Într-un interviu pentru Fox News, din care reproducem câteva fragmente, Fraser Heston a povestit cum era marele actor în viața particulară.
– Când ați realizat că tatăl dvs. era diferit de alți părinți?
– Tatăl meu era conștient – nu aș zice de celebritatea lui – ci de faptul că era un actor de succes. Așa se privea pe sine. Era conștient de șansa pe care o avusese în viață.
Iar eu am știut dintotdeauna că nu am o copilărie ca a celorlalți. În „Cele zece porunci” am fost micul Moise. Când m-am născut, prima telegramă a venit de la Cecil B. DeMille, care spunea: „Felicitări, a obținut rolul”.
Mai există câțiva supraviețuitori ai echipei filmului „Cele zece porunci”, dar eu sunt cel mai tânăr.
– Îl știm, desigur, pe Charlton Heston, starul de cinema. Dar cum era Charlton Heston ca tată acasă?
– Îmi place adesea să spun că am câștigat la loteria părinților. Amândoi părinții mei erau minunați. Făceau parte din Măreața Generație a celui de-Al Doilea Război Mondial din Midwest. Erau părinți minunat de iubitori, rezonabili, înțelegători și toleranți.
Erau cu adevărat pasionați de cultură, artă, călătorii, teatru, film și literatură. Când a murit, tatăl meu a lăsat o bibliotecă de aproximativ 5000 de volume. Pe multe le am în biroul meu, și încă nu le-am citit pe toate.
Nu exista cină care să treacă fără ca unul dintre noi să se ducă în bibliotecă, să caute un dicționar, Biblia sau o carte de Shakespeare, pentru a tranșa o dispută sau a dovedi o afirmație.
Mama (Lydia Heston) era cea aventuroasă, iar tatei îi plăcea să stea acasă, să joace tenis cu prietenii, să citească o carte bună, să asculte muzică sau să meargă la cinema. Acesta era un sfârșit de săptămână ideal pentru el.
Mama, pe de altă parte, dorea să vadă lumea, să se cațere pe piramide sau pe ghețari, să exploreze ruine arheologice sau jungle. Mama era Indiana Jones.
– Părinții dvs. au fost căsătoriți timp de 65 de ani. Care a fost secretul lor?
– Tata obișnuia să zică: „Secretul este că trebuie să fii un soț grozav”. Dar eu cred că pur și simplu au fost făcuți unul pentru altul. Dacă se mai certau? Sigur că da. Mama mea a fost întrebată într-un interviu dacă s-a gândit vreodată la divorț. A răspuns: „La divorț? Niciodată. La crimă? Deseori.”
Cred că s-au și străduit ca lucrurile să fie bune. Știau ce este important pentru familie. Și-au iubit căminul, familia, și le plăcea să fie împreună. S-au iubit cu adevărat unul pe altul și cred că asta este prima condiție.
– Ce părere avea tatăl dvs. despre Moise din „Cele zece porunci”?
– Știa că va fi un rol emblematic, nu doar pentru el ci pentru întreaga istorie a Hollywood-ului. A fost unul dintre cele mai de succes filme din toate timpurile. Întotdeauna a știut cât de norocos a fost să joace acest rol. A fost un moment colosal al carierei lui.
Știa cât a însemnat acest film pentru fanii lui de-a lungul anilor. A fost întotdeauna recunoscător că a avut această șansă, să dovedească că este un mare actor.
Chiar și după acest film a continuat să se reinventeze… Cred că papa era puțin invidios pe Cary Grant. Zicea: „Primește roluri în care poartă costume frumoase, în saloane elegante, discută cu femei frumoase. Iar eu stau afară, în noroi și sânge, cu o sabie în mână…”
– Dar despre „Planeta maimuțelor”?
– Era foarte mândru de acest film. Era un film revoluționar pentru epoca lui și un rol revoluționar pentru tata. Pur și simplu, nu se făceau multe filme de science-fiction la Hollywood, pe atunci. Era un proiect îndrăzneț. Echipa era foarte hotărâtă să aibă cel mai bun artist de machiaj, cele mai realiste măști și cei mai buni actori pentru a da viață acestei splendide povești. Era foarte important pentru ei. Și acest lucru se poate observa și astăzi. George Lucas a spus că nu ar fi putut face „Star Wars” dacă nu ar fi existat „Planeta maimuțelor”.
– Tatăl dvs. a jucat cu multe dive ale ecranului, ca Marlene Dietrich sau Sophia Loren. Care star l-a surprins mai mult și de ce?
