Alegerea pune capăt „vremurilor tulburi”, începute după moartea lui Boris Godunov, în 1605, în care Rusia a fost ocupată și jefuită de polonezi, de suedezi și de tătari.
Noul țar are numai 16 ani. Însă este fiul Patriarhului Moscovei, Filaret, cel care luptase împotriva uzurpatorului Boris Godunov și a polonezilor alături de cazaci și era considerat un sfânt protector.
Nobilii ruși apreciază înrudirea lui Romanov cu vechea dinastie începută de Riurik, un vareg sau viking originar din Scandinavia. Această dinastie se stinsese odată cu moartea țarului Ivan al IV-lea cel Groaznic.
Aceste atuuri au determinat alegerea dintre numeroși candidați a tânărului Mihail de către Zemski Sobor, adunarea stărilor generale ruse.
Mihail, care trăiește cu mama sa la mănăstirea Kostroma, nu acceptă povara coroanei de țar decât la insistențele acesteia. Intră în Moscova în aclamațiile populației, nerăbdătoare să se termine odată cu dezordinile și invaziile străine.
Este încoronat pe 21 iulie 1613, în catedrala Adormirii Maicii Domnului, la Kremlin.
Noul țar face demersuri pentru a pune capăt ocupației străine. Pentru a reconstrui o armată, pune taxe orașelor și face împrumuturi forțate de la neguțătorii bogați, majoritatea lor fiind străini.
În februarie 1617, țarul reușește să încheie pace cu suedezii, cu prețul unui tribut greu și cu pierderea oricărei ieșiri la Marea Baltică, aceasta devenind un „lac suedez”.
Anul următor, Romanov îi respinge pe polonezi și încheie cu ei un armistițiu, în urma căruia se poate revedea cu tatăl său, Filaret, care fusese prizonier în Polonia.
Pe cât de dur și de energic este acesta, pe atât de blând și evlavios este fiul său. Completându-se de minune, cei doi bărbați vor reuși să restabilească pacea civilă în Rusia, eliminând orice idee de răzbunare, mai ales față de boierii care colaboraseră cu ocupanții polonezi.
Tânărul țar își ia obiceiul de a lua toate deciziile neinfluențat, ceea ce va restrânge libertatea de acțiune a Zemski Sobor. Astfel, se instalează în Rusia autocrația, un regim caracteristic Rusiei imperiale a ultimelor secole.
Țăranii ruși își pierd și bruma de libertăți pe care o mai aveau. Zdrobiți de taxe, ei fug din sate în străinătate sau spre extrema răsăriteană a imperiului, pe cale să fie colonizată. Alții preferă să se pună sub tutela unor feudali. Aceștia îi primesc cu brațele deschise, căci duc o lipsă acută de mână de lucru.
Filaret dă noi decrete pentru a împiedica astfel de fugi. El lungește de la cinci la cincisprezece ani răstimpul după care un țăran fugar își poate obține libertatea.
Astfel, exact în timpul în care Occidentul renunță la robie, țărănimea rusă intră aproape cu totul sub jug.
În 1632, profitând de tulburările provocate în Europa Centrală de Războiul de Treizeci de Ani și de o perioadă nefastă a Poloniei, Mihail I atacă această țară. Însă armata rusă suferă o înfrângere rușinoasă.
Umilința este uriașă în Rusia, deși țarul are satisfacția de a fi recunoscut de suveran de către dușmanii săi.
Persoana țarului dobândește un caracter sacru.
În 1626, la vârsta de 30 de ani, după două căsătorii fără urmași, Mihail I o ia de nevastă pe Eudoxia Strecineva. Aceasta îi va dărui zece copii.
Viitorul dinastiei este asigurat. Descendenții lui Mihail Romanov vor domni peste Rusia până la revoluția bolșevică din 1917.
