Evenimentul Istoric > Articole online > A murit „Călăul din Beijing”
Articole online

A murit „Călăul din Beijing”

Decesul lui Li Peng a fost anunțat marți 23 iulie de către presa de stat chineză.

„A murit (luni) 22 iulie 2019, la 23.15 (15.15 GMT) ca urmare a unei boli al cărui tratament s-a dovedit ineficient”, a scris agenția Xinhua, care a salutat în Li Peng „un membru excepțional al Partidului Comunist chinez”.

Li Peng, prim-ministru din 1988 până în 1998, era cunoscut în lumea întreagă drept unul dintre principalii artizani ai sângeroasei represiuni a manifestației din Piața Tien An Men.

În noaptea de 3 spre 4 iunie, trupele militare punea capăt unui maraton de șapte săptămâni de proteste, defilări și greve ale foamei făcute de studenți și muncitori, care cereau reforme democratice și eliminarea corupției.

Li Peng s-a menținut în fruntea guvernului încă aproape un deceniu de la baia de sânge din vara lui 1989, al cărei bilanț tragic este de circa o mie de morți.

Modul în care presa oficioasă a regimului comunist de azi a salutat intervenția lui Li Peng de acum trei decenii arată că la Beijing nu s-a schimbat nimic. Iată: „În cursul tulburărilor politice din primpvara și vara lui 1989 (…) tovarășul Li Peng (…) a luat măsuri decisive pentru a pune capăt dezordinii și a calma tulburărilor contra-revoluționare”, a comentat Xinhua. „El a stabilizat situația interioară și a jucat un rol important în această luptă majoră pentru viitorul partidului și al țării.

Li Peng însuși și justifica decizia de a evacua manifestanții cu forța: „Fără aceste măsuri, China s-ar fi confruntat cu o situație încă și mai rea decât URSS sau Europa de Est”, declara el în 1994, cu ocazia unei vizite în Austria, într-o perioadă în care izolarea Chinei după evenimentele din Piața Tien An Men începuse să se estompeze.

Registration

Aici iti poti reseta parola