Evenimentul Istoric > Articole online > România comunistă > Afacerea lui Ceaușescu prin care a câștigat șase milioane de dolari
Articole online

Afacerea lui Ceaușescu prin care a câștigat șase milioane de dolari

Vânzarea românilor

La prima vedere, lucrurile păreau destul de simple. Dacă voiai să-ți fie eliberat pașaportul cu viză de ieșire din țară, trebuia să aduci la schimb o donație, în valută, prin reprezentanții statului român. Toată această operațiune a început în 1970 și s-a finalizat în 1973, timp în care au fost aduși în țară circa șase milioane de dolari.

Pentru a fi depistați cei care aveau posibilitatea de plăti acele sume, dar care și doreau să plece din țară, Securitatea se putea folosi de toate mijloacele de care dispunea la acea vreme, de la urmărire operativă și până la contactarea “victimelor”. Coordonarea acțiunii era făcută de generalul Gheorghe Bolânu din cadrul Direcției de Informații Externe și de generalul Eugen Luchian, reprezentant al Secției speciale pentru problemele Ministerului de Interne, inițiativa afacerii aparținându-i lui Nicolae Ceaușescu. Un alt general implicat în această afacere a fost Gheorghe Marcu, care a oferit aprobarea de a se procura mijloace tehnice speciale, care a decedat în urmă cu două zile.

 Toată această afacere se baza pe “vânzarea” germanilor, evreilor și a românilor care nu mai suportau teroarea suferită sub regimul Ceaușescu. În momentul în care s-a aflat de către opinia publică internațională că România “vinde oameni”, operațiunea a fost sistată.

Încălcarea regulilor

Cu toate acestea, documentele descoperite de istoricul Liviu Țăranu, scot la iveală că anumiți ofițeri implicați în această afacere au acceptat să primească, în continuare, valută și bunuri “uzând de sursele şi mijloacele folosite în acţiunea „Peregrinii”.

„De la „Ulise”, generalul maior Luchian Eugen, în cursul anului 1977, a mai primit drept cadou prin colonelul Sandu Florea o combină muzicală cu difuzoare, un aparat de proiectat filme cu sonor, un radiocasetofon Grunding C 9000 şi un sistem de alarmă pentru vila sa din Pucioasa. De la aceeaşi persoană colonelul Sandu Florea a primit un radio casetofon Grunding C 9000 şi o combină muzicală pe care – după cum declară – a abandonat-o în seara zilei de 16 august în pădurea Băneasa. Obiectele primite de cei doi ofiţeri n-au fost raportate conform ordinelor în vigoare.”

A.C.N.S.A.S. fond Documentar, dosar nr. 3447, vol. 39, f. 213-215

Registration

Aici iti poti reseta parola