La 10 februarie 1945, sovieticii au decis reluarea ofensivei pe cursul superior al Hronului, după lupte grele purtate pe teritoriul Ungariei și în Budapesta.
Caracteristicile terenului muntos şi împădurit, până la râul Morava, fragmentat de trei cursuri de apă (Hron, Nitra şi Vah) situate perpendicular pe direcţia de înaintare a trupelor române şi sovietice şi apoi deluros, au favorizat transformarea acestui spaţiu într-un puternic bastion de către comandamentul hitlerist, ceea ce a avut un rol important în ansamblul operaţiilor strategice desfăşurate de forţele coaliţiei antihitleriste în anul 1945, notează lucrarea „Români în anii celui de-al Doilea Război Mondial” (vol. III, Editura Militară, Bucureşti, 1989).
Barieră naturală dificilă
Masivul Javorina a prezentat o importanţă deosebită în sistemul general al apărării inamicului din sud-estul Cehoslovaciei; împreună cu ramificaţiile sale sudice, el constituia o barieră naturală dificilă, în contextul unei înaintări de la est la vest.
Masivul se prezintă ca un trapez cu baza mică pe cursul superior al râului Ipel, baza mare pe tăietura delimitată de calea ferată Zvolen, Krupina, latura de nord pe râul Slatina, iar la sud pe cursul mijlociu al râului Ipel şi pentru că înălţimile sale cresc brusc de la sud la nord ajungând pe distanţa de 3-4 km să urce de la 600 la 1.000 m, inamicul dispunea de un avantaj superior, terenul – dens împădurit – oferind posibilităţi deosebite pentru apărare.
Prin păstrarea acestui masiv, adversarul putea opri pătrunderea trupelor sovieto-române de la est la vest, pe cursul mijlociu al râului Hron, respectiv spre raionul Zvolen, comentează sursa citată.
Două etape
Ofensiva Armatei 1 române în masivul muntos Javorina a cuprins două etape: în prima, care s-a desfăşurat de la sfârşitul lunii ianuarie şi până în primele zile ale lunii martie 1945, trupele române au cucerit Munţii Javorina şi au interceptat comunicaţia de rocadă Zvolen-Krupina; în a doua, desfăşurată între 5-19 martie 1945, diviziile Armatei 1 române, dezvoltând ofensiva şi zdrobind rezistenţele succesive ale inamicului au ajuns pe cursul mijlociu al râului Hron.
Luptele desfăşurate în prima etapă au avut un caracter deosebit de violent, duşmanul opunând o rezistenţă puternică.
Cu toate acestea, forţele române, atacând continuu şi folosind o serie de manevre, au reuşit să rupă apărarea trupelor hitleriste şi să înainteze până în seara zilei de 29 ianuarie pe o adâncime de 6-9 km, eliberând mai multe localităţi.
Zăpadă mare, ger aspru
Cu toate greutăţile întâmpinate, determinate de rezistenţa din ce în ce mai înverşunată a inamicului, de zăpada mare, gerul aspru şi lipsa de comunicaţii, trupele române au continuat cu avânt ofensiva, reuşind să pătrundă în ziua de 30 ianuarie în dispozitivul de apărare al adversarului încă 4-5 km.
Instalate pe noi poziţii de apărare dinainte pregătite, trupele germane au reuşit, printr-o rezistenţă îndârjită şi contraatacuri de o rară violenţă, să oprească ofensiva Armatei 1 în faţa aliniamentului Horny Tisovnik – Turie Pole – Oremov Laz – Senohrad. Luptele violente desfăşurate până la 9 februarie, în scopul ruperii noului aliniament defensiv şi manevrele de spargere a dispozitivului hitlerist s-au soldat cu pierderi mari pentru trupele române.
În dimineaţa zilei de 10 februarie, Corpul 4 armată, atacând prin surprindere, fără pregătire de artilerie, a reuşit să rupă primele poziţii de apărare ale inamicului în întreaga fâşie de ofensivă şi să înainteze, până în seara aceleiaşi zile, aproximativ 2 km.
Corpul 7 armată a început atacul cu o oră mai târziu, după o pregătire de artilerie de 30 de minute, lovind cu peste 130 guri de foc poziţiile adversarului.
Divizia 10 infanterie de pe direcţia loviturii principale, deşi ataca într-un teren greu accesibil, a reuşit să zdrobească rezistenţa duşmanului prin lupte corp la corp şi să pună stăpânire pe încă o bucată de teren din partea de nord-est a masivului Javorina.
Luptele au continuat cu înverşunare ziua şi noaptea, în condiţii atmosferice din cele mai grele, în special zăpadă şi ceaţă, care împiedicau „total focul propriu al artileriei” şi în faţa unui inamic bine organizat, pe poziţii dominante cu adăposturi de beton, amplasamente şi reţele de sârmă.