– De câte ori era întrebat acest lucru, spunea vă nu vrea să facă deosebire între colegi, bărbați sau femei. Altfel, și-ar face un prieten și șase dușmani. Avea un mare respect pentru colegii actori. Dar nu a tolerat niciodată întârzierea, fie că era a unui bărbat sau a unei femei. Și-a luat munca foarte în serios.
Considera că era important să ajungi pe platou nu doar cu replicile învățate, ci și cu o concepție despre cum trebuie să le joci. El a considerat întotdeauna că a lucra în lumea filmului este un privilegiu formidabil, iar actorii primesc atât de mulți bani, așa că era foarte contrariat când cineva se comporta iresponsabil.
A lucrat cu Vanessa Redgrave, care era în total dezacord politic cu el. Dar deși nu se înțelegeau în privința aspectelor politice, s-au înțeles minunat pe platou, deoarece erau dedicați meseriei lor. Sigur, au discutat, s-au contrazis, dar au abordat rolurile cu mare profesionalism.
– Nu este un secret pentru nimeni că tatăl dvs. a fost un mare suporter al NRA (National Rifle Association – grup care militează pentru dreptul cetățenilor americani de a purta armă, conform celui de-Al Doilea Amendament – n.t.). Considerați că există prejudecăți despre tatăl dvs. în legătură cu acest subiect?
– Nu era obsedat de arme. Nu avea o pivniță plină cu mitraliere, așa cum a fost prezentat pe internet. A fost doar un patriot american. Și-a servit țara în Al Doilea Război Mondial și dorea să facă mai mult pentru a-și apăra țara.
A mărșăluit la Washington alături de Martin Luther King. A fost un mare suporter al drepturilor civile. A fost de două sau de trei ori în Vietnam, pe linia frontului, doar pentru a-i saluta și îmbărbăta pe băieții care erau în tranșee. Când s-a întors acasă, știa pe nume fiecare soldat cu care s-a întâlnit și a sunat la toate familiile lor, să le spună despre ei.
Din când în când, mă mai întâlnesc cu câte unul dintre cei care s-au întâlnit cu tata. Spun și azi cât de mult a însemnat pentru ei că tata le-a întins mâna, în timp ce nu toată lumea susținea trupele noastre în acea perioadă. Și-a dorit ca cei care se bat pentru țara lor să nu fie uitați.
În ceea ce privește NRA, a considerat că ia poziție pentru respectarea Constituției, nu doar pentru Al Doilea Amendament.
Aceasta a fost adevărata lui motivație: să-și apere țara. Nu a fost un maniac. Din punct de vedere social, era foarte liberal. Era foarte tolerant. Credea în Constituție și dorea să o apere. Credea că toți bărbații și femeile sunt egali. Considera că țara noastră trebuie să trăiască, să se dezvolte și să respire ca o societate liberă. Considera că America este speranța lumii întregi și voia ca acest lucru să nu se schimbe. Totul pornește de la libertate.
– Există lucruri amuzante despre tatăl dvs. care i-ar putea uimi pe fanii de astăzi?
– Nu i-a plăcut e-mail-ul. Mă chema și mă întreba: „Am vreun mesaj pe computer?”. Îi răspundeam: „Nu, tată, nu te-ai înregistrat, dar e ușor de făcut. Rezolv în cinci minute.” Zicea: „Nu, nu, voiam doar să mă asigur că nu e nici un mesaj.”
Era un tip cu mult umor. Adora să spună povești amuzante și să joace farse. Crea benzi desenate pe care ni le trimitea prin poștă. Așa că, la câteva zile, primeam câte un plic cu lucruri amuzante de la el. Mi se părea încântător.
– Cu ce mesaj sperați să rămână oamenii de la tatăl dvs.?
– Sper să revină cu plăcere la unele dintre rolurile sale, nu doar cele din „Cele zece porunci” sau „Planeta maimuțelor”. Era artist și simțea o nevoie imperioasă de a se exprima, nu doar pe platouri sau pe scenă, ci și în viața de fiecare zi.
Sper să îi prețuiască activitatea în domeniul drepturilor civile, în care s-a implicat de timpuriu. A mers la Oklahoma unde era mari tulburări civile, și polițiștii foloseau câini și tunuri de apă (în 1961, când „Cidul” a fost proiectat într-un cinematograf segregaționist, Heston a fost în prima linie a protestatarilor – n.r.)
A fost un om foarte complex și interesant.
Dar înainte de orice, a fost un tată minunat. Sper să fiu eu însumi ca el, pentru fiul meu, Jack, care lucrează și el în industria filmului.
