Evenimentul Istoric > Articole online > Amânarea ratelor la bănci pe motiv de COVID-19. Exemplul Bulgariei
Articole online

Amânarea ratelor la bănci pe motiv de COVID-19. Exemplul Bulgariei

Moratoriul privind plăţile creditelor bancare va fi în vigoare până la finalul anului, a anunţat vineri Banca Centrală a Bulgariei, după ce a aprobat setul de reglementări.

Debitorii vor putea negocia cu băncile amânarea plăţilor dobânzilor şi a principalului sau doar a principalului. De asemenea, băncile vor permite amânarea creditelor reînnoibile automat (revolving).

Rata dobânzii nu se modifică, dar va fi plătită numai la finalul moratoriului, conform setului de reglementări.

Fără comisioane

UniCredit Bulbank (divizie a grupului italian UniCredit şi cel mai mare creditor din Bulgaria) a dat asigurări că cererile pot fi trimise online de clienţi.

UBB Bank (subsidiară a KBC) a precizat că nu va solicita comisioane pentru cei care au nevoie de amânarea ratelor.

Deja, Banca Centrală a Bulgariei a cerut celor 19 bănci ale ţării, din care două treimi sunt deţinute de grupuri bancare din UE, să amâne plata dividendelor pentru a-şi majora lichiditatea şi capitalul în timpul crizei, transmite Agerpres.

Registration

Aici iti poti reseta parola