Adam și Eva vorbeau ungurește în Paradis și celelalte autoamăgiri ale maghiarilor

Distribuie știrea: Facebook | Twitter

„O mai frumoasă, mai desăvârşită şi mai bogată limbă decât cea maghiară nu are nici o naţiune… Maghiara este limba universală a viitorului. Mai avem nevoie doar de câţiva scriitori ca Petőfi, ca Arany şi Jókai, unu ca mai recent apărutul Madách şi atunci făclia geniului maghiar se va ridica pe culmea culturilor universal şi va lumina întreg mapamondul”.

„Maghiarimea este sortită să devină cea dintâi națiune din lume”, credea și Hotsy Pal.

Ioan-Aurel Pop despre „Maghiarii sub semnul (auto)amăgirilor”

Președintele Academie Române, Ioan-Aurel Pop, scrie în introducerea cărții lui Jerguš Ferko:

„Lucrarea începe cu o explicarea viziunii maghiarilor despre sine, viziune centrată – după aprecierea autorului – pe ideea de popor superior, cultivată atent în conștiința colectivă.

Partea cea mai consistentă a cărții se referă la ceea ce Jerguš Ferko numește „cele șapte autoamăgiri ale ungurilor”: Podișul Carpatic „lipsit de populație” la „honfoglalás”, adică la „descălecatul” de la 896 al „părinților patriei”; „cucerirea de patrie” preconcepută și bine pregătită de către strămoși; Ștefan I și coroana sa; trădarea lui Phaeton sau imperiul de o mie de ani numit Ungaria Veche; Trianon-ul ca pretext; fuga din fața propriului trecut; maghiarii ca victime privilegiate.

Urmează câteva capitole restrânse, dedicate cultului violenței și al violatorilor, Panteonului maghiar, relațiilor dintre maghiari, evrei și germani, filosofiei politice maghiare în raport cu tehnologia și, în fine, îndemnului de întoarcere comună la o istorie realistă.

Jerguš Ferko a fost un cunoscut jurnalist și publicist slovac din perioada de cădere a comunismului, a „cortinei de fier” și de trecere de la Cehoslovacia la cele două state noi ale slavilor occidentali (Cehia și Slovacia), despărțite prin „revoluția de catifea”. Din această perspectivă, autorul lucrării de față a fost și un luptător, un activist civic, un intelectual participant la facerea istoriei.

A trăit printre maghiarii din Slovacia și le-a cunoscut modul de viață, pe de o parte, iar pe de alta, s-a lovit mereu de mentalitatea generală a ungurilor, de psihologia poporului maghiar trăitor în ceea ce, cu mândrie, se cheamă (în Ungaria și printre unguri) „Bazinul Carpatic”.

Drept constatare generală, reieșită din viață și din lecturi asidue, se formulează ideea că maghiarii, de-a lungul existenței lor, au manifestat constant dorința de a avea mai mult decât au fost în stare să creeze singuri, de unde s-a născut și perpetuat patima de a-i domina pe vecini, pe care și i-au făcut iremediabil inamici. Demontarea pe rând a clișeelor amăgitoare se face apoi fără prea mare efort”.

 

 

Pagini: 1 2