Serdarul Petrachi era bun prieten cu popa Radu Șapcă din Celei, cel care a sfințit steagurile revoluționare la Islaz și care a făcut parte din primul guvern provizoriu de la 9 iunie.
Din casa lui din Turnu Măgurele au pornit spre Islaz boierul teleormănean Ștefan Golescu, Ioan Eliad, Critian Tell și Nicolae Pleșoianu.
Alecu se afla la București pe 6 septembrie când s-a dat foc Regulamentului Organic. Două zile mai târziu era la Turnu unde a citit în piața orașului un protest contra ocupației rusești și Regulamentului Organic.
Apoi, în fruntea celor adunați, pătrunde în curtea cârmuirii.
Doi preoți în odăjdii, popa Paraschiv din Turnu și Popa Florea din Râioasa, slujesc un serviciu religios binecuvântând focul în care fiul Serdarului Petrachi aruncă, filă cu filă, Regulamentul Organic.
Cârmuitorul județului, Ghiță Cantacuzino, găsește cu cale să stea de o parte, bucurându-se de fapta tânărului revoluționar. Nu protestează nici când Alecu preia cârmuirea.
Dar pentru această nepăsare „pentru că n-ar fi întrebuințat influența sa asupra propririi arderii regulamentului” a fost judecat de Înalta Curte Criminalicească, care numai după mari intervenții l-a iertat.
Alecu a cârmuit cam până pe 14-15 septembrie, când s-a restabilit „ordinea legală” și s-au început arestările și prigonirile.
În câteva zile mănăstirea Văcărești devenise neîncăpătoare.
Erau acolo mulți boiernași, orășeni și preoți, căci boierii cei mari reușiseră să fugă ori fuseseră arestați și transportați pe Dunăre la Orșova, unde li s-a dat drumul. Între cei arestați la Văcărești a fost și Alecu Petrescu.
Înalta Curte Criminalicească l-a judecat pe Alecu Petrescu pe 18 mai 1849. Revoluționarul a precizat că n-are nevoie de avocat pentru a-și dovedi nevinovăția și ceru un nou termen de judecată la care să-și aducă martori.
Curtea, sub președinția lui Arghiropol și în completul D. Ralet, C. Bălăceanu, M. Florescu, N. Ghica, G. Văcărescu, I. Slătineanu și I. Vlădoianu, având procuror pe Ioan Șuțu, i-a respins cererea și l-a condamnat pe tânărul revoluționar „la munca Giurgiului pe soroc de șase ani”.
Motivarea suna așa:
„fiindcă însuși Alecu Petrescu a mărturisit la Comisie, prin tacrirul dat acolo, precum și la această Curte, că a ars Regulamentul de la orașul Turnu, iscălind și în protestul iscălit de mai multe fețe ale săvârșitorilor acestei fapte, nu-i poate fi de ajutor deșarta pricinuire ce face că ar fi urmat această faptă de sila norodului și că ar fi având dovezi, în vreme ce lucrările lui de propagant și luarea de sineși a cârmii județului și înrâurirea ce exersa asupra tulburătorilor este întru toate soglăsuită, că acea faptă a arderii Regulamentului, împotriva căruia nu s-a arătat în urmă nicio protestuire sau căire, și, prin urmare, dovedit fiind vinovat în faptă criminală, atât răzvrătitoare, cât și necinstitoare cătrea amândouă Înaltele Puteri, s-a hotărât…”.
Abia după condamnare, serdarul Petrachi și-a dat seama de gravitatea lucrurilor și a intervenit invocând că odrasla sa nu era majoră.
Dar nu a putut obține decât să-și mute feciorul la o închisoare cu regim mai ușor. Știrbei-Vodă i-a transferat pe deținuții politici la mănăstirea Mărgineni.
La câteva luni de la urcarea pe tron a făcut chiar mai mult, intervenind la Poartă ca să ierte pe vinovații din 1848. Sultanul și-a dat acordul, cu excepția revoluționarilor Costachi Zaman, Scarlat Turnavitu și Alecu Petrescu. Până la urmă au fost și ei eliberați la 6 martie 1851.
Sursa: Antonian Nour: Un revoluționar din 1848 în Teleorman, Alecu Petrescu, 1931
