Fraţilor români,
Timpul mântuirii noastre a venit; popolul român se deşteaptă la glasul trâmbiţei îngerului mântuirii şi îşi cunoaşte dreptul său de suveran. Pace vouă, pentru că vi se vesteşte libertate vouă!
Popolul român se scoală, se armează şi nu spre a se lupta o clasă asupra alteia, nu spre a rumpe legăturile sale de relaţii din afară, ci ca să ţie în frâu şi respect pe voitorii de rău ai fericirii publice. Strigarea românilor e strigare de pace, strigare de înfrăţire.
La această mare faptă a mântuirii, tot românul are dreptul de a fi chemat, nimeni nu este scos afară; sătean, meserian, neguţător, preot, soldat, student, boier, domn, e fiu al patriei şi, după sfânta noastră credinţă, e şi mai mult, e fiu al lui Dumnezeu. Toţi avem acelaşi nume de român. Aceasta ne înfrăţeşte şi face să înceteze toate interesele, să se stingă toate urile.
Pace dar vouă! Libertate vouă!
Scularea aceasta e pentru binele, pentru fericirea tutulor stărilor soţietăţii, fără paguba vreuneia, fără paguba însăşi a nici unei persoane. Nu se cuvine a perde cei mai mulţi pentru cei mai puţini, căci este nedrept; nu se cuvine iară a perde cei mai puţini pentru cei mai mulţi, căci este silnic.
Popolul român,
în cât către cele din afară nu supără pe nimeni, respectă toate puterile şi cere a respecta şi ele drepturile stipulate prin tractaturile lui Mircea şi Vlad V, recunoscute de toate tractatele încheiate între Poartă şi Rusia şi protestă asupra oricărei fapte ce s-a făcut în protiva acestor tractate.
Popolul român voieşte cu o voinţă tare a-şi păstra neatârnarea administraţiei sale, neatârnarea legiuirii sale, dreptul său suveran în cele din năuntru şi rămâne în aceleaşi legături, şi mai strânse prin luminile veacului, cu Î. Poartă. Această voinţă e legală, e pe credinţa tractatelor şi nu e în paguba nimului.
Popolul român leapădă un Regulament care este în protiva drepturilor sale legislative şi în protiva tractatelor ce recunosc autonomia. Această lepădare este însuşi în folosul Înaltei Porţi, ce va fi arbitrară dimpreună cu Franţa, Germania şi Englitera, cărora românii le reclamă judecată şi ajutor la orice asuprire li s-ar face.
Popolul român decretă şi hotărăşte responsabilitatea miniştrilor şi cu un cuvânt a tutulor foncţionarilor publici şi fiindcă neresponsabilitatea nu este drept al nimului nici de moştenire, nici de învoire, prin urmare nimeni nu perde nimic şi hotărârea popolului e sfântă.
Popolul român voieşte o patrie tare,
unită în dragoste, compusă de fraţi, iar nu de vrăjmaşi, prin urmare decretă, după vechile sale datine, aceleaşi drepturi civile şi politice pentru tot românul.
Cine nu voieşte aceasta e vrăjmaş al fericirii publice, e un alt Cain ucigător de frate în sânul mamei noastre patrii.
Popolul român va să dea dreptate şi dreptatea e a lui Dumnezeu. Dreptatea nu sufere a purta numai sărăcii sarcinele ţării şi bogaţii să fie scutiţi. Prin urmare decretă contribuţie generală după venitul fiecăruia. Aceasta înavuţeşte patria şi o patrie avută e în folosul tutulor şi, prin urmare, în paguba nimului. Aceasta cheamă pe toţi la aceleaşi drepturi şi datorii într-o patrie dreaptă, înfloritoare şi care cu tot dreptul nu va mai putea suferi control străin.
Popolul român dă înapoi la toate stările dreptul cel vechi de a avea reprezentanţi în Generala Adunare, decretă de azi înainte alegerea largă, liberă, dreaptă, unde tot românul are dreptul de a fi chemat şi unde numai capacitatea, purtarea, virtuţile şi încrederea publică să-i dea dreptul de a fi ales.
Aceasta pe cei buni, pe cei drepţi nu-i păgubeşte întru nimic şi românii au fost totdauna buni. O ştiu străinii şi o ştie proverbul cel vechiu: „Bună ţeară, rea tocmeală”. Această decretare nu e în paguba nimului, va să schimbe numai tocmeala.
