Online

Anul nou în Bucureştiul de altădată. OSPĂŢUL domnesc

 Cătălin Pena
Anul nou în Bucureştiul de altădată. OSPĂŢUL domnesc

În ziua de Anul Nou, Domnul Ţării se ducea la Mireopolie şi asculta slujba ţinută de mitropolit şi arhierei.

La ieşirea din biserică îl aşteptau vânătorii domneşti cu căprioare, cerbi şi iepuri. Alaiul domnesc pleca la Curtea Domnească. Pe sub picioarele Domnului şi boierilor, poporul, negustorii, breslaşii şi prostimea întindeau covoare, basmale şi altele care erau acoperite cu bani de Domn şi boierii săi. Sosind la Curte, Domnul împărţea haine de preţ, învesmântând pe boieri cu caftane.

Adresându-se căftănitului, Domnul zicea: Pentru osârdia şi credinţa cu care ai slujit ţării sau Te cinstesc cu acest caftan ca să deştept în tine dragostea către faptele cele bune sau Te cinstesc cu acest caftan pentru multa vreme de când stai fără chivernisală şi pentru evghenia neamului tău.

După ceremonial se dădea ospăţul cel mare, căruia i s-a dus pomina în ţară şi peste hotare, de el vorbind cărturarii străini care fuseseră la Bucureşti şi solii împăraţilor. La mese se serveau toate bunătăţurile din lume. Mâncărurile erau gătite de cei mai renumiţi bucătari de la Ţarigrad şi din ţară. Nu lipseau pilaful, claponul cu coconari, claponul îngrăşat cu migdale de Ţarigrad şi alte bucate gătite cu carne de oaie. Masa mai era încărcată cu lucruri minunate aduse de la Ţarigrad şi din Grecia.

După masă se serveau mere moldoveneşti, caşcaval din ţară, pesmeţi din Braşov, caimacuri. Apoi prăjituri, cataifuri, sarailii, baclavale, budinci Iocum de Smirna, halva de Adrianopol şi cofeturi. Dar cea mai de căpetenie din toate aceste dulceţuri era turta cea mare cu bilete de plăcintă. Biletele conţineau aluzii de multe ori foarte atingătoare şi trebuiau citite cu voce tare.

Nu lipseau de la ospăţ nici paharele pline care aveau pe fund “floarea busuiocului, stăpânul norocului”, căci busuiocul era considerat ca o plantă sfântă şi aducătoare de noroc.

Vinurile erau unul şi unul, din cele mai vestite podgorii ale ţării.

Înainte de a gusta din mâncăruri, Domnul şi boierii ciocneau păhăruţele cu vutcă de Dantzig sau făcută în ţară, ori vin hermeziu, ori ravac sau baş-rachiu.

Ospăţul de la Curtea Domnească a rămas de pomină în următoarele versuri:

În oraş la Bucureşti

În curţi-nalte şi domneşti

Mândră masă e întinsă

Şi de mari boieri cuprinsă.

 

Inapoi la articole
Citește în continuare pe EVZ Istoric