Clémentine se născuse pe 5 martie 1865 într-o fermă din munții Vosges, numele său de fată fiind Clatteaux.
La 18 ani, tânăra are o surpriză: vede deasupra buzei de sus niște tuleie care îi umbresc chipul plăcut.
Din acea zi, Clémentine merge cu regularitate la bărbier. Însă, după o vreme, decide să-și păstreze mustața, care îi creștea deja foarte deasă.
Tocmai această ciudățenie îl atrage pe un tânăr brutar, Paul Delait, cu care Clémentine se căsătorește pe 28 aprilie 1885.
Brutăria prosperă iar tinerii însurăței decid să deschidă o cafenea în clădirea primăriei din Thaon-les-Vosges. Succesul este instantaneu.
Atrași de tânăra patroană cu mustață mândră, consumatorii dau buluc. „Îmi dă aerul de bărbat”, va spune Clémentine. „Asta e de folos atunci când ai de-a face cu clienți turbulenți.”
Nu doar mustața e de bărbat, ci și forța ei. Vai de cei care caută scandal. Odată, pe un consumator scandalagiu, care scosese cuțitul, l-a potolit scurt spărgându-i o sticlă în cap, relatează un documentar realizat de France Inter.
Tot un client va fi cel care va schimba definitiv destinul lui Clémentine. Întors de la un iarmaroc din Nancy, el povestește că a plătit 15 centime pentru a vedea Femeia cu Barbă.
Când aude, Clémentine face explozie:
„Nu văd ce ai găsit la nefericita aia! Această expunere ne face sexul de rușine. Sărmani naivi ce sunteți, dacă aș lăsa-o pe a mea să crească, ați vedea atunci ce e aia o barbă…”
Cincisprezece zile mai târziu, Clémentine își face apariția la cafenea cu o barbă magnifică. Cârciuma e rebotezată: „Femeia cu Barbă”.
Clienții se înmulțesc. Vin din toate părțile, chiar și de la Nancy, să o vadă pe ciudata patroană și să se amuze de papagalul ei, Coco, care știe să înjure foarte colorat.
Cărțile poștale cu acest fenomen se vând ca pâinea caldă. Clémentine este fotografiată în aeroplan sau în cușca leilor alături de dresorul Camilius.
Popularitatea se transformă în glorie.
Pe 4 martie 1904, prim ministrul Emiles Combes îi acordă lui Clémentine permisiunea oficială de a purta costume bărbătești. El declară:
„Din această cetățeană, care nu are drept de vot, vreau să fac cel puțin o femeie care poartă pantaloni. Fie ca barba ei să servească drept exemplu tuturor bigotelor care se luptă cu noi în jurul agheasmatarelor.”
În același an, examenul medical efectuat de un mare profesor în medicină constată „conformația normală a doamnei Delait din punct de vedere al organelor sexuale”.
Raportul medical se încheie astfel: „Doamna Delait este tipul perfect de femeie cu barbă”.
În 1919, Clémentine și soțul ei, Paul, neavând copii, o adoptă pe Fernande, o orfană pe care o vor adora și căreia îi vor da o aleasă educație muzicală.
La moartea lui Paul, Clémentine, care nu mai trebuie să își îngrijească bărbatul, acceptă toate ofertele mirobolante ale impresarilor, refuzați până atunci.
Însoțită de fiica ei, ea se produce triumfal în mari spectacole de cabaret în Europa, ajungând până în Islanda!
Însă barba lui Clémentine începe să albească. Se gândește atunci să se retragă.
În 1938, un bărbat bogat o cere de nevastă, iar ea acceptă. Din nefericire, mariajul va fi de scurtă durată: după numai un an, pe 19 aprilie 1939, femeia cu barbă moare.
