După 79 de ani, osemintele soldaţilor care şi-au pierdut viaţa în timpul luptelor au fost acoperite cu drapelul țării și așezate în osuare proprii săptămâna trecută.
Ceremonia a avut loc marți în cimitirul militar din Kleisoura, în regiunea albaneză Përmet, a anunțat Ministerul grec de Externe, potrivit Greek City Times.
Slujba religioasă a fost oficiată de Mitropolitul Dimitrie de Gjirokaster.
Au participat ambasadorul grec la Tirana, Sofia Filippidou, șeful comitetului mixt de experți greco-albanez pentru căutarea și identificarea rămășițelor soldaților greci, alți oficiali și membri ai minorității elene din Albania.
Morţi în Albania
În timpul războiului greco-italian (1940-1941), un număr de 8.500 de soldați greci au murit în Albania, cea mai mare parte în luptele de la Kleisoura și Përmet, din apropiere.
Rămășițele soldaților, mare parte colectate de pe dealurile și râpele din zonă, din orașul și pasul de munte Kelcyre, au fost în sfârșit înmormântate creștinește.
Evenimentul se înscrie într-un acord bilateral din 2009 privind căutarea, excavarea, identificarea și îngroparea osemintelor soldaților greci, care a intrat în vigoare în ianuarie 2018.
De la punerea în aplicare a acordului, numărul de rămășițe de soldați greci aduse la cele două Cimitire militare grecești oficiale din Albania a ajuns la 1.050.