Cu toate acestea, viața amoroasă a reginei Elisabeta I a fost multă vreme subiect de speculații pe fondul zvonurilor despre diverse legături secrete.
Dr. Estelle Paranque, istorică franceză, expertă în dinastia Tudorilor, susține că a descoperit dovada unei relații intime între regină și un ambasador al Franței, cu care a devenit apropiată în perioada în care a trăit la Londra.
Bertrand Salignac de la Mothe Fénélon, nobil francez și diplomat cu experiență, a fost trimis în Anglia în noiembrie 1568, unde trebuia să rămână timp de șapte ani.
Potrivit scrisorilor pe care le-a trimis Curții din Franța și pe care dr. Paranque le-a descoperit, el a intrat repede în grațiile reginei, care i-a acordat chiar neobișnuitul privilegiu și destul de scandalos de a avea acces în camerele ei private. Potrivit istoricei, citate de The Telegraph, el s-ar fi găsit mai mareu în preajma reginei.
La Mothe Fénélon scria că regina Elisabeta avea adesea „un chip foarte jovial și fericit”, când era în preajma lui, la vânătoare, la cină sau când discutau politică.
Admirația ei pare să nu fi fost fără răspuns. Ambasadorul îi scrie regelui Franței Carol IX despre abilitățile ei la vânătoare, spunând că a rămas uimit când a văzut-o „vânând un cer cu arbaleta”.
Arbaleta era o armă foarte puternică, adesea folosită de soldați și de nobili, care necesita o forță importantă a părții de sus a corpului, drept care nu era în general utilizată de femei.
Într-un mod puțin uzual pentru epoca respectivă, La Mothe Fénélon scrie și despre frumusețea reginei, într-o scrisoare adresată Curții Franței, că l-a primit „după ce a decorat Curtea, ea însăși fiind bine îmbrăcată și arătând ca o minune”.
Dr. Parenque spune: „Cred că ceea s-a întâmplat este că el o admira și cred că putem bănui un pic că făcuse o pasiune pentru ea. Îi plăcea să petreacă timpul cu ea.”
Și adaugă: „Este foarte clar că îi făceau plăcere conversațiile cu ea după cină (…) Ea îi reproșa că a uitat-o când nu se mai văzuseră de mult. Nu este chiar genul de retorică de ambasador. Categoric era o prietenie între ei.”
Și Parenque explică: „În cartea mea („Elizabeth I of England through Valois Eyes), este frapantă și maniera în care el a descris-o pentru stăpânii săi, spunea că este o stâncă – un cuvânt foarte puternic – că arată ca o minune și este magnifică”.
După ce se bucura de compania lui la cină, regina îl ducea adesea în camera ei pentru a-i cere sfatul în probleme politice, cum ar fi îngrijorarea în legătură cu vara ei, Mary, regina Scoției.
Întălnirile lor erau secrete; ambasadorul scrie: „mâine, voi merge să mă întâlnescu cu zisa doamnă care m-a dus într-un coridor de alături”.
Pe 18 ianuarie 1572, ambasadorul francez îi scria Caterinei de Medici: „Mi-a poruncit să aduc un taburet și m-a pus să stau lângă ea într-un colț al camerei sale private.”
Dr. Parenque explică: „Aceste locuri secrete unde nu era invitată nici o altă persoană demonstrează că Elizabeth și La Mothe Fénélon nu doreau ca prietenia lor să fie descoperită. Poate că îi mărturisea ceva personal? Nu putem fi siguri, dar tonul lui La Mothe Fénélon arată că aceste interacțiuni nu erau considerate un comportament cu totul potrivit.”
Și conchide: „Din multe puncte de vedere, ca intermediar între Franța și Anglia, ambasadorul sfârșea prin a fi curtizanul reginei”.
