Către sfârșitul războiului, chiar și cei mai apropiați generali ai lui Hitler au început să se îndoiască de sănătatea mentală a acestuia.
Cândva loial Führerului, generalul Dietrich von Choltitz a decis să ignore unul dintre cele mai îngrozitoare ordine: să radă Parisul de pe fața pământului.
În calitate de ultim comandant militar german al capitalei Franței, von Choltitz a primit ordin de la Hitler, în august 1944, să distrugă orașul în totalitate, pentru a nu cădea în mâinile Aliaților.
Generalul însă nu l-a ascultat pe Hitler. De aici, încep discuțiile. De ce a făcut-o? Din cauză că ordinul i s-a părut prea îngrozitor pentru a fi executat, și atunci von Choltitz ar trebui privit ca un erou care l-a sfidat pe Hitler, sau pentru că, pur și simplu, nu a avut mijloacele materiale să execute ordinul? Ori, doar din oportunism, considerând că Al Treilea Reich va cădea curând, și dorea să-și asigure o percepție pozitivă din partea învingătorilor războiului?
Dietrich von Choltitz s-a născut lângă Neustadt (azi în Polonia), pe 8 noiembrie 1894, fiind fiul lui Getrud von Rosenberg și al lui Hans von Choltitz.
Mergând pe urmele tatălui, maior în armata prusacă, Dietrich intră în Regimentul 8 Infanterie Prințul Johann Georg din Armata Regală Saxonă, ca ofițer cadet, cu numai câteva luni înainte de izbucnirea Primului Război Mondial.
Von Choltitz și regimentul său au luptat pe frontul de vest, participând la Bătăliile de pe Marna, de la Ypres, de pe Somme și de la Saint-Quentin.
Avansat locotenent și adjudant al celui de-al treilea batalion al regimentului, după mai puțin de un an de serviciu ajunsese să-și facă un nume.
În 1929, devine căpitan de cavalerie, iar în 1937 ajunge maior. Însă armata germană, în care servise atâta vreme, era pe cale să se schimbe.
Celor care consideră că von Choltitz a jucat un rol principal în salvarea Parisului, tabăra acuzatorilor îi opune participarea sa la mai multe atacuri și bombardamente distrugătoare din Al Doilea Război Mondial, la ordinul lui Hitler.
Într-adevăr, von Choltitz a fost implicat în invadarea Poloniei în 1939, în invadarea Franței din 1940 și în asedierea Sevastopolului din 1941-1942.
După ce a condus unul din Panzer Corps pe frontul de Est, în 1943-1944, a fost transferat în Franța. După debarcarea din Normandia, von Choltitz a primit ordin să stabilizeze frontul și să mențină cu orice preț Peninsula Cotentin sub control nazist.
Lipsit de mijloace, nu reușește să-i împiedice pe Aliați să avanseze.
Pe 1 august 1944, von Choltitz a fost avansat General de Infanterie, iar pe 7 august a fost numit guvernator militar al Parisului.
Cu ocazia unei audiențe care a avut loc în Germania a doua zi, Hitler i-a ordonat să nu lase nici o biserică sau alt monument din capitala Franței în picioare. Von Choltitz ajunge la Paris pe 9 august, Hitler și-a întărit ordinul printr-o cablogramă: „Orașul nu trebuie să cadă în mâinile inamicului decât numai în ruine”.
O legendă pe care von Choltitz a confirmat-o spune că Hitler l-a sunat după o săptămână, urlând: „Arde Parisul?”
În memoriile sale, generalul afirmă că pur și simplu nu a putut executa ordinul, pentru că era cel al unui nebun.
„Dacă pentru prima oară nu executam un ordin, aceasta a fost din cauză că știam că Hitler înnebunise”, scrie el.
Într-adevăr, von Choltitz nu a făcut nici un gest care să provoace distrugeri, astfel că pe 25 august, Parisul ajunge intact în mâinile Aliaților, iar generalul semnează documentul de capitulare.
Fiul generalului, Timo von Choltitz, a continuat să prezinte versiunea tatălui său, în ciuda adversarilor care o contestă.
„Dacă ar fi salvat fie și numai Notre-Dame, ar fi fost suficient pentru ca francezii să-i fie recunoscători”, declara el într-un interviu din Daily Telegraph. „Dar a făcut mult mai mult decât atât. Însă Franța, oficial, refuză până în ziua de astăzi să accepte și insistă că Rezistența a eliberat Parisul, cu 2000 de puști împotriva armatei germane.”
Și Timo adaugă cu amărăciune: „Pentru oficialitățile din Franța, tatăl meu nu este altceva decât un porc, însă orice Francez educat știe ce a făcut pentru ei.”
El explică: „Tatăl meu era un soldat profesionist, dar nu era un Nazist. L-a urât pe Hitler și, când l-a întâlnit, a înțeles că era nebun.”
Dar nu toți Francezii educați cred că von Choltitz a fost un erou. Lionel Dardenne, de la Muzeul Ordinului Eliberării, declară: „Se prezintă ca un salvator al orașului. Dar realitatea este că nu ar fi putut să-l distrugă.”
Dardenne este deptul teoriei că Aliații avansau rapid către capitală și că von Choltitz nu dispunea nici de efectivele umane nici de sprijin aerian pentru a executa ordinele lui Hitler.
Alți acuzatori spun că acesta contribuise deja la distrugerea altor orașe, precum Rotterdam sau Sevastopol, așa că de ce ar fi manifestat acum mai multă milă de Paris?
Dardenne recunoaște totuși că von Choltitz nu a distrus podurile, lucru care i-ar fi fost la îndemână. Dar nici alte monumente. Este limpede că, deși poate generalul nu a avea mijloacele să radă Parisul din temelii, așa cum dorea Hitler, ar fi putut totuși distruge câteva dintre monumentele sale exponențiale, ca Notre-Dame, Turnul Eiffel, Luvrul etc.
Nu a făcut-o.
