ÎNCHISOAREA SING SING, New York, 20 iunie 1953 – Statele Unite au executat astăzi în integralitatea sa pedeapsa împotriva lui Julius și Ethel Rosenberg pentru trădarea țării lor în era atomică. Cu buzele sfidător pecetluite până la sfârșit, cei doi soți spioni au fost uciși pe scaunul electric la Sing Sing, cu puțin timp înainte ca apusul soarelui să marcheze începutul sabatului evreiesc noaptea trecută.
Guvernul a sperat până în ultimul moment că vor vorbi
Călăul Joseph Francel a lăsat descărcările electrice să treacă prin trupurile lor. Julius, mai slab, a fost primul. A murit cu un zâmbet grotesc pe buze.
A fost nevoie de trei șocuri de câte 2000 de volți fiecare pentru a-l electrocuta pe dl Rosenberg. Patru șocuri au trecut prin dna Rosenberg și tot nu a murit. A fost ordonat un al cincilea.
Astfel au fost pecetluite secretele unei rețele sovietice de spionaj despre care mulți experți se tem că încă mai operează în țara noastră. Soții Rosenberg au refuzat până la sfârșit să îi divulge secretele pentru a-și salva viețile.
Bărbatul și femeia au fost executați pe fondul unei agitații mondiale fără precedent de la afacerea Saco-Vanzetti din anii 1920. Instigate de propaganda comunistă, manifestațiile au atins un asemenea nivel de nervozitate la Paris, încât a avut loc un schimb de focuri și un bărbat a fost rănit. La Washington, Casa Albă a fost practic luată cu asalt.
Soții Rosenberg au fost primii civili americani executați pentru spionaj. Ei au fost acuzați că au trimis o schiță a bombei atomice în Rusia.
„Un omor ordinar, deliberat, premeditat pălește în comparație cu crima pe care ați comis-o voi”, a spus judecătorul Irving Kaufman în sentința de condamnare la moarte din 5 aprilie 1951.
„Milioane de oameni… ar putea plăti prețul trădării voastre”, a arătat el.
De trei ori, execuția cuplului a fost amânată
Apropiații au revendicat trupurile inginerului electrician, de 35 de ani, și al trupeșei sale soții, de 37 de ani și se așteaptă ca acestea să plece de aici cu o mașină mortuară în această dimineață la un cimitir care nu a fost anunțat încă.
Julius Rosenberg, cu un aer sfidător pe chip, cu ochii privind fix înainte și fără a arăta vreo emoție, a fost primul care a murit. El a fost așezat pe scaun la 8:04 PM și a fost declarat mort la 8:06 PM.
Ethel, într-o rochie cu imprimeu verde închis, a intrat calmă și resemnată în camera morții, la numai două minute după ce corpul soțului său a fost luat și dus în sala de autopsie, aflată la mai puțin de 7 metri distanță.
I-au fost prinse curelele scaunului. Elementul catodic, umezit într-o soluție salină și semănând cu o cască de fotbal american, i-a fost potrivit pe cap.
Apoi Francel, și un electrician, care ajută la execuții în penitenciarele din cinci state, au apăsat întrerupătorul. Era ora 8:11 1/4. După patru minute și jumătate și alte patru șocuri, Ethel Rosenberg era moartă.
Medicii HW Kipp și George McCracken și-au lipit stetoscoapele de pieptul ei.
Kipp s-a întors către director și a zis: „O declar pe această femeie moartă”.
Înaintea execuției, avocatul lor, Emanuel Bloch, a dus o bătălie legală aprigă care l-a dus de cinci ori la Curtea Supremă a Statelor Unite. În două rânduri, Bloch s-a adresat Casei Albe cerând clemența prezidențială.
Zece martori oficiali, șase gardieni ai penitenciarului și Francel s-au aflat în încăperea de 13×13 metri. Grupul a inclus trei ziariști, Relman Morin de la Associated Press, Bob Considine de la International News Service, și subsemnatul. Cei trei, imediat după execuție, i-au informat pe ceilalți 35 de ziariști în clădirea administrativă a penitenciarului.
Ceilalți martori oficiali au fost șeriful federal William A. Carroll, directorul penitenciarului, Wilfred L. Denno; rabinul Irving Koslowe din Marmoroneck, New York; Thomas M. Farley, adjunctul lui Carroll; Paul McGinnis, adjunct al comisarului Oficiului Penitenciarelor al statului și doctorii Kipp și McCracken.
