Cei doi ucenici cărora li s-a arătat Iisus după Înviere erau Luca și Cleopa, primii oameni care L-au văzut după săvârșirea tainei.
Textul biblic este acum completat de descoperiri arheologice, o echipă a Universității din Tel Aviv, condusă de profesorul Israel Finkelstein, urmând să publice un amplu studiu în care susțin că situl arheologic de la Kiriath-Jearim este locul unde s-a aflat acum 2000 de ani Emaus.
Foto: Haaretz
Pe lângă faptul că situl este situat la 13 km de Ierusalim, păstrând astfel distanța indicată de Luca, 60 de stadii, localitatea păstrează și alte urme, cum ar fi fortificații romane și piese de ceramică, ultimele atestând că zona era locuită în perioada Noului Testament.
Haaretz a publicat declarațiile lui Finkelstein privind studiul pe care l-a dat spre publicare.