Online

A murit Jacques Chirac. Amintiri despre relaţia lui cu România

 Marina Constantinoiu
A murit Jacques Chirac. Amintiri despre relaţia lui cu România

A murit fostul preşedinte al Franţei, Jaques Chirac, la vârsta de 86 de ani. Epoca sa, în politica franceză, s-a încheiat însă în 2007.

A fost preşedinte între 1995 şi 2007, iar retragerea a venit când el avea 74 de ani şi o carieră politică începută cu mai bine de 40 de ani în urmă.

A intrat în viaţa publică inspirat de generalul de Gaulle. Chirac era deja ministru al Economiei la sfârşitul anilor 60, în Guvernul condus de Georges Pompidou. Avusese mandate atât în Parlamentul Franţei, cât şi în cel European.

A fost premier pentru doi ani, în timpul mandatului de preşedinte al Franţei al lui Valery Giscard d'Estaing.

În 1976 a fondat propriul său partid, Adunarea Populară, care ulterior, împreună cu alte formaţiuni, au format UMP - Uniunea pentru o Mişcare Populară, o coaliţie de orientare conservatoare al cărei scop era obţinerea majorităţii în vederea alegerilor prezidenţiale - pe care le-a şi câştigat în 2002, comentează BBC.

În 1977 a fost ales primar al Parisului, poziţie pe care a deţinut-o până în 1995, cu o scurtă întrerupere, între 1986 şi 1988, când a devenit pentru a doua oară prim-ministru, în timpul mandatului liderului socialist, Francois Mitterand.

La alegerile din 1995, cu Mitterand aflat pe patul de moarte, Jaques Chirac a reuşit să câştige Preşedinţia Franţei, după eşecurile înregistrate în 1981 şi 1988.

Realegerea în funcţia de preşedinte al Franţei, în 2002, cu o largă majoritate, a însemnat apogeul carierei sale politice.

Unul dintre cele mai importante acte ale sale de reformă politică a fost acela de a scurta mandatul prezidenţial de la şapte la cinci ani.

Critici

Moştenirea sa politică este amestecată. A fost un personaj carismatic şi cu o popularitate indiscutabilă, dar a lăsat în urmă - la finalul a două mandate - o ţară cu o economie care creştea foarte lent şi care suferea din cauza şomajului ridicat.

Mulţi îl acuză că a fost direct responsabil de această situaţie întrucât nu a introdus reformele necesare.

Pe plan internaţional, Jacques Chirac a fost văzut ca fiind nucleul opoziţiei faţă de campania din Irak condusă de americani în 2003.

Dar poate episodul cel mai dramatic al politicii sale internaţionale a fost supunerea Constituţiei europene unui referendum naţional. Votul negativ i-a slăbit autoritatea de preşedinte şi a provocat o criză gravă în Uniunea Europeană.

Opoziţia sa faţă de războiul din Irak - pe de altă parte - i-a câştigat mulţi prieteni acasă şi în lumea arabă, dar a izolat Franţa faţă de SUA.

Relaţia cu România

Chirac a fost în România de mai multe ori, în vizite oficiale sau cu alte ocazii, aminteşte rfi.ro.

Prima oară a fost în 1975, când era premier al Franţei şi a venit în vizită oficială. Ca preşedinte, a fost în 21-22 februarie 1997, în cadrul unui turneu est-european, în timpul mandatului lui Emil Constantinescu.

El şi-a exprimat atunci dorinţa ca România să adere la NATO "cât de repede, dacă se poate chiar din 1999". Aderarea României la pactul nord-atlantic avea să se concretizeze de abia în 2004, subliniază rfi.ro.

Chirac a fost un susţinător al aderării României la NATO din 1997, la Summitul de la Madrid.

"Departe de SUA, dar aproape de Franţa"

El a avut o întrevedere cu fostul preşedinte american Bill Clinton, pentru a găsi un compromis înainte de summit, dar cei doi nu au reuşit să cadă de acord. „Înţeleg că România este foarte departe de Statele Unite, dar este aproape de Franţa”, i-a spus Chirac lui Clinton. „Opoziţia SUA este în termeni morali şi politici”, care ar putea destabiliza democraţia din România.

Chiar ar fi spus chiar că nu acceptă aderarea Sloveniei fără România. Dar Chirac a propus şi un compromis. Ca SUA să ia în calcul aderarea a primelor trei candidate atunci şi a unui al doilea set, de două, la următorul Summit NATO, din 1999.

Clinton a răspuns că sprijină doar aderarea a trei candidate, chiar dacă el sprijinea România şi Slovenia, în principiu. Numai că nu credea că acestea două sunt gata să fie membre ale Alianţei.

„Ar trebui să acceptăm doar membri care sunt calificaţi pentru asta”, a spus Clinton, adăugând că a accepta cinci ţări ar exacerba chestiunea statelor baltice, una pe care Vestul nu este încă în stare să o gestioneze.

Din păcate, atunci, Clinton nu a acceptat solicitările lui Chirac, scrie Ronald D. Asmus, în cartea sa, „Opening NATO’s Door: How the Alliance Remade Itself for a New Era”.

Dacă aderarea la NATO era o temă pe care o aborda cu entuziasm, cea la Uniunea Europeană îl făcea mai rezervat, având în vedere insuficienta pregătire a României la acel moment.

România şi Franţa aveau să pună atunci bazele unui parteneriat politic, economic şi social, mult mai strâns.

Comentatorii din aceea epocă, precum Marc Sémo de la Libération, notau entuziasmul mulţimii bucureştene în momentul în care cortegiul lui Jacques Chirac traversa capitala României.

În paralel, televiziunile transmiteau sosirea în direct iar presa scrisă comenta evenimentul pe primele pagini. O mobilizare fără precedent în România postcomunistă de atunci.

Nu la fel de entuziaste şi amicale au fost comentariile şi relaţiile după şase ani, mai scrie sursa citată.

În februarie 2003, Jacques Chirac avea să critice pe un ton foarte dur poziţia unor ţări estice - printre care şi România - în contextul războiului din Irak. Ex-statele comuniste erau atunci acuzate că „nu au fost foarte bine crescute şi, în plus, au fost uşor inconştiente de pericolul pe care-l reprezintă prea rapida lor aliniere pe poziţia americană. Pe scurt, au ratat o ocazie să tacă din gură”. 

Chirac a catalogat atunci comportamentul esticilor drept „infantil” şi „periculos”, scrie The Guardian.

Ameninţările lui Chirac la adresa acestor "trădători" ai Europei nu au rămas fără răspuns. „Sper că va regreta ceeace a spus. Sunt declaraţii iraţionale, nejustificate şi contrare democraţiei. Suntem cu toţii europeni şi într-o familie, fiecare are dreptul să-şi exprime punctul de vedere”, spunea atunci preşedintele Ion Iliescu.

Ultima oară când Chirac a fost în ţara noastră a fost în septembrie 2006, cu ocazia Sommet-ului Francofoniei, care era găzduit la Bucureşti, prilej cu care s-a întâlnit cu preşedintele de atunci Traian Băsescu.

Cei doi au discutat atunci şi despre aderarea României la UE, în 2007.

Cariera sa politică a fost umbrită şi de nenumărate scandaluri de corupţie, dar imunitatea oferită de funcţia de preşedinte l-a ajutat să nu fie judecat.

Retragerea preşedintelui Chirac din viaţa politică a marcat sfârşitul unei epoci în politica franceză.

 

 

Inapoi la articole
CAPITAL
ANIMALZOO
DOCTORUL ZILEI
EVZ MONDEN
EVZ
Citește în continuare pe EVZ Istoric