Online

Articolul dedicat de Vaida-Voevod lui Maniu la 50 de ani

 Cătălin Pena
Articolul dedicat de Vaida-Voevod lui Maniu la 50 de ani

Alexandru Vaida-Voevod publica, pe prima pagină a ziarului Adevărul din 10 ianuarie 1923, articolul „La jubileul lui Iuliu Maniu” în care își exprima convingerea că românii, în cele din urmă, vor învăța să-l aprecieze pe marele bărbat politic.

Iată articolul lui Vaida Voevod: „Pe lângă tăria de caracter și claritatea judecății, una din însușirile care i-au dat și-i dau lui Iuliu maniu puterea spre a persevera în lupta pentru asigurarea evoluției normale a neamului românesc în direcția sănătoasă națională și democratică este instictul său politic. Un talent ca toate talentele, ca cel muzical, cel matematic, de pictor etc. Acest talent e rezultatul unei norocoase încrucișări în ascendența sa.

 

Din partea mamei sale marele Simeon Bărnuțiu i-a fost unchi, de asemenea Iuliu Coroianu, redactorul celebrului „Memorand” și martir al cauzei românești, întemnițat pe vremuri la Seghedin. În sufletul lui Iuliu Maniu a trăit în tot timpul carierei sale politice conștiința că i se impune ca o sfântă datorie să se dovedească demn de antecesorii săi, închinând întreaga sa individualitate binelui neamului cu jertfirea oricărui interes și avantaj personal.

 

În momente de grea cunpănă de care are parte orice bărbat politic conducător, când istovirea puterilor celor mai buni tovarăși de muncă, decepția provocată prin ticăloșia și lipsa de caracter a unor oameni care prin ajutorul lui au parvenit îl impresionează în astfel de momente când propoziții de compromisuri ademenitoare deslănțuiesc zbuciumări în sufletul omului cu răspundere, noi colaboratorii și prietenii intimi ai lui Maniu eram totdeauna liniștiți în așteptarea hotărârii pe care va lua-o șeful nostru.

 

Eram liniștiți pentru că, deși dânsul nu și-a spus-o niciodată, noi știam că dânsul va nimeri calea cea dreaptă, știam și în momente când noi înșine stăteam nehotărâți, că singura cale dreaptă nu poate fi alta decât aceea pentru care se va decide Maniu.

 

La asemenea ocazii unul ori altul dintre noi făcea observarea, pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios: „Maniu se consultă cu Bărnuțiu”. Și cum Bărnuțiu nu a putut fi nici ademenit, nici intimidat ca să se abată de la principiile sale, preferând surghiunul, precum Coroianu nu a retractat o literă din cele profesate în „Memorandum”, tot așa în viața politică de peste 30 de ani a lui Maniu nu se găsește un singur caz în care dânsul să fi fost neconsecvent prin fapte față de convingerile mărturisite. Această consecvență i-a dat și-i va da tărie. Viața lui nu este altceva decât credințele mărturisite în epocalul discurs al lui Simeon Bărnuțiu traduse într-un șir de fapte armonice.

 

Dacă sub raportul legilor biologice metempsichoza nu este o superstiție, ci un fenomen pe care la tot pasul avem ocazie să-l observăm, atunci putem zice cu drept cuvânt că în mintea și în sufletul lui Maniu se perpetuează și trăiesc mintea și sufletul lui Simeon Bărnuțiu, evoluate și adaptate împrejurărilor politice moderne.

 

În trecut maghiarii ne invidiau pe noi Românii din Ardeal și Banat pentru Iuliu Maniu, regretând că între ei nu se găsea un bărbat politic de talia lui. Am ferma nădejde că în contra tuturor mizeriilor și mizerabilităților pe care trebuie să străbatem va să sosească și timpul când românimea întreagă o să învețe să-l aprecieze pe acest bărbat superior pe care o ursită bună l-a hărăzit neamului nostru într-o epocă din cele mai grele ale istoriei sale”.

 

Iuliu Maniu s-a născut pe 8 ianuarie 1873 la Bădăcin și a murit în 5 februarie 1953 în închisoarea de la Sighet.

Inapoi la articole
Citește în continuare pe EVZ Istoric