Acest sfânt cuvios, cipriot de origine, este prăznuit de Biserica Ortodoxă în ziua de 8 ianuarie, imediat după Botezul Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul.
Sfântul Gheorghe Hozevitul s-a născut în insula Cipru, într-o familie de creștini evlavioși, pe la jumătatea secolului al VII-lea.
După moartea părinților săi, dorind să îmbrățișeze viață monahală, evită căsătoria planificată de unchiul său, își ia o parte din avere, pe care o împarte săracilor, și fuge pe ascuns în Țară Sfânta, unde se nevoia duhovnicește un frate de-al său mai mare.
Fratele său, pustnicul Heraclid, viețuia de mulți ani în Lavra lui Calamon, aflată pe malurile pustii ale râului Iordan.
După ce se închină la Mormântul Domnului și la toate celelalte locuri sfinte, Cuviosul Gheorghe se întâlnește cu fratele sau, însă vârstă sa prea fragedă îl face pe cel din urmă să nu îl țină cu sine, ci să-l rânduiască într-o mănăstire din pustia Hozeva, aflată la o distanță de numai 20 de kilometri de Ierusalim, pe drumul ce coboară către Ierihon.
O micuța capela, zidită de călugării sihaștri, a fost transformată în mănăstire în jurul anului 480, de către Sfântul Ioan, episcopul Cezareei, venit din Theba Egiptului, care este prăznuit în ziua de 3 octombrie. Biserica actuală a mănăstirii, închinată inițial Maicii Domnului, este ocrotită de Sfințîi Cuvioși Gheorghe Hozevitul și Ioan Iacob de la Neamț.
După ce a fost tuns în monahism, tânărul nevoitor a fost dat spre ascultare unui bătrân foarte aspru.
Cu toate că tânărul ucenic era blând, răbdător și smerit cu inima, el era adesea nedreptățit de bătrânul sau.
Spre exemplu, într-o zi, întârziind să aducă apă de la pârâu, bătrânul i-a tras o palmă peste față, înaintea tuturor.
Îndată, mâna bătrânului s-a uscat și a înțepenit. Mai apoi, însă, pentru rugăciunile stăruitoare ale Cuviosului Gheorghe, mâna bătrânului s-a vindecat.
Văzând minunea, Cuviosul a fugit din mănăstire, temându-se ca nu cumva să aibă parte de slavă deșartă, și a mers la fratele său, în lavra de lângă Iordan.
În acest loc s-a nevoit sfântul vreme îndelungată, ascultând de fratele său ca și de un părinte mai mare.
Sfântul Gheorghe Hozevitul „s-a arătat, încă de la început, întru totul nebiruit în orice muncă și aspră viețuire, încât părea că este nematerialnic și fără de trup”.
Curățându-se de patimi și făcându-se pe sine vas ales al Sfântului Duh, sfântul devine o icoană pentru toți ceilalți, primind de la Dumnezeu darul înainte-vederii și al facerii de minuni.
Astfel, în anul 614, cuviosul anunță din vreme invazia perșilor asupra Țării Sfinte. Altă dată, sfântul a făcut să dea rod un copac uscat și a îmblânzit un leu sălbatic doar cu cuvântul.
După adormirea în Domnul a fratelui sau, Cuviosul Gheorghe s-a întors la mănăstirea lui de metanie, în pustia Hozeva.
Starețul acesteia, cunoscând viețuirea lui înaltă, l-a rânduit într-o chilie retrasă și i-a îngăduit un mod de viață pustnicesc.
Toată săptămâna petrecea zăvorât, iar în obște cobora doar duminică pentru bucuria fraților și participarea la Sfânta Liturghie.
Ajungand la bătrânețe, Cuviosul Gheorghe s-a îmbolnăvit și a căzut la pat. Apoi, cunoscându-și mai dinainte trecerea la cele veșnice, sfântul l-a chemat la sine pe ucenicul sau, Antonie, însă acesta, fiind rânduit cu ascultarea la arhondaric (primirea oaspeților), nu a putut să rămână lângă Cuvios decât câteva clipe.
Atunci, sfântul i-a spus: „Nu te tulbura, voi aștepta până ce-ți vei termina ascultarea”.
Aproape de miezul nopții, când ucenicul sau a putut veni la dânsul, Cuviosul l-a binecuvântat și a spus: „Ieși, suflete al meu, mergi către Domnul!”. Și, în acel ceas, a adormit în Domnul.
Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul a fost înmormântat în mănăstirea (foto) care îi poartă astăzi numele, pe care a și condus-o duhovnicește vreme de mai mulți ani.
Sfintele sale Moaște, așezate astăzi în biserica mare a mănăstirii, savârșesc mari și multe minuni în viață închinătorilor, prin harul lui Dumnezeu și dragostea Cuviosului.
Sursa: crestinortodox.ro