Mubarak a fost la cârma Egiptului timp de 30 de ani, dar a fost nevoit să renunţe la putere, în urma unei revolte populare în 2011. El nu a dorit să aibă soarta dictatorului român Nicolae Ceauşescu.
De altfel, în cei peste 30 de ani cât a condus Egiptul, Mubarak s-a întâlnit cu lideri de la Bucureşti, şi pe vremea lui Ceauşescu, şi după.
Contactele politico-diplomatice la nivel de preşedinte în România după Revoluţie s-au înregistrat în 1994, 2001 şi 2004, iar în Egipt în 1995, 2002 şi 2007, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.
Mubarak a preluat cea mai înaltă funcţie în stat după ce fostul preşedinte, Anwar Sadat a fost asasinat în data de 6 octombrie 1981, în timp ce participa la o paradă militară în memoria victimelor războiului arabo-israelian din 1973.
Născut în 1928 în guvernoratul Munofiya, Hosni Mubarak a prezentat înclinaţii militare încă din tinereţe. A absolvit Academia Forţelor Aeriene, unde a fost şi director în perioada 1966-1969, relatează romania-actualitati.ro.
În 1972 Anwar Sadat l-a numit comandant al Forţelor Aeriene, primind mai târziu distincţii de la fostul preşedinte pentru realizările din timpul conflictului cu Israel.
În 1975, Anwar Sadat l-a numit pe Hosni Mubarak vicepreşedinte şi l-a introdus în scena politică ca membru al Partidului Naţional Democrat, aflat la guvernare.
Izolarea Egiptului
Când Hosni Mubarak a preluat puterea, în 1981, Egiptul a fost izolat de ţările arabe şi musulmane, cu care acordurile diplomatice au fost rupte după ce Anwar Sadat a semnat tratatul de pace cu Israel în 1979.
Într-una dintre cele mai mari înfrângeri diplomatice, Egiptul a fost exclus din Liga Arabă al cărei sediu a fost mutat de la Cairo în Tunisia.
Primul obiectiv al politicii externe iniţiate de Hosni Mubarak a fost de a aduce Egiptul înapoi în lumea arabă şi de a relua legăturile cu principalii jucători din regiune.
Primul său succes a fost construirea unei relaţii cu influentul lider arab Saddam Hussein, preşedintele Irakului de atunci, ţară care era în război cu Iranul.
Egiptul s-a declarat aliatul Irakului şi a acordat asistenţă militară Bagdadului.
Până în momentul în care războiul dintre Irak şi Iran s-a încheiat, Egiptul a reuşit să iasă din izolare. Într-o mişcare condusă de Irak şi Yemen, sediul Ligii Arabe a fost din nou mutat la Cairo.
Însă apropierea de lumea arabă a fost de scurtă durată după ce Egiptul s-a opus invaziei Irakului în Kuweit din august 1990.
Hosni Mubarak i-a solicitat atunci lui Saddam Hussein să-şi retragă trupele. După ce liderul irakian a refuzat, Egiptul s-a alăturat eforturilor forţelor internaţionale conduse de SUA de a evacua trupele irakiene din Kuweit.
Creştere economică
Rolul militar şi logistic al Egiptului în coaliţia din timpul primului Război din Golf a câştigat încrederea Washingtonului, care a făcut presiuni asupra ţărilor din G8 pentru a anula o mare parte a datoriei externe a administraţiei din Cairo.
Creşterea ajutorului financiar american pentru Egipt în perioada anului 1990 a reînviat discuţiile dintre cele două ţări care au dus la realizarea unei alianţe strategice.
Mişcarea a fost vitală pentru Egipt, care avea forţă de muncă puternică dar suferea de probleme economice de durată.
Unul dintre principalele obiective al alianţei americano-egiptene a fost un angajament la procesul de pace din orientul Mijlociu. De-a lungul anilor 90, Egiptul a devenit principalul militant pentru pacea dintre israelieni şi arabi, inclusiv palestinieni.
În 1994, Iordania a urmat traseul diplomatic al Egiptului şi a semnat un tratat de pace cu Israel.
În 2008, Hosni Mubarak a reuşit să instituie o acalmie între Hamas şi Israel.
Presiune politică
În timp ce politice externe ale lui Hosni Mubarak au dominat multă vreme regiunea Orientului Mijlociu, pe plan intern politica lui nu a avut acelaşi succes.
Hosni Mubarak a refuzat să abroge un decret din legea marţială, în vigoare de la asasinarea fostului preşedinte Anwar Sadat, care a permis forţelor de securitate să reţină civili fără mandat de arestare.
În iunie 1995, Hosni Mubarak a supravieţuit unei tentative de asasinat în timp ce participa la un summit al Organizaţiei pentru Unitate Africană din Etiopia.
Autorităţile egiptene au acuzat organizaţia al-Gama’a al-Islamiyya, implicată în precedentele încercări de a răsturna guvernul, ca fiind responsabilă pentru tentativa de asasinat.
La scurt timp după întoarcerea lui Hosni Mubarak la Cairo autorităţile au luat în colimator grupurile islamice încarcerând sute de oameni, fapt care a stârnit critici din partea organizaţiilor internaţionale pentru drepturile omului.
Reforme politice
În februarie 2005, Hosni Mubarak a cerut Parlamentului să modifice articolul 76 din Constituţie, pentru a permite mai multor candidaţi să participe la alegerile care au avut loc mai târziu în acel an.
