Regii, reginele și restul liderilor s-au bucurat de alianțe și protecția bisericii.
În anul 800, Papa Leon al III-lea l-a numit pe regele francilor Charlemagne în funcția de “Împărat al Romanilor”, primul după căderea imperiului cu 300 de ani în urmă.
În mandatul său, Charlemagne a creat “Sfântul Imperiu Roman”, una dintre cele câteva entităţi politice din Europa ale cărei interese aveau tendinţa să se alinieze cu cele ale Bisericii.
Anual, oamenii obișnuiți erau obligați să predea Bisericii 10% din tot ce produceau, în timp ce Biserica era scutită de taxe. Astfel, biserica a ajuns să dețină putere și resurse financiare la un nivel nebănuit până atunci.
În acest context, principalul dușman al Bisericii a fost ascensiunea unei alte religii: Islamul.
Lumea islamică în acea perioadă era de asemenea puternică și în continuă dezvoltare. De la moartea profetului Mahomed, armatele musulmane reușiseră să cucerească teritorii vaste și să le unească sub un singur califat. În momentul de vârf, lumea islamică medievală a fost de trei ori mai mare decât cea creștină.
Au prosperat orașele mari precum Cairo, Bagdad și Damasc, devenind centre vibrante pentru o viață culturală și intelectuală bogată. Poeți, filosofi și oameni de știință publicau mii de cărți, având în vedere că hârtia, o invenție a chinezilor, ajunsese în lumea islamică încă din secolul al VIII-lea.
Se traducea din greacă, persană și hindu în arabă. Inventatorii aveau cu ce se mândri: camera obscura, săpunul, morile de vânt, instrumentele chirurgicale, prima mașină care putea zbura, ca și numerele pe care le folosim astăzi.
Discipolii religioși traduceau, interpretau și predau Coranul și alte texte scripturale tuturor celor interesați din Orientul Mijlociu.
Conform History.com, în acest context a fost doar o chestiune de timp până când Biserica Catolică urma să reacționeze la această “amenințare”. Spre finalul secolului al XI-lea, Biserica a autorizat expedițiile militare, “Cruciadele”, pentru a-i alunga din Țara Sfântă pe “infidelii musulmani”.
Cruciații erau convinși că prin efortul lor vor fi iertați de păcatele pământești și vor trăi veșnic în Rai. Au primit mai mult recompense verbale, cum ar fi protecția papală asupra proprietăților lor și anularea unor obligații de a plăti anumite datorii.
Cruciadele au început în 1095 sub patronajul Papei Urban. În 1099, armatele creștine au preluat Ierusalimul de sub controlul musulman și de atunci a început o serie neîntreruptă de pelerinaje din Vestul Europei în Ierusalim. Mulți au fost jefuiți sau uciși la trecerea prin teritoriile controlate de musulmani.
La sfârșitul anilor 1118 a luat naștere ordinul militar al cavalerilor templieri. Și-au câștigat reputația de luptători neînfricați. Finalul epocii lor a venit odată cu distrugerea ultimului lor bastion de la Acre, în 1291. Au fost dizolvați de Papa Clement al V-lea în 1312.
Nimeni nu a ieșit învingător de pe urma cruciadelor. Mii de oameni au murit de ambele părți. Mișcarea a transformat catolici obișnuiți în oameni uniți într-un scop al creștinătății și au inspirat valuri de religioși entuziaști în rândul unor oameni care nu s-ar fi simțit atrași de Biserică în niciun fel.
Cruciadele au obligat mulți europeni să descopere literatura islamică, știința și progresul tehnologic care au avut efecte durabile asupra vieții intelectuale europene.
