Căci nu e om să nu fi auzit de ghilotină, ar spune poetul. Şi da, probabil că am auzit cu toţii şi la fel de probabil este că, atunci când auzi de ghilotină, primul gând este spre Maria Antoaneta sau Ludovic al XVI-lea, nu la secolul XX.
Şi totuşi, decapitarea, ca metodă de execuţie, s-a folosit şi în secolul XX.
Ucigaşul cu privire de catifea
17 iunie 1939, ora 04:30. Abia se crăpa de ziuă, dar sute de versaillezi şi de parizieni se adunaseră deja în faţa închisorii Saint-Pierre din Versailles, pentru a asista la o execuţie în public.
Era vorba despre Eugene Weidmann, supranumit „ucigaşul cu ochii de catifea”, un criminal cu alură de seducător.
Mai ales femeile se înghesuiseră să asiste la omorârea, da, prin ghilotinare în public, a germanului.
Presa, la faţa locului
Printre participanţi se număra şi presa, chiar şi cameramani şi fotografi care au reuşit să se ascundă prin copaci şi printre copaci pentru a surprinde instantanee de la execuţie.
La momentul respectiv ghilotinele se aflau pe trotuare, reaminteşte revista franceză Le Point.
Era ultima execuţie publică, prin ghilotinare, a unui condamnat.
Palmaresul delictelor
Weidmann, ucigaş în serie în anii 1930, a intrat deci în istorie pentru că a fost ultimul condamnat la moarte executat în piaţa publică în Franţa.
S-a născut la 5 februarie 1908 la Frankfurt am Main, în Germania.
Tatăl său a fost obligat să părăsească domiciliul familial pentru a servi patria în Armata Kaiserului în Primul Război Mondial, iar băiatul este crescut de bunii maternali, la Koln.
Adolescent fiind, a ajuns la casa de corecţie, pentru că a furat un ceas dintr-un vestiar, la piscină. Tânăr adult, a plecat din Germania în Canada, unde a comis alte delicte, aşa că a petrecut o vreme în închisoare, apoi a fost trimis în ţara lui în 1931.
Avere din răpiri
A pretextat crearea unei companii de taxi, pentru ca părinţii să îi ia o maşină, dar el avea de gând să facă avere din răpiri.
Intenţiona să răpească un moştenitor bogat, dar tentativa sa a dat greş, din lipsă de organizare. Este repede arestat şi condamnat la 5 ani şi 8 luni de închisoare, încheindu-şi pedeapsa în lagărul de muncă de la Borgermoor.
Este încarcerat la închisoarea Preugesheim, unde cunoaşte doi francezi, pe Roger Million şi Jean Blanc, care sunt încarceraţi pentru trafic cu valută.
Ei i-au devenit peste ani complici la ceea ce avea să îi aducă pedeapsa capitală.
Şase asasinate
Avea 31 de ani şi deja un cazier bogat în ţara natală, când a fost condamnat pentru şase asasinate comise în Franţa, împreună cu trei complici, potrivit lamontagne.fr.
Au răpit o dansatoare americană venită la Paris să viziteze Expoziţia Universală din 937, un şofer şi un impresar, pe care i-au ucis pentru a-i jefui, în unele cazuri pentru sume derizorii.
Moartea în direct
Execuţia sa s-a desfăşurat în faţa porţilor închisorii Saint-Pierre, în centrul Versailles-ului. Unii dintre spectatori şi-au justificat prezenţa prin faptul că veniseră să denunţe o scenă pe care o considerau nedemnă de o societate civilizată.
Pentru că pregătirile au durat mai mult, afară era deja lumină, aşa că fotografiile şi filmările au fost perfecte. Este cea mai mare serie de imagini realizată vreodată la o execuţie în public.
Dracula, printre spectatori
În asistenţă se afla şi britanicul Christopher Lee, care l-a interpretat pe Dracula, la cinema. Avea doar 17 ani şi a fost foarte impresionat de reacţia mulţimii, pe care a descris-o în autobiografia sa.
El nu a putut privi scena, a întors capul, dar a reţinut sunetele şi apoi mulţimea isterică, unele dintre persoane înmuindu-şi batistele sau eşarfele în sângele scurs pe caldarâm, în semn de amintire.
Un alt martor, care avea atunci 15 ani, a povestit, în 2001, că ghilotina a fost demontată ulterior foarte rapid, iar trotuarul a fost bine spălat cu apă, iar viaţa şi-a reluat cursul, ca şi când nu se întâmplase nimic.
Gata, ghilotina departe de ochii publicului!
Ei, şi date fiind aceste detalii, plus via emoţie în rândul publicului, la conducerea statului s-au luat decizii. Imaginea ţării nu era tocmai bună, mai ales că imaginile ajunseseră în străinătate, iar caracterul public al execuţiilor era contestat deja de mai multe decenii.
Pe baza unui raport al şefului guvernului Edouard Daladier, care constata că execuţiile publice nu au efect moralizator, preşedintele Albert Lebrun decide să suprime publicitatea execuţiilor capitale.
La o săptămână după incidentele de la Versailles este promulgat decretul din 24 iunie 1939.
Acesta stipula că execuţia urma să se facă în incinta închisorii şi doar câteva persoane (magistraţi, avocaţi, poliţişti, ministrul Culturii, medic) erau autorizaţi să asiste.
Până la abolirea pedepsei cu moartea, în 1981, ghilotina nu a mai funcţionat decât în curţile închisorilor.
