Evenimentul Istoric > Articole online > A participat Chaplin la un concurs de sosii și a pierdut?
Articole online

A participat Chaplin la un concurs de sosii și a pierdut?

Această legendă circulă de multă vreme și nu există nici o dovadă că lucrurile s-ar fi petrecut astfel în realitate.

Chaplin însuși nu a recunoscut niciodată acest lucru, iar fiul său nu a pomenit despre eveniment în cartea pe care a scris-o despre tatăl său.

Un mic articol, intitulat „Cum a pierdut Charlie Chaplin”, care a apărut în ziarul The Straits Times din Singapore, în august 1920, scrie următoarele:

„Lord Desborough, care a făcut oficiile de gazdă la un dineu la clubul anglo-saxon, a relatat o poveste care va face carieră. Ea vine de la dra Mary Pickford, care i-a povestit-o lui lady Desborough: „Charlie Chaplin se afla într-o zi la un bâlci în Statele Unite, unde una dintre atracțiile principale era o competiție pentru a vedea cine imită mai bine mersul lui Charlie Chaplin. Adevăratul Charlie Chaplin s-a gândit că ar putea avea și el o șansă, așa că s-a înscris în concurs, însă fără mustața și ghetele sale celebre. A fost un eșec îngrozitor, a ieșit pe locul douăzeci.”

O relatare similară a apărut și în Poverty Bay Herald din Noua Zeelandă, tot în anul 2020:

„Mary Pickford i-a destăinuit o nouă poveste despre Charlie Chaplin lui Lady Desborough, cu ocazia vizitei sale din weekend, iar lordul Desborough a istorisit-o cu mult entuziasm invitaților la un dineu la clubul anglo-saxon. Potrivit istoriei, Charlie Chaplin se afla într-o zi la un bâlci în Statele Unite unde atracția principală era o competiție pentru a vedea cine imită mai bine mersul lui Charlie Chaplin. Gândindu-se că ar putea avea o șansă, adevăratul Charlie s-a înscris în concurs, însă a fost defavorizat de absența mustății și cizmelor celebre. A suferit cel mai îngrozitor dintre eșecuri (a spus Mary, după cum a fost citată de lord Desbororugh și nu a ieșit decât al douăzecilea.”

Povestea apare și în ziarul australian The Albany Advertiser, din martie 1921:

„Un concurs de imitații ale lui Charlie Chaplin a avut loc recent în California. Au fost vreo 40 de concurenți, iar Charlie Chaplin însuși, în glumă, s-a înscris în concurs sub un nume fals. El și-a imitat binecunoscutul personaj de film. Însă nu a câștigat: a ieșit pe locul 27 în concurs.”

Toate acestea sunt niște zvonuri din 1920-21, reproducând o poveste care s-a răspândit viral în acea perioadă. A ieșit Chaplin pe locul 20 sau 27? A participat măcar la concurs.

Ideea este amuzantă, însă, după un secol, majoritatea biografilor lui Chaplin cred că aceasta nu este mai mult decât o legendă urbană.

Registration

Aici iti poti reseta parola