Popolul român decretă tipar liber, cuvântare liberă, adunări libere, spre a vorbi, a scrie cele de folos, spre a arăta adevărul. Adevărul, ideile, cunoştinţele vin de la Dumnezeu în folosul general al oamenilor, ca soarele, ca aerul, ca apa şi, prin urmare, sunt proprietate universală şi dacă se cuvine a fi respectată însăşi proprietatea particulară, cu atât mai vârtos este sacră şi neatinsă proprietatea universală. A îneca adevărul, a stinge luminile, a împedeca foloasele prin împedecarea tiparului este o vânzare către patrie, o apostasie către Dumnezeu. Libertatea tiparului nu poate păgubi pe nimeni decât pe fiii întunerecului.
Popolul român voieşte pace,
voieşte tărie, voieşte garanţia averilor sale materiale, morale şi politice; decretă dar gvardie naţională, în care tot românul se naşte al ei soldat, tot românul e un gvardian al fericirii publice, un garant al libertăţilor publice. Aceasta nu păgubeşte pe nimeni decât pe conspiratorii asupra drepturilor patriei.
Popolul român cheamă toate stările la fericire, recunoaşte facerile de bine ale comerciului, ştie că sufletul lui este creditul, care niciodată n-a vrut să i-l înlesnească sistema trecută. Decretă dar o bancă naţională, însă cu fonduri naţionale.
Popolul român, în generozitatea şi evlavia sa, se închină locurilor sfinte şi va trimite de acum înainte la Sfântul Mormânt şi la alte aşezăminte religioase untdelemn, tămâie, făclii şi însuşi bani spre ţinerea de şcoale, de preoţi, spre lauda lui Dumnezeu şi tot spre adevărata laudă a celui ce s-a răstignit spre desrobirea celor săraci decretă ca prisosul veniturilor mânăstireşti să fie al ţării, spre desrobirea şi ajutorul celor săraci şi reclamă moşiile mânăstirilor închinate a le scoate de sub orice mâncătorie.
Popolul român dă lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu
şi ia de la farisei ceea ce nu este al fariseilor, ca să dea săracului, care e fratele Domnului. Aceasta nu e în paguba românilor, ci spre mântuirea lor şi lauda Sfintelor Locuri.
Popolul român împarte dreptatea deopotrivă la toţi şi dreptatea o dă pentru toţi şi mai vârtos pentru cei săraci. Săracii, sătenii, plugarii, hrănitorii oraşelor, fiii patriei cei adevăraţi ce au fost defăimaţi atât îndelung cu numele glorios de român, ce au purtat toate greutăţile ţării, prin munca lor de atâtea veacuri au lucrat moşiile şi le-au îmbunătăţit, au hrănit pe strămoşii proprietarilor, pe moşii lor, pe părinţii lor, pe aceşti proprietari înşişi şi au drept înaintea geenrozităţii proprietarilor, înaintea dreptăţii patriei şi cer o părticică de pământ îndestulă pentru hrana familiei şi vitelor sale, părticică răscumpărată de atâtea veacuri cu sudorile lor.
Ei o cer şi patria le-o dă şi patria iară, ca o mumă bună şi dreaptă, va despăgubi pe fiecare proprietar de mica părticică ce o va da săracului ce nu are pământul său, după strigarea dreptăţii, după glasul Evangheliei, după inima cea frumoasă a românilor, în care au aflat parte străinii în totdeauna, necum fraţii lor, hrănitorii lor, tăria lor cea adevărată.
Claca dar şi acea infamă iobăgie se desfiinţează,
lucrarea la lucrul drumurilor se desfiinţează, săteanul fără pământ se face proprietar şi tărie neînvinsă celor mai avuţi în folosul tutulor şi în paguba nimului; visteria va despăgubi pe toţi.
Popolul român, după vechile sale drepturi, voieşte ca Domnul, în care este personificată suveranitatea acestui popol, să fie tare prin dragostea publică, drept, luminat, voitor de bine patriei, bărbat întreg şi, ca să-l poată afla la alegere astfel, decretă, după vechile sale drepturi, a-l căuta în toate stările soţietăţii, în toată naţia, iar nu într-un număr mărginit de oameni.
Domnia nu e drept de moştenire a nici unei familii, domnia este a patriei. Ea o dă celui ce va socoti de cuviinţă dintre fiii săi. O asemenea alegere strânge şi mai mult legăturile noastre cu Î. Poartă, pentru că per puţinele persoane ce se pot înfluenţa în paguba Î. Porţi şi a popolului român.
