După un an, papa Ștefan al VI-lea a condus, în bazilica San Giovanni Laterano, un macabru proces al resturilor trupești ale fostului pontif, aflăm din cartea lui Harald Zimmermann „Papalitatea în Evul Mediu”.
Defunctul papă a fost scos din sicriu și reșezat pe un tron din sala de conciliu. A fost acuzat că și-a încălcat un jurământ depus la Troyes și că episcop fiind și-a abandonat dioceza pentru scaunul papal.
Un diacon a fost desemnat să vorbească pentru cel acuzat, însă nu a putut spune prea multe, deoarece papa ţipa la cadavru aproape tot timpul. La un moment dat, în timpul procesului, un cutremur a zguduit pereţii bazilicii, deteriorându-i.
I-au tăiat degetele cu care făcea semnul crucii
Totuși, cadavrul a fost declarat vinovat și condamnat. După pronunțarea sentinței măsurile adoptate în timpul pontificatului său au fost anulate.
Cadavrul a fost deposedat de veșminte și de atributele pontificale și i s-au tăiat trei degete de la mâna dreaptă, cele cu care creștinii binecuvântează. A fost apoi târăt de picioare afară din biserică și pus într-un mormânt comun.
Procesul a fost numit la acea vreme „Sinodul Cadavrului” sau ,,Synodus Horrenda” şi a inaugurat una dintre cele mai corupte epoci din istoria papalităţii.
Un nou val de ură a făcut ca trupul lui Formosus să fie dezgropat și aruncat în Tibru.
Însă după câteva zile a fost găsit de niște călugări și îngropat.
Sinodul Cadavrului
Povestea Sinodului Cadavrului începe în timpul domniei papei Ioan al VIII-lea. La acea vreme, Formosus a fost episcop de Portus, un misionar de succes, cunoscut pentru răspândirea catolicismului în tot regatul bulgar.
Fiind recunoscut pentru succesul de care dădea dovadă în îndeplinirea misiunii sale, Formosus a fost întors de Papa Ioan al VIII-lea din călătoria sa şi a fost acuzat de încălcarea unei legi care împiedica episcopii să deţină puterea asupra mai multor teritorii de jurisdicţie.
Mai mult decât atât, papa l-a acuzat pe Formosus de încălcarea unei legi, care interzicea exprimarea deschisă a aspiraţiilor la tronul pontifical. Drept urmare, Formosus a fost excomunicat.
Paranoia lui Ioan al VIII-lea era justificată.
El a fost primul papă ucis de proprii săi supuşi. Iniţial, a fost otrăvit, dar ucigaşul şi-a pierdut apoi răbdarea şi l-a omorât pe pontif lovindu-l cu un ciocan în cap.
Ulterior, papa Marinus I l-a repus pe Formosus în funcţia de episcop. În 884, papa Adrian al III-lea l-a succedat pe Marinus, însă domnia sa a durat numai un an. Papa Ştefan al V-lea i-a urmat la scurt timp după aceea.
În cele din urmă, în anul 891, a urmat la tron papa Formosus. El a reuşit să deţină puterea timp de cinci ani. Succesorul său, Bonifaciu al VI-lea, a fost ales rapid pentru a pune capăt revoltelor de la acea vreme, însă el a fost o alegere neobişnuită, deoarece a fost caterisit de două ori pentru comportamentul său „imoral”.
Bazilica unde a avut loc procesul a ars
Următorul papă ales a fost Ştefan al VI-lea. El a dat ordin ca Formosus să fie exhumat şi judecat pentru crimele de care a fost acuzat în timpul pontificatului lui Ioan al VIII-lea: dorinţa de a obţine puterea papală şi conducerea exercitată asupra mai multor zone de jurisdicţie.
Aflând de cele întâmplate, locuitorii Romei l-au aruncat în închisoare, unde a fost strangulat în celula sa. Mai târziu în acel an, biserica San Giovanni Laterano a fost distrusă aproape în totalitate în timpul unui incendiu.
Cel care i-a urmat lui Ştefan al VI-lea pe tronul pontifical a fost papa Romanus. Acesta a anulat toate acţiunile predecesorului său, dar a fost alungat în mai puţin de un an. Succesorul său, papa Teodor al II-lea, a fost cel care a reuşit să recupereze corpul lui Formosus.
Ioan al IX-lea a supravegheat reînhumarea fostului papă în Catedrala Sfântul Petru.
În acest loc, se păstrează până în ziua de astăzi o placă pe care apar numele tuturor papilor îngropaţi aici. Aceasta este una dintre foarte puţinele dovezi ale Sinodului Cadavrului, scrie atlasobscura.com