Doina Badea împlinea 37 de ani în 1977. Absolventă a Școlii populare de Artă, câștigătoare a mai multor premii, frumoasa olteancă a cântat pe marile scene ale teatrelor românești și pe celebra Olympia din Paris.
Cu o voce profundă, fără egal încă în muzica ușoară/pop românească, Doina Badea a devenit una dintre marile favorite ale publicului din țara noastră. Fie că aborda romanțe, melodii de muzică ușoară sau piese folclorice, ea reușea să dea o tușă personală fiecărei melodii.
Pe 4 martie era în apartamentul abia primit de la stat, împreună cu soțul său, Traian Zmeu, și cei doi băieți ai lor. Blocul aflat atunci în Centrul Capitalei, în spatele Palatului Șuțu, a căzut, târând în eternitate frumoasa familie. Doina Badea avea să fie recunoscută după verighetă.
Minunata voce contraalto ne-a lăsat imprimate câteva dintre melodiile de refrință românești, dar una iese mult în evidență.
Unii o consideră una dintre cele mai frumoase piese românești scrise vreodată. Poate chiar cea mai frumoasă. Muzica de insiprație iberică a lui Vasile Veselovschi îmbracă versurile melancolice ale unui sonet al lui Ion Minulescu. Dar forța ăiesei o dă vocea Doinei, Ca și cum ar juca un rol într-un film, ea reușește să sugereze imaginea unei doamne sprijinită de barul unei cârciumi din port, dispusă să asculte, să înțeleagă și să aline dorul unui marinar.
Vă propun să o (re)ascultați:
Poezia lui Ion Minulescu ”Cânta un matelot la prora”, care a inspirat acest cântec minunata fost scrisă, însă, în altă perioadă decât cea în care Veselovschi a pus-o pe note și Badea a înveșmântat-o în vocea ei. Între cele două perioade stătea, asemenea unei bariere, comunismul și ale sale reguli de fier privind Credința creștina.
Așa se face că din sonetul dedicat de Minulescu prietenului, gazetarului și poetului V. Demetrius a dispărut strofa:
”Și totuși, vocea lui sonoră
Părea, pe iahtul ancorat,
Un cor solemn de preoți tineri,
Ce-ngroapă-n noaptea Sfintei Vineri
Un nou profet crucificat
Pe-o nouă Golgota…”
Golgotă? Preoți tineri? Sfânta Vineri? Cuvinte inacceptabile în anii ’70! Așa că nu le regăsim nici în versiunea Doinei Badea, dar asta nu schimbă nimic din farmecul melodiei, plasând-o, însă, din sfera mitului ”poetului neînțeles” în cea a iubirilor neîmpărtășite.
PS Sonetul integral a fost ”recuperat” pe melodia lui Vasile Veselovschi de Tudor Gheorghe, mult după Revoluție.
