Actorul Antonio Banderas s-a născut la 10 august 1960, la Malaga, în Spania. A dezvoltat însă o nouă pasiune – teatrul.
A început să studieze actoria la Şcoala de Artă Dramatică din Malaga, debutând pe scena unui teatru mic din localitatea natală.
A fost arestat după ce a jucat într-o piesă de Bertolt Brecht, în perioada cenzurii politice exercitate de generalul Francisco Franco, petrecând o noapte întreagă la secţia de poliţie.
Această experienţă neplăcută s-a repetat de câteva ori, în perioada în care se afla în turneu prin Spania, alături de o mică trupă de teatru, cu care susţinea reprezentaţii în teatre şi pe străzi.
Cel mai tânăr din trupă
În 1979, a plecat la Madrid şi a început lunga serie a probelor, reuşind, în cele din urmă, să obţină un contract la Teatrul Naţional, devenind cel mai tânăr membru al trupei.
Prestaţia sa pe scenă a atras atenţia regizorului Pedro Almodovar, care i-a oferit tânărului actor un rol în filmul „Labyrinth of Passion” (1982), acesta marcând debutul lui Banderas în cinematografie, dar şi începutul unei frumoase colaborări între cei doi artişti, pe parcursul anilor ’80.
În 1987, captează atenţia publicului interpretând rolul unui homosexual în filmul „Law of Desire”, iar un an mai târziu, se bucură deja de faima internaţională ce vine odată cu rolul din filmul nominalizat la Oscar, „Women on the Verge of a Nervous Breakdown” (1988).
Hollywood
În 1992, Banderas debutează la Hollywood cu filmul „The Mambo Kings”, urmat, în 1993, de „Philadelphia”, apoi joacă alături de Tom Cruise şi de Brad Pitt în „Interview with the Vampire: The Vampire Chronicles” (1994). Urmează „Desperado” (1995), „Evita” (1997), film în care deţine rolul principal, alături de Madonna, „The Mask of Zorro” (1998), alături de Anthony Hopkins şi Catherine Zeta-Jones, în care interpretează rolul lui Zorro, reluat, în 2005, în „The Legend of Zorro”.
În 1999, Banderas debutează ca regizor cu filmul „Crazy in Alabama” (1999), iar în 2002, este apreciat în rolul artistului mexican David Alfaro Siqueiros, în filmul „Frida” (2002). În 2001, a jucat în trilogia „Spy Kids”, apoi în „Once Upon a Time in Mexico” (2003).
În 2003, actorul şi-a făcut debutul pe Broadway, în piesa „Nine”, fiind distins cu Premiul Tony pentru cea mai bună interpretare a unui actor în rol principal, notează imdb.com.
Căsătoriile și divorțurile
Antonio Banderas a fost căsătorit cu Ana Leza din 1987. În 1995, însă, a cunoscut-o pe Melanie Griffith pe platourile de filmare la „Two Much” (1996), iar un an mai târziu a divorţat şi s-a căsătorit cu aceasta.
Au împreună o fiică, pe Stella del Carmen Banderas, care a apărut alături de mama ei în „Crazy in Alabama” (1999), film în care a jucat Griffith şi pe care l-a regizat Banderas.
Antonio Banderas şi Melanie Griffith s-au implicat în numeroase acte de caritate.
În 2014, însă, au anunţat că divorţează.
Sursa: Agerpres