Nuze fuge din Afganistan în Europa, la 1929, unde nu-i plac moravurile băstinașilor

 

Frumoasa Nuze Saradși, refugiată din Afganistan, și-a povestit, în 1929, viața în presa engleză. Revoluționară de felul ei, pentru standardele femeilor afgane ale acelor vremuri, era indignată că europencele își arătau public mari părți din pielea corupului, mai ales obrazul.

 

În vîrstă de 12 ani, Nuze Saradși a fost vândută de părinți unui negustor contra a cinci capre și un sac plin de rupii. Prețul nu a fost mai mare deoarece Nuze era socotită prea slabă pentru standardele bărbaților afgani care apreciau grasele. Negustorul s-a străduit să-și îngrașe soția dându-i multe dulciuri. Dar, de ce mânca, de aia slăbea mai tare. Așa că negustorul o vându păzitorului de covoare din palatul lui Aman Ullah.

 

Femeile afgane aveau mijloacele lor tainice de a-și păstra dragostea bărbaților. Nuze puse cenușă de broaște râioase și usturoi în mâncare și un an de zile paznicul covoarelor îi rămase fidel. Însă, regele simți mirosul greu de usturoi al servitorului, se răsti la el și acesta se despărți de Nuze. La 14 ani, deveni soția călăului din Kabul, care sugruma cu mâinile goale condamnații, după ce îi tortura cu cea mai mare cruzime. Călăul se sătură repede de ea și o vându unui șef kurd, Kar-Zebb. Kar-Zebb o iubea cu adevărat, dar era prea bătrân. Spre a o împiedica să fugă vreodată a însemat-o cu fierul roșu pe piept. Dar în firavul trup al Nuzei sălăsluia un suflet de revoluționară.

 

Viața tihnită din harem nu-i pria. Și cu prilejul răscoalei afgane fugi de la Kar-Zebb și-și uni, vremelnic, destinul cu cel al lui Sașa Bakao, care avea să fie mai târziu emirul Habib-Ullah.

 

Plină de mândrie, Nuze povestea jurnaliștilor englezi că, în lupta împotriva lui Aman-Ullah, a ucis ea însăși cel puțin nouăzeci de bărbați. Dar cum ostașii lui Sașa Bakao vedeau în Nuze nu un tovarăș de arme și idealuri, ci o viitoare iubită de o noapte, se hotărî să fugă, împreună cu alte două tinere neveste. Ajunse la Kabul unde vându bijuterii de valoare primite de la Kar-Zebb și se îndreptă spre granița persană.

 

Conducătorul de cămile, vrând s-o siluiască, Nuze se folosi de micul ei șarpe Naja, foarte otrăvitor, pe care orice femeie afgană îl ducea cu ea, pentru protecție. Agresorul muri pe loc. Abia la granița Bender Abassi, Nuze aruncă șarpele. Avea să ajungă în Europa unde nu mai era nevoie de șerpi…

 

Nuze și-a împlinit visul să trăiască printre europeni, dar, totuși, nu se putea obișnui cu moravurile lor. Era indignată de nerușinarea femeilor care își arătau picioarele, spatele, umerii, brațele și obrazii privirilor tuturor. Ea nu-i înțelegea pe soții care erau de acord cu toatea acestea.

 

De altfel una din principalele cauze ale răscoalelor afgane a constituit-o faptul că regina Suraja adoptase obiceiurile europene, arătându-se în public fără văl pe obraz și cu rochia scurtă.

 

În acea vreme lupta dintre rochia lungă și rochia scurtă nu era tranșată nici în Europa. În Anglia se formase o ligă a femeilor împotriva rochiei lungi. Pentru rochia scurtă pleda și Liga pentru drepturile bărbaților din Viena, intitulată „Justiția”. Această ligă a cerut chiar sprijinul Papei de la Roma…

 

Aman Ullah a fost suveranul Regatului Afganistanului din 1919 până în 1929. Domnia sa a fost marcată de o schimbare politică și socială dramatică, încercând să modernizeze Afganistanul pe modele occidentale. La 14 ianuarie 1929, Aman-Ullah a abdicat și a fugit în India vecină britanică, în timp ce războiul civil afgan a început să escaladeze. Din India Britanică a plecat în Europa unde după 30 de ani în exil a murit la Zürich, Elveția, în 1960. Era căsătorit cu regina Suraja (născută Tarzi) din 1912.

 

Foto: Regele Aman Ullah și regina Suraja