Cynthia Ann (Cindy) Crawford, manechin şi actriţă, s-a născut la 20 februarie 1966 în comitatul DeKalb, statul Illinois (Statele Unite ale Americii).
Cindy Crawford a fost descoperită la vârsta de 16 ani, când fotografia sa a apărut într-un ziar local.
Reacţiile au fost atât de încurajatoare, încât s-a decis să-şi încerce norocul în modeling.
În 1983, s-a înscris la concursul Elite Model Look, în Acapulco, şi a fost una dintre finalistele americane ale acelui an.
A decis apoi să se dedice unei cariere ca manechin şi a renunţat la bursa universitară pe care o primise, în inginerie chimică.
După ce a pozat pentru fotograful Viktor Skrebneski în Chicago, s-a mutat în Manhattan, New York, în 1986.
Aici a pozat pentru prima sa copertă a cunoscutei reviste Vogue. Au urmat imediat apariţii în ediţiile Vogue din Franţa şi Marea Britanie.
A avut numeroase prezenţe’ în reviste celebre precum: W Magazine, People, Elle, Cosmopolitan sau Allure.
În următorii zece ani, frumuseţea sa naturală şi atrăgătoare, alăturată rafinamentului în stil „glamour” hollywoodian, a propulsat-o în campaniile americane de imagine pentru concerne precum Gap, Revlon şi Pepsi. Cindy a excelat şi în alte domenii, colaborând la diferite videoclipuri sau ca moderator al unor emisiuni de televiziune.
A continuat să reprezinte imaginea cea mai râvnită pentru coperţile revistelor din lumea întreagă, fiind mulţi ani imaginea ceasurilor Omega.
Se implică în foarte multe cauze umanitare, fiind alături de bolnavii de leucemie, în copilărie şi-a pierdut fratele din cauza acestei boli necruţătoare.
A creat o linie de produse cosmetice şi una de articole pentru designul interior al locuinţelor.
În 1995, revista Forbes a desemnat-o drept cel mai bogat model din lume, cu un venit anual de 6,5 milioane de dolari.
Între 1991 şi 1995, a fost căsătorită cu celebrul actor Richard Gere.
În 1998 s-a căsătorit cu Rande Gerber şi a dat naştere la doi copii, Presley Walker şi Kaia Jordan.
În 2005 a creat o linie de produse de înfrumuseţare alături de doctorul Jean Louis Sebagh.
Deşi în trecut au existat manechine extrem de cunoscute, precum Twiggy în anii ’60 sau Lauren Hutton şi Cheryl Tiegs, în anii ’70, acestea nu s-au bucurat de o recunoaştere pe scară largă pentru o perioadă îndelungată. Cindy Crawford, alături de Kate Moss, Naomi Campbell, Linda Evangelista, Claudia Schiffer, Helena Christensen sau Elle Macpherson, nu au pozat doar pe coperte de reviste, calendare şi au prezentat diferite colecţii de îmbrăcăminte, ci au devenit vedete ale căror faimă a rivalizat cu cele ale starurilor de cinema şi interpreţilor genului rock.
Cindy Crawford a fost clasată pe locul 5 pe lista Playboy a celor mai atrăgătoare 100 de vedete ale secolului trecut, fiind de altfel primul supermodel modern care a pozat pentru acest tip de publicaţie.
A jucat şi în numeroase producţii cinematografice.
Cindy Crawford a declarat pentru ”Rhapsody” că după împlinirea vârstei de 50 de ani, va renunţa definitiv la modeling şi se va retrage din faţa obiectivului camerelor de filmat.
A urmat-o în carieră fiica sa, Kaia Gerber, care seamănă izbitor cu mama ei. Kaia Gerber a debutat ca model la 13 ani, semnând în 2016 cu agenţia de modele IMG şi devenind atunci una dintre imaginile campaniei de primăvară a designerului Alexander Wang.
Sursa: Agerpres