Pentru a explica situația și revendicările României și a asigura continuitatea acțiunii începute în 1916, Take Ionescu și un grup de personalități politice, culturale și științifice au părăsit țara, plecând în Occident (Franța, Marea Britanie, Statele Unite și Italia), unde au desfășurat o intensă activitate în vederea câștigării sprijinului elitelor politice și al opiniei publice.
În 1917, o delegație condusă de transilvăneanul Vasile Lucaciu a plecat în Statele Unite ale Americii și a fost primită de secretarul de stat Robert Lansing, care a exprimat „toate simpatiile Statelor Unite ale Americii pentru România, apreciindu-i meritele nepieritoare faţă de cauza libertății și a drepturilor popoarelor”.
La Washington, din inițiativa lui Vasile Stoica, s-a constituit Liga Socială Română, iar la Paris a luat ființă Consiliul Național al Unității Române (numit și Comitetul Național Român), condus de Take Ionescu.
Guvernele american, britanic, francez și italian au recunoscut oficial Comitetul Național Român de la Paris, care reunea trei misiuni: o misiune parlamentară prezidată de Toma Stelian; o misiune universitară, în fruntea căreia se găseau profesorii Nicolae Titulescu, George G. Mironescu, Ermil Pangrati; o misiune a românilor din Transilvania, prezidată de preotul Vasile Lucaci.
Organul oficial al acestui Comitet era jurnalul „La Roumanie”, fondat de Pavel Brătășanu și condus de Constantin Banu, Constantin Mille și Emil D. Fagure.
Din Comitetul de la Paris mai făceau parte personalități precum: Traian Vuia, Octavian Goga, Nicolae Petrescu-Comnen, Ioan C. Cantacuzino și alții.
Rolul membrilor lui era acela de a milita în fața opiniei publice internaționale pentru dreptul poporului român la unitate națională.