Volkogonov a găsit în Arhivele Comitetului Central al Partidului Bolșevic din perioada 1917-1952 (RȚHIDNI) rapoartele asasinilor, Iurovski, Medvedev, Radzihovki, Nikulin, Ermakov etc., care i-au ucis pe Romanovi la Ekaterinburg.
În anii 1940, de exemplu, Nikulin, adjunctul plutonului de execuție, se plângea că Ermakov își arogă toate meritele asasinatelor.
Spre indignarea celorlalți, care revendicau același lucru, Ermakov scrisese în memoriile sale că îi împușcase personal pe țar, țarină, Alexei și una din prințese, „făcându-mi astfel datoria față de popor și de țară”.
Raportul Iurovski
Volkogonov a publicat în cartea sa „Lenin, o nouă biografie”, apărută la editura Orizonturi, unul din rapoartele șefului asasinilor, Iurovski:
„În ziua de 16 iulie 1918, la ora două după amiază, a sosit tovarășul „Filip” și mi-a adus la cunoștință ordinul Comitetului Executiv local ca Nikolai să fie executat.
La noapte urma să vină un tovarăș cu parola „curățarea coșurilor” căruia trebuia să-i predăm cadavrele pentru a le îngropa.
I-am chemat pe gardienii care fuseseră desemnați să lichideze familia regală și i-am spus fiecăruia pe cine trebuia să împuște. Le-am dat revolvere Nagan.
Când le-am explicat ce trebuie să facă, letonii au declarat că nu vor fi în stare să le împuște pe fete. M-am gândit că e mai bine să-i scot din echipă, căci nu vor fi capabili să-și îndeplinească datoria revoluționară în momentul crucial.
Era „coșarul”
La ora 1.30 noaptea, s-a auzit o bătaie în ușă. Era „coșarul”. Am intrat în cameră și l-am trezit pe dr. Botkin (medicul de Curte) căruia i-am spus că trebuie să mut familia într-un loc mai sigur din cauza tulburărilor din oraș.
La ora 2 a.m. am escortat tot grupul spre partea de jos a casei. Le-am cerut să se încoloneze într-o anumită ordine. Am condus apoi de unul singur familia în jos.
Nikolai îl ducea pe Alexei în brațe. Ceilalți, încărcați cu perne și alte lucruri, au coborât în beci. Alexandra Fedorovna și Alexei s-au așezat pe jos.
Le-am spus tuturor să se ridice în picioare și i-am anunțat că Comitetul Executiv al Sovietului deputaților muncitorilor, țăranilor și soldaților ordonase să fie executați. Nikolai s-a întors spre mine cu o privire întrebătoare. Am repetat cele spuse și am ordonat: Foc!
Baioneta a dat greș
Eu am tras primul și l-am ucis imediat pe Nikolai. Împușcăturile au durat o bună bucată de vreme. Am avut nevoie de mult timp ca să opresc tirul împușcăturilor care deveniseră dezordonate.
Dar în aceeași clipă mi-am dat seama că mulți dintre ei erau încă în viață. De exemplu, dr. Botkin ședea rezemat într-un cot de parcă s-ar fi odihnit. L-am lichidat cu un foc de revolver.
Alexei, Tatiana, Anastașia și Olga erau și ele în viață. Tovarășul Ermakov mi-a cerut să le lichidez cu baioneta, dar n-am putut.
Am descoperit mai târziu motivul: fetele purtau corsaje cusute cu diamante. A trebuit s-o împușc pe fiecare în parte. Spre ghinionul nostru, soldații din Armata Roșie văzuseră bijuteriile și încercaseră să pună mâna pe ele”.
„Act umanitar”
Volkaganov notează că autorii acelor crime nu numai că erau mândri de faptele lor, dar considerau crimele drept un „act umanitar”. Tot el spune: „În conformitate cu unele dovezi indirecte, ordinul de executare a familiei regale a fost dat verbal de Lenin și de Sverdlov, președintele Comitetului Central Executiv al Sovietelor pe întreaga Rusie (VȚIK).
La 18 iulie 1918, Sovnarkomul a avut o ședință extraordinară prezidată de Lenin, la care au participat 33 de membri. Sverdlov le-a citit o notă extrasă din minutele VȚIK în care se afirma că Nikolai al II-lea fusese executat la Ekaterinburg.
Lenin s-a oprit din scris – îi pregătea un bilețel lui Cicerin – și a întrebat cu o voce guturală: „Sunt întrebări pentru tovarășul Sverdlov?”.
El știa deja că întreaga familie regală fusese executată.
