Evenimentul Istoric > Articole online > Amorul cu năbădăi dintre Mia Farrow și Frank Sinatra
Articole online

Amorul cu năbădăi dintre Mia Farrow și Frank Sinatra

Mia Farrow, o fată cu o puternică formație catolică, devenită apoi adeptă a curentului Hippie și a sloganului „Flower power”, era fiica a doi monștri sacri: regizorul și scenaristul John Farrow și actrița Maureen O’Sullivan.

Frank Sinatra era „capo din tutti capi” al lumii artistice. Și nu numai…

Deși între cei doi exista o diferență de vârstă de exact trei decenii, pe la jumătatea anilor 1960 ei au format unul dintre cele mai surprinzătoare cupluri de la Hollywood.

El o numea „Angel Face” (Chip de înger), ea îl alinta „Frankie” sau „Charlie Brown”. Sinatra o ducea pe Farrow în weekenduri la Palm Springs cu avionul lui privat și o răsfăța cu cadouir bogate. Mia, care era mai tânără chiar decât fiica lui Sinatra, Nancy, susține că și-a pierdut virginitatea cu acesta.

Cuplul a ajuns rapid ținta bancurilor. „Întotdeauna am știut că Frank o să ajungă în pat cu un băiat”, a rânjit Ava Gardner, fosta nevastă a lui Sinatra. În acea perioadă, Mia își tăiase părul scurt, având o înfățișare destul de băiețoasă.

Actorul de comedie Jackie Mason a introdus o parodie la adresa celor doi în numărul pe care îl susținea în Las Vegas, dar a renunțat rapid după ce câteva gloanțe i-au ciuruit ușa de la camera de hotel.

Și mama Miei, Maureen O’Sullivan a declarat sarcastic: „Dacă e să se însoare cu cineva, eu ar trebui să fiu aceea”.

Căsătoria a avut loc în cadrul unei mici ceremonii private, în data de 19 iulie 1966, în Las Vegas. Dar căsnicia a fost de la început una cu năbădăi.

În ciuda diferenței de vârstă, Sinatra a aflat rapid că își găsise perechea pe măsură. În ciuda aparenței fragile, Mia avea un caracter foarte complicat, toane și nu era câtuși de puțin impresionată de statura vedetei cu care împărțea locuința.

Ea s-a plictisit repede de Sinatra, de alaiul care îl înconjura în permanență și de stilul de viață al acestuia, pentru care distracție însemna să dea peste cap paharele de Martini unul după altul, să bată cazinourile din Vegas ori să se uite la filme vechi în Palm Springs.

Într-o seară, când Sinatra a vrut să o binedispună și i-a propus să proiecteze un film, Mia și-a tras o palmă peste frunte și a oftat: „O, nu. L-am văzut deja de cinci ori.”

Ea a mai comis și greșeala de a dansa cu Robert Kennedy la o serată. Sinatra, care îl disprețuia pe fostul procuror general, pe seama căruia punea interdicția sa la Casa Albă, după ce cântărețul se zbătuse ca fratele lui Robert, John, să fie ales președinte, a turbat.

Dar cel mai mare motiv de discordie dintre cei doi a fost refuzul lui Farrow de a renunța la cariera cinematografică. Cu doi ani înainte să o întâlnească pe Mia, Frank rupsese logodna cu actrița Juliet Prowse, deoarece refuza să devină nevastă cu normă întreagă și să renunțe la filme.

Până la urmă, Sinatra, care chiar ținea la Farrow, a acceptat compromisul ca aceasta să joace într-un singur film pe an.

Apoi, în 1968, Mia Farrow a dat lovitura: a primit rolul principal într-un film mult-așteptat (Rosemary’s Baby), Sinatra nu a fost deloc încântat, dar a așteptat ca soția sa să termine proiectul, filmat la New York, pentru a putea juca alături de el în Detectivul. Un rol mic, de amantă.

Când filmările la Rosemary’s Baby au întârziat cu patru săptămâni, dat fiind că regizorul Roman Polanski era un perfecționist, Sinatra, nervos, i-a cerut Miei să renunțe la filmări.

Farrow era cu nervii la pământ, izbucnea în plâns pe platou și pierdea în greutate, făcând ca silueta ei și așa subțire să pară bolnăvicioasă – lucru de altfel perfect pentru rolul ei de tânără soție care dă naștere lui Antihrist. Ea îl implora pe Polanski să lucreze mai repede, dar a refuzat să părăsească platourile, așa cum îi cerea bărbatul ei.

Sinatra, neobișnuit ca cineva să-l înfrunte, s-a săturat. Farrow a împietrit când a primit pe platoul de filmare actele de divorț.

Divorțul a avut loc în Mexic, în august 1968. Așa cum s-a întâmplat cu toate femeile din viața lui Sinatra, cei doi au rămas prieteni de-a lungul anilor, inclusiv în timpul cât Mia a fost căsătorită cu compozitorul Andre Previn și în timpul relației sale cu Woody Allen.

Când au apărut dezvăluirile despre relația lui Woody Alles cu fiica sa adoptivă, Soon-Yi Previn, Sinatra i-ar fi propus lui Farrow să trimită câțiva amici din Mafia să-i rupă picioarele acestuia.

La moartea lui Sinatra, în 1998, Farrow a spus despre acesta că a fost iubirea vieții ei și că l-a „iubit până la moarte și dincolo de ea”.

În 2013, ea a dezvăluit că tatăl fiului ei Ronan, nu este Woody Allen, ci Frank Sinatra. De altfel, asemănarea fizică dintre Ronan și Frank este izbitoare.

Registration

Aici iti poti reseta parola