Comisia interaliată şi-a desfăşurat activitatea până pe 13 ianuarie 1946.
O nouă sesiune a Conferinţei miniştrilor Afacerilor Externe ai URSS, SUA şi Marii Britanii (V.M. Molotov, J. Byrnes şi E. Bevin) a avut loc la Moscova între 16-26 decembrie 1945.
Printre altele, conferinţa ia o serie de hotărâri privind România: recunoaşterea de către SUA şi Marea Britanie a guvernului condus de dr. Petru Groza; includerea în guvernul român a câte unui reprezentant al PNL şi PNŢ; organizarea de alegeri.
În scopul transpunerii în practică a acestor hotărâri este formată o Comisie interaliată, compusă din A.I. Vîşinski (URSS), A. Harimman (SUA) şi Archibald Clark Kerr (Marea Britanie).
„Conferinţa miniştrilor de Externe ai SUA, URSS şi Marii Britanii, ţinută la Moscova (16-26 decembrie 1945), a găsit soluţia care să dea satisfacţie celor trei mari: câştig real pentru URSS, salvarea ”feţei” pentru SUA şi Marea Britanie; guvernul Groza urma să dobândească reprezentativitatea prin includerea a câte unui reprezentant al PNŢ şi PNL, ca miniştri fără portofoliu, fiind excluşi însă – la cererea părţii sovietice – de la intrarea în guvern Iuliu Maniu, C.I.C. Dinu Brătianu şi dr. Nicolae Lupu”, arată istoricul Florin Constantiniu în lucrarea sa „O istorie sinceră a poporului român”.
Generalul Constantin Sănătescu, fost prim-ministru (de la 23 august până la 2 decembrie 1944), nota în jurnalul său:
„28 decembrie 1945. Conferinţa de la Moscova s-a terminat şi, hotărât lucru, Rusia a învins şi şi-a impus voinţa.
În ce priveşte România, actualul guvern este recunoscut şi se va completa cu un reprezentant al partidului Dinu Brătianu şi cu unul din partidul Iuliu Maniu.
Vîşinski, însoţit de ambasadorul american şi englez de la Moscova, va veni la Bucureşti pentru a sfătui pe rege să accepte hotărârea de la Moscova. Se dau asigurări că alegerile vor fi libere, că presa şi întrunirile vor fi libere – precum şi alte libertăţi, care eu cred că nu se vor realiza”.
La 31 decembrie 1945 au sosit la Bucureşti membrii Comisiei interaliate – A.I. Vîşinski (foto), A. Harriman, ambasadorul SUA la Moscova, şi Sir Archibald Clark Kerr, ambasadorul Marii Bitanii la Moscova, însărcinaţi cu transpunerea în practică a hotărârilor recentei conferinţe de la Moscova. „Misiunea acestora este şi de a-l determina pe rege să fie de acord cu un compromis: în loc de demisia guvernului cooptarea în componenţa sa a încă doi membri”, se menţionează în lucrarea ”Instaurarea totalitarismului comunist în România”.
La 1 ianuarie 1946 regele Mihai I îi primeşte în audienţă pe membrii Comisiei interaliate.
Cu acest prilej, regele le-a mărturisit celor doi emisari occidentali că nu se poate aştepta la nimic pozitiv în urma alegerilor, atâta timp cât ţara „se află în mâinile acestor oameni…
Dacă nu veţi supraveghea întreaga operaţie prin observatori răspândiţi în întreaga ţară, listele şi votul vor fi falsificate, iar guvernul va obţine o mare majoritate falsă care va întări puterea comuniştilor”.
Din păcate atât englezii cât şi americanii nu par dispuşi să dea garanţii reale, indispensabile evoluţiei societăţii spre democraţie.
Ei îl îndeamnă pe rege la moderaţie, încredere şi colaborare cu guvernul Groza. Ca atare, regele cedează şi renunţă la demiterea guvernului, acceptând ideea cooptării a doi miniştri: unul din partea PNŢ şi altul din partea PNL.
„Încercarea suveranului de a obţine „neutralizarea” Ministerului de Interne, în perspectiva apropiatelor alegeri, a fost respinsă pe loc de reprezentantul sovietic, fără ca cei doi ambasadori apuseni să fi sprijinit în vreun fel cererea legitimă a regelui”, mai arată istoricul Florin Constantiniu.
„Este clar că Rusia şi-a impus voinţa în ce priveşte România. Toate propunerile regelui relativ la alcătuirea guvernului au fost respinse, deşi erau logice (…)’”, nota la 4 ianuarie 1946 în jurnalul său generalul Sănătescu.
La 7 ianuarie 1946, cei doi reprezentanţi ai partidelor de opoziţie – Emil Haţieganu (PNŢ) şi Mihail Romniceanu (PNL) -, cooptaţi în guvernul Groza, în funcţia de miniştri secretari de stat fără portofoliu, au depus jurământul în faţa regelui Mihai şi a primului-ministru Petru Groza.
A luat astfel sfârşit greva regală, regele Mihai reluând, la 8 ianuarie 1946, legăturile oficiale cu guvernul Groza.
„URSS repurtase o dublă victorie: printr-o simplă operaţie de cosmetică politică obţinuse recunoaşterea guvernului Groza de către SUA şi Marea Britanie; în al doilea rând, în guvern intraseră personalităţi din garnitura a doua a partidelor istorice (…); în fapt, cei doi reprezentanţi ai partidelor democratice erau doar simpli figuranţi. (…) Aşa cum conchide istoricul american Paul Quinlan, ultima încercare de a restabili democraţia în România eşuase”, mai aflăm din „O istorie sinceră a poporului român”.
Sursa: Agerpres