Puterea suverană purcede de la Dumnezeu şi în toată ţeara se află undeva. În Ţeara română este în popolul român, ce are dreptul de a numi pe capul cel mai înalt al patriei. Prin urmare, popolul, având dreptul suveran, poate revesti cu dânsul pe oricine va socoti de cuviinţă şi pe câţi ani i se va părea că-i este mai de folos. Aşadar, decretă ca domnia să se dea celui ales numai pe cinci ani, spre a se tăia rivalităţile şi urile îndelungate şi spre a pune o emulaţie între cetăţeni a fi buni, întregi şi folositori patriei ca să tragă încrederea publică.
Popolul român leapădă de la sine orice titlu ce i s-a introdus prin corupţie
de la străini în protiva vechilor sale datine. Domnul este ales unul dintre cetăţeni şi după domnie remâne iară cetăţean, fiu al patriei. Domnul nici nu a fost nici nu este prinţ; domn e tot cetăţeanul, domn e şi capul ţării. Asta e titlul cunoscut de toţi românii. Vorba de prinţ e cunoscută numai de cei ce ştiu din limbile Europei. Vorbele de preaînălţat, prealuminat sunt nişte traducţii din limbagiul fanarioţilor, iubitori de titluri.
La multe trebuinţe ce are patria acum pentru despăgubire şi atâtea cheltuieli spre înaintarea patriei, popolul român nu mai poate da domnului o listă civilă atât de mare li mai vârtos că, şi fără aceasta, vede că este de neapărată nevoie ca domnul să dea exemplu mai întâi de simplitate şi de vieaţă cumpătată.
Vorbele nobil, nobilitate sunt necunoscute între popolul român. Fapta asemenea e şi mai necunoscută, căci nimic n-a fost de moştenire în ţara aceasta, nici rang, nici titluri, decât proprietatea şi numele familiei. Popolul român decretă dar desfiinţarea tutulor rangurilor titulare ce nu au foncţii şi al căror nume nu aduc aminte decât nişte timpi de barbarie şi de servilitate.
Popolul, protestând asupra măsurilor arbitrare şi nelegiuite de a se pune taxă la învăţătură, de la care săracul, orfanul, fiul văduvei e scos afară, protestând asupra relei cugetări de a degrada şi de a ucide naţionalitatea prin scoaterea limbii naţionale din şcoale, decretă o învăţătură pentru toţi egală, progresivă, integrală pe cât va fi cu putinţă, după facultăţile fiecăruia şi fără nici o plată; decretă în Bucureşti o şcoală politehnică, câte o universitate în Bucureşti şi Craiova şi câte un liceu, cum şi pensionate pentru amândouă sexele, câte un liceu, asemenea şi un pensionat în fiecare judeţ, câte o şcoală normală în fiecare plasă şi câte o şcoală începătoare bine tocmită în fiecare sat; decretă ştiinţele, ca şi până acum, în limba patriei şi cultura şi înflorirea acestei limbi după natură şi după originea ei, cu literele sale, atât în cărţile profane, cât şi în cele sacre, cum şi introducerea literelor în toate cancelariile.
Despre acest capitol al învăţăturii, guvernul va fi dator sub a sa răspundere, a pune cea mai activă stăruinţă spre a se înfiinţa aşezămintele de educaţie publică şi, precum nu se poate lăsa nici un creştin a se naşte şi a muri nebotezat, asemenea nici un fiu de cetăţean din câţi se află în vârstă de doisprezece ani şi câţi se vor naşte de acum înainte să nu rămâie neîmpărtăşit de învăţătură, căci pe dânsa se întemeiază viitorul ţării şi punerea în lucrare, cum şi garanţia cea adevărată a aşezămintelor patriei.
Popolul român leapădă de pe sine neomenia şi ruşinea de a ţine robi
şi declară libertatea ţiganilor celor particulari. Cei ce au suferit până acum ruşinea păcatului de a avea robi sunt iertaţi de popolul român, iar patria ca o mumă bună, din vistieria sa va despăgubi pe oricine va reclama că a avut pagubă din această faptă creştinească.