Cu toate acestea, până la 12 februarie, Armata 1 română a „reuşit să rupă rezistenţa inamică pe un front de 10 km între localităţile Senohrad – Turie Pole şi să pătrundă apoi circa 2 km în poziţia inamică, provocând adversarului grele pierderi”, notează acelaşi volum.
Cucerirea vârfului Javorie
La 17 februarie 1945, trupele Armatei 1 române comandate de generalul de corp de armată Vasile Atanasiu, cu mult curaj şi cu preţul mai multor vieţi, au reuşit să cucerească vârful Javorie (1.044 m), nod orografic important.
Batalioanele 12 şi 21 vânători de munte au nimicit cu grenade şi în lupte corp la corp punctele de rezistenţă ale trupelor hitleriste adăpostite în terenul stâncos.
A doua zi, printr-o manevră dublă executată cu Corpul 4 armată pe la nord şi cu Corpul 7 armată pe la vest, trupele Armatei 1 române au reuşit să elibereze până în seara zilei de 18 februarie localitatea Hrabova şi să pună stăpânire pe nodul de comunicaţii Oremov Laz.
În timpul asaltului, au căzut eroic 11 soldaţi, alţi 14 fiind răniţi.
Începând cu 19 februarie, ofensiva a progresat tot mai greu, în condiţiile în care inamicul îşi întărise apărarea cu rezerve aduse din alte sectoare ale frontului iar trupele române suferiseră mari pierderi.
La 21 februarie 1945, comandantul Armatei 1 române a ordonat trecerea la apărare pe aliniamentul atins.
Reluarea ofensivei
Ofensiva pentru desăvârşirea cuceririi masivului muntos Javorina şi ieşirea pe cursul mijlociu al râului Hron a fost reluată în dimineaţa zilei de 25 februarie, de Armata 1 română, după o puternică pregătire de artilerie.
Marile unităţi ale Corpului 4 armată, care acţiona pe direcţia loviturii principale – Oremov Laz – Sasa- Banska Stiavnica – au rupt apărarea inamicului, obţinând succese însemnate: Divizia 2 munte a pătruns circa 3 km în adâncimea apărării adversarului, a ieşit în valea râului Krupinica şi a interceptat comunicaţia de rocadă din lungul acestei văi; diviziile 10 şi 2 infanterie, după ruperea apărării duşmanului, au dezvoltat ofensiva spre Pliesovce, Divizia 3 munte, care acţiona într-un teren foarte accidentat şi înzăpezit, s-a apropiat de punctul de sprijin organizat de inamic la cota 1.024.
Atacurile au continuat în cursul nopţii, trupele Armatei 1 au înaintat pe întreg frontul, învingând rezistenţele întâlnite în cale, precum şi greutăţile impuse de un teren muntos, împădurit şi acoperit de un strat mare de zăpadă, cu comunicaţii precare, minate sau distruse de inamic, obţinând succese mai importante în special cu marile unităţi de la flancuri.
Astfel, Divizia 3 munte a reuşit să cucerească, după lupte înverşunate, ultimul bastion al apărării duşmane din Munţii Javorina (1.024 m), după care vânătorii de munte au eliberat până la 26 februarie mai multe sate, între care Polomka, Utlaka.
A doua etapă
Cea de-a doua etapă a ofensivei Armatei 1, începută la 6 martie, s-a desfăşurat cu succes.
Până la 9 martie, cele două corpuri de armată, învăluind ambele flancuri ale grupării inamice, au eliberat localitatea Dobra Biva (Divizia 2 munte).
Armata 1 a zdrobit, la 15 martie, o nouă rezistenţă organizată de hitlerişti pe aliniamentul Dol. Breznica – Bacurov – Kozelnika şi, înaintând rapid, a ajuns, în ziua de 16 martie, cu Divizia 2 infanterie, pe râul Hron, iar cu Divizia 10 infanterie a eliberat, printr-un atac surpriză, localitatea Ostra Luka, puternic apărată de inamic.
La 17 martie a ajuns la Hron şi Divizia 19 infanterie, astfel încât la 19 martie 1945, inamicul a fost aruncat la vest de Hron pe întregul front al armatei, cu excepţia capetelor de pod de la Vieska şi Zarnovica pe care acesta le mai păstra la est de râu.
În luptele pentru cucerirea masivului Javorina şi ieşirea pe Hron, Armata 1 română a participat cu şase divizii care însumau 3.215 ofiţeri, 3.700 subofiţeri şi 64.135 gradaţi şi soldaţi, din care a pierdut 590 ofiţeri, 670 subofiţeri şi 14.565 gradaţi şi soldaţi (morţi, răniţi şi dispăruţi).
