunile sale este salvarea de la un incendiu a unei părți din Timițoara. Aceasta minune este trecută si în Acatistul care îi este închinat:
„Ca să arăți marea ta milostivire pentru turma ta și râvna ta pentru slobozirea ei din toate nevoile ce o împresurau, atunci cand pârjolul focului s-a întins să cotropească toată cetatea Timișoarei, nu ai fugit ca un fricos, ci ai stat ca un viteaz, biruind puterea focului, prin rugăciunea ta mai fierbinte decât vâlvătaia focului, scăpând neatinsă biserica slujirii tale si oprind, prin ploaie napraznică, pe care cerul a trimis-o ție în ajutor, întinderea focului.“ (Icosul 7).
Sfântul Iosif cel Nou de la Partos s-a născut în 1568, în orasul Raguza din Dalmația. După moartea tatălui său, s-a mutat împreună cu mama sa în Ohrida, la sud de Dunare.
Când a împlinit vârsta de 15 ani a intrat în mănăstirea Maicii Domnului din Ohrida. Dupa cinci ani de viețuire în această mănăstire, ajunge în Muntele Athos, la Mănăstirea Pantocrator. Aici s-a călugarit și a primit numele de Iosif.
La cererea patriarhului de Constantinopol este trimis egumen pentru marea lavră a Sfântului Ștefan din Adrianopol, iar dupa șase ani este pus egumen în marea lavră românească Cutlumus.
Este trimis de patriarhia din Constantinopol ca mitropolit al Timișoarei. Așezarea în scaun a fost săvârșită pe 20 iulie 1650.
În anul 1653 s-a retras la Mănăstirea Partos, aproape de Timisoara. Aici a mai viețuit trei ani și apoi și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Potrivit Tradiției, ăn momentul trecerii sale la cele veșnice, clopotele mănăstirii au început să bată singure. A fost înmormantat în naosul bisericii mănăstirești.
În anul 1956 moaștele sale au fost strămutate în Catedrala mitropolitană din Timișoara.
Sfântul Iosif cel Nou de la Partos a fost trecut în rândul sfinților de catre Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pe 28 februarie 1950.
