Nu atât Maurer, care era prim-ministru… Cel care se ocupa de industrie – deci, profilul meu – era Verdeț. El era din Reșița, a fost miner, avea o școlarizare tehnică… făcuse școli medii tehnice”, povestea, pentru culorile trecutului.ro, în luna martie Ioan Avram despre cum a fost cooptat în guvern în 1965.
„A murit enciclopedia industriei românești”, a comentat Mihai Rohan, președinte al Patronatului Industriei Cimentului Romania – CIROM.
„Un reputat inginer, director la Vulcan, Reșița și cel mai longeviv ministru în vremea lui Ceaușescu.
Acum 2 ani a participat la Politehnică la momentul festiv – 100 de ani de industrie în România – unde a vorbit extraordinar 45 de minute, fiind aplaudat la scenă deschisă pentru discursul său excelent.
Mulți l-au acuzat că a fost un ministru al regimului, dar cu certitudine a fost un constructor al economiei moderne.
A avut vocația de a construi și a fost un excelent inginer. Un adevărat bărbat de STAT!”, a scris miercuri seara, pe Facebook, Călin Radu Vilt, Senior Consultant la CNR-CME.
Ioan Avram s-a născut la 28 iunie 1931, în satul Popeni, comuna Mirșid (județul Sălaj), dar la cedarea Ardealului de Nord familia sa s-a refugiat în București .
Absolvent al Liceului Matei Basarab din București și al Institutului Politehnic din Kiev, a fost director al uzinelor „Vulcan” București și U.C.M. Reșița.
În perioada 1965 – 1985, Ioan Avram a fost ministrul Construcţiilor de Maşini, iar din 1985 a fost, timp de un an, vice-prim-ministru în Guvernul României.
Între 1986 şi 1987 a fost ministru al Energiei Electrice. În ultimii ani de comunism, a fost director al șantierului naval Oltenița și director al Uzinei Faur din București.
Foto: Între 12-17 aprilie, Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu însoţiţi de Gh. Oprea, Ştefan Andrei – ministrul afacerilor externe, Vasile Pungan şi Ioan Avram au făcut o vizită în S.U.A. la invitaţia preşedintelui Jimmy Carter şi a doamnei Rosalynn Carter. În timpul convorbirilor oficiale (13.IV).(12-17.IV.1978). Sursa: Fototeca online a comunismului românesc. Cota: 121/1978