Popolul, decretând odată drepturile civile şi politice ce le-a avut totdeauna tot cetăţeanul, declară că tot românul e liber, tot românul e nobil, tot românul e un domn. Prin urmare, de azi înainte desfiinţează orice pedeapsă cu bătaia şi rumpe în obrazul gâzilor orice biciu şi orice vargă ce degradă demnitatea cetăţeanului. Bătaia dar se aridică de la orice dregătorie şi cu atâta mai vârtos din rândurile soldaţilor.
Popolul român, deşi nu cunoaşte fiinţa pedepsei cu moarte, însă pentru că adesea prin judecătoriile criminale judecătorii de sistema cea mai veche au cutezat a da afară nişte sentinţe de moarte fără să fi putut a se pune în lucrare, popolul decretă desfiinţarea cu totul a pedepsei cu moartea, atât în lucrare, cât şi în sentinţe.
Popolul român, vâzând întreruperile sale de relaţii cu Î. Poartă mai vârtos de la 1828 încoa, văzând că reprezentantul său la Constantinopole e un străin, reclamă a-şi avea relaţiile de-a dreptul cu Î. Poartă şi reprezentant al său la Constantinopole însuşi dintre români.
Pe scurt, popolul român, recapitulând, decretă:
1. Independenţa sa administrativă şi legislativă pe temeiul tractatelor lui Mircea şi Vlad V, neamestec al nici unei puteri din afară în cele din întru ale sale.
2. Egalitatea drepturilor politice.
3. Contribuţie generală.
4. Adunantă generală compusă de reprezentanţi ai tutulor stărilor soţietăţii.
5. Domn responsabil, ales pe cinci ani, şi căutat în toate stările soţietăţii.
6. Împuţinarea listei civile; ardicarea de orice mijloc de corumpere.
7. Responsabilitatea miniştrilor şi a tutulor foncţionarilor în foncţia ce ocupă.
8. Libertatea absolută a tiparului.
9. Orice recompensă să vie de la patrie prin reprezentanţii săi, iar nu de la domn.
10. Dreptul fiecărui judeţ de a-şi alege dregătorii săi, drept care purcede din dreptul popolului întreg de a-şi alege domnul.
11. Gvardie naţională.
12. Emancipaţia mânăstirilor închinate.
13. Emancipaţia clăcaşilor, ce se fac proprietari prin despăgubire.
14. Desrobirea ţiganilor prin despăgubire.
15. Reprezentant al ţării la Constantinopole dintre români.
16. Instrucţie egală şi întreagă pentru tot românul de amândouă sexele.
17. Desfiinţarea rangurilor titulare ce nu au funcţii.
18. Desfiinţarea pedepsei degrădătoare cu bătaia.
19. Desfiinţarea atât în faptă, cât şi în vorbă a pedepsei cu moartea.
20. Aşezăminte penitenţiare, unde să se spele cei criminali de păcatele lor şi să iasă îmbunătăţiţi.
21. Emancipaţia israeliţilor şi drepturi politice pentru orice compatrioţi de altă credinţă.
22. Convocarea îndată a unei Adunanţe generale extraordinare constituante, alese spre a reprezenta toate interesele sau meseriile naţiei, care va fi datoare a face Constituţia ţării pe temeiul acestor 21 articole, decretate de popolul român.
Această Adunanţă va lăsa în moştenire viitorimii Constituţia aceasta şi va fi datoare încă a o încheia printr-o legiuire, prin care neapărat la fiecare 15 ani, din dreptul său, să-şi aleagă popolul deputaţi estraordinari, cari, venind în Adunanţă estraordinară, să introducă reformele cerute de spiritul epohei. Cu aceasta se împedică d-acum înainte vrednica de plâns nevoie de a se face reforme cu mâna armată şi vor fi feriţi copiii şi strănepoţii noştri de necesitatea în care s-a aflat astăzi popolul român.
Aceste decretări vin din glasul general al ţării, sunt drepturi vechi ale ei, sunt după legi, sunt după tractate. Î. Poartă atât în generozitatea, cât şi în interesul său, le primeşte. Rolul Rusiei este de a ne asigura drepturile când ar fi călcate din afară şi mai vârtos când voim a ne reîntregi într-însele. Când ea ni se va împotrivi, va dovedi lumii întregi că a avut gând rău asupra noastră şi asupra Turciei. Arhipăstorul ţării le va binecuvânta dacă este păstor după legea lui Christos; va subscrie decretul acesta în capul tutulor de va voi să ne mai păstorească