Evenimentul Istoric > Articole online > A distrus una din Cele 7 minuni ale lumii pentru celebritate
Articole online

A distrus una din Cele 7 minuni ale lumii pentru celebritate

Considerat una dintre Cele 7 minuni ale lumii, Templul din Efes, opera arhitectului Chersiphron, era dedicat Artemisei, zeița vânătorii și – lucru mai puțin cunoscut – ocrotitoarea nașterii de copii.

Pliniu cel Bătrân a scris că acesta a fost cel dintâi templu construit integral din marmură și că 36 dintre cele 127 de coloane ale sale erau ornate cu basoreliefuri. Una dintre acestea era opera lui Scopas, care lucrase și la Mausoleul din Halicarnas.

Templul a fost zidit în secolul VI î.Hr. pentru a înlocui o altă construcție în cinstea zeiței, mai puțin arătoasă, și care se presupune că a fost distrusă de inundații. Banii pentru construcție au fost de regele Croesus.

Se crede că zidirea Templului Artemisei a durat 120 de ani, deși unele izvoare vorbesc de o durată mai lungă. Construcția, dreptunghiulară, avea 115 metri lungime și 46 lățime și a devenit în curând o atracție importantă, vizitată de regi și neguțători care aduceau jertfe lui Artemis sub formă de bunuri și bijuterii.

Din nefericire, la scurt, această splendoare arhitecturală a fost distrusă de un nebun care, prin acest gest, dorea să rămână în istorie cu orice preț.

Se pare că, deși templul era integral din marmură, Herostratus a dat foc bârnelor acoperișului, care erau din lemn.

Piromanul a fost condamnat la moarte și pomenirea numelui său le-a fost interzisă efesenilor.

Distrugerea templului a coincis cu nașterea lui Alexandru cel Mare, iar lui Plutarh i se atribuie o vorbă de duh, anume că Artemis era prea ocupată cu nașterea lui Alexandru, viitorul stăpân al lumii, pentru a-și salva templul de la distrugere.

Alexandru s-a oferit să plătească pentru reconstruirea templului, însă efesenii, mândri, au refuzat și în cele din urmă l-au ridicat ei.

Al treilea templu se pare că era chiar mai mare decât al doilea și a supraviețuit timp de 600 de ani, până când a fost distrus de o năvală a goților.

Unele dintre coloanele sale au fost folosite la zidirea Sfintei Sofia, iar câteva statui și alte elemente decorative au fost aduse pentru la Constantinopol pentru a înfrumuseța capitala Imperiului Roman de Răsărit.

Registration

Aici iti poti reseta parola