Oficialii au ajuns în camera morții cu un microbuz al închisorii, de la clădirea administrativă, la 8:01 PM
La 8:02, un gardian a deschis o ușă de pe partea dreaptă, la capătul camerei deținuților. Rabinul Koslowe, îmbrăcat în ținuta de lider spiritual specifică credinței, a pătruns pe ușă. A citit Psalmul 23.
„Domnul mă paște și nimic nu îmi va lipsi.”
„La loc de pășune, acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit.”
„Sufletul meu l-a întors, povățuitu-m-a pe căile dreptății, pentru numele Lui.”
„Că de voi și umbla în mijlocul morții”, a intonat rabinul în timp ce îl conducea pe Rosenberg pe „ultimul drum”.
În spatele rabinului venea Rosenberg – privind drept înainte. Era proaspăt ras, nu mai avea mustața pe care o purta atunci când a fost dus pe culoarul morții. Avea un tricou, pantaloni maro cu dungi deschise și mocasini.
Timp de o clipă, a afișat o figură perplexă atunci când a aruncat o privire rapidă spre cele patru bănci din spatele sălii, unde erau așezați martorii oficiali.
Altfel, nu a arătat nici un semn de emoție. În timp ce gardienii îl legau de scaun, ajustau curelele și potriveau electrozii, el a privit calm înainte. La un moment dat, umbra unui zâmbet sardonic i-a încrețit buzele.
Directorul Denno i-a semnalat lui Francel că totul era pregătit și călăul scund și subțire a tras declanșatorul. S-a auzit un bâzâit timp de trei secunde, iar Rosenberg s-a aplecat în față, cu mâinile încleștate.
Francel a eliberat declanșatorul. Corpul lui Rosenberg, pe jumătate mort, s-a destins. A urmat a doua descărcare electrică – timp de 57 de secunde. Bărbatul s-a crispat din nou, și iar s-a destins când băzâitul s-a oprit. Apoi a urmat a treia descărcare.
Rabinul Koslowe a precedat-o, citind versete din Psalmii 15 și 31. În stânga ei erau dna Evans. Dna Many, care a spus că „s-a învoit” de la slujba ei de telefonistă, stătea în dreapta ei. Doi gardieni bărbați le urmau.
Dna Rosenberg a ajuns la scaun – a pus o mână pe el – când deodată s-a întors și a apucat mâna dnei Helen Evans, o intendentă a penitenciarului, care i-a oferit asistență constantă dnei Rosenberg de-a lungul celor doi ani petrecuți de aceasta pe culoarul morții. Apoi a înconjurat-o cu brațul pe femeia mai în vârstă și a sărutat-o pe obrazul stâng. A șoptit câteva cuvinte, s-a întors și s-a așezat pe scaun.
Femeia condamnată era îmbrăcată într-o rochie imprimată cu motive verzi, care îi venea prost, oferită de stat. Nu purta ciorapi și era încălțată cu mocasini asemănători cu cei ai soțului său.
Când s-a așezat pe scaun nu știa că soțul ei era deja mort. La fel, Julius, când a fost legat de scaun, nu știa dacă soția sa îl precedase în moarte
Când a fost aplicat primul șoc electric, un firicel subțire de fum s-a ridicat deasupra căștii asemănătoare cu o cască de fotbal american de pe capul său. Curentul s-a descărcat și apoi corpul s-a destins.
Apoi a urmat al doilea șoc… al treilea… al patrulea. Un gardian s-a apropiat, a desfăcut una dintre curele și a coborât gulerul rotund al rochiei.
Doctorii Kipp și McCracken și-au aplicat stetoscoapele, apoi au discutat cu voce joasă. Călăul Francel li s-a alăturat.
„Vreți încă unul?” a întrebat el. Doctorii au aprobat din cap și au revenit înapoi la locurile lor, alături de Denno, de-a lungul zidului. Francel a apăsat din nou comutatorul. Când doctorii au examinat trupul a doua oară, au pronunțat decesul rapid.
Soarta soților Rosenberg și a altora a fost pecetluită atunci când Igor Guzenko, un funcționar responsabil cu cifrarea la ambasada sovietică de la Ottawa a rupt-o cu comuniștii și a fugit într-o noapte, în 1945, cu cămașa burdușită cu documente de spionaj.