Cu toate acestea, opoziţia a declarat că reformele au introdus noi restricţii asupra candidaţilor independenţi.
În cadrul scrutinului din septembrie 2005, în care pentru prima oară egiptenii au putut să aleagă din candidaţi multipli, Hosni Mubarak a câştigat alegerile cu 88% din voturi.
După victoria din alegeri, opoziţia şi organizaţiile pentru drepturile civile l-au acuzat pe preşedintele egiptean că încearcă să paseze puterea fiului său cel mic, Gamal, care a fost numit în 2002 secretar general în comitetul Partidului Naţional Democrat.
Frăţia Musulmană, o mişcare islamistă fondată în 1928, este considerată ca fiind cel mai eficient şi mai popular grup de opoziţie din Egipt, fiind principalul critic al lui Hosni Mubarak.
Interzisă ca partid politic, organizaţia a solicitat insistent reforme politice şi şi-a exprimat opoziţia faţă de continuarea mandatului preşedintelui egiptean. Sute de membri ai Frăţiei, inclusiv lideri importanţi, au fost arestaţi.
Sărăcie şi corupţie
Diferenţa mare între clasele sociale din Egipt a generat critici şi acuze la adresa preşedintelui şi a fiului său, potrivit cărora aceştia favorizau un grup de oameni de afaceri din cadrul partidului de guvernământ.
Opoziţia spunea că partidul şi-a folosit influenţa politică pentru a monopoliza bogăţiile ţării, în timp ce majoritatea populaţiei trăieşte în sărăcie.
Partidul de guvernământ a negat aceste acuzaţii în mod repetat şi a subliniat că partidul este deschis pentru toţi locuitorii ţării.
Grupurile din opoziţie au mai acuzat guvernul lui Hosni Mubarak şi de faptul că nu a luat suficiente măsuri pentru combaterea corupţiei.
A supravieţuit mai multor tentative de asasinat, dar a fost îndepărtat din funcţie în 2011, în urma unei revolte populare.
După 30 de ani aflat la putere, la 11 februarie 2011, a fost forţat să la funcţia de preşedinte al Egiptului pe fondul protestelor violente care împânziseră Egiptul.
În aprilie 2011 a fost arestat şi până în 2017 a fost în mai multe închisori şi internat în mai multe spitale, având mai multe probleme de sănătate.
A fost condamnat, la 2 iunie 2012, la închisoare pe viaţă pentru moartea a aproximativ 239 de protestatari în timpul revoltei de 18 zile din 2011. La 13 ianuarie 2013, Curtea de Casaţie din Egipt a anulat sentinţa lui Mubarak şi a ordonat rejudecarea cauzei.
În 2014, Mubarak şi fiii lui au fost condamnaţi pentru acuzaţii de deturnare de fonduri; Mubarak a fost condamnat la trei ani de închisoare, în timp ce fiii lui au primit sentinţe de patru ani.
În ianuarie 2015, Curtea de Casaţie a Egiptului a anulat acuzaţiile de deturnare pentru Mubarak şi fiii săi şi a dispus rejudecarea. Mubarak a rămas într-un spital militar din ianuarie 2014, datorită problemelor sale de sănătate, iar cei doi fii au fost eliberaţi la 12 octombrie 2015 de un tribunal din Cairo.
La 2 martie 2017, Curtea de Casaţie, cea mai înaltă instanţă de apel din Egipt, l-a achitat pe Mubarak de învinuirea privind conspiraţie în uciderea protestatarilor în timpul revoltei din 2011. El a fost eliberat la 24 martie 2017.
Relaţiile lui Hosni Mubarak cu regimul comunist de la Bucureşti
În aprilie 1972 Nicolae Ceauşescu a inaugurat o lungă serie de vizite la nivel înalt între Bucureşti şi Cairo, potrivit unei documentari realizate de agenţia Rador.
România, prin persoana lui Nicolae Ceauşescu, îşi asumase rolul de mijlocitor în conflictul arabo-israelian, iar Egiptul era perceput drept liderul lumii arabe.
Din acest motiv, relaţiile politico-diplomatice dintre cele două state au fost cât se poate de strânse, atât în timpul preşedintelui Sadat, cât şi al succesorului său Hosni Mubarak.
În cei 30 de ani de când se află la putere, Mubarak a vizitat România de zece ori, primele trei dăţi (în aprilie 1977, octombrie 1978 şi martie 1979) în calitate de vicepreşedinte, ulterior (din octombrie 1981, după asasinarea preşedintelui Sadat), ca şef al statului egiptean (ultima dată în aprilie 2001).
Recordul apropierii româno-egiptene pare a se fi stabilit în 1982, când Mubarak a vizitat Bucureştiul de două ori în trei luni (în septembrie şi decembrie).
La rândul lui, Nicolae Ceauşescu a vizitat de mai multe ori Egiptul (octombrie 1983, noiembrie 1987, septembrie 1988).
Paralel cu relaţiile politico-diplomatice, între România şi Egipt a existat până în 1989 şi o strânsă cooperare pe tărâm economic.
Astfel, România a contribuit cu specialişti la construirea unor importante obiective industriale.
De asemenea, exporta maşini, autoturisme, tractoare şi piesele de schimb aferente, îngrăşăminte chimice şi altele.
Din Egipt a importat în special bumbac necesar industriei uşoare româneşti.
Egypt’s ousted former President Hosni Mubarak has died https://t.co/zYGxRlMHI8 pic.twitter.com/ecCzOLjs2v
— Reuters (@Reuters) February 25, 2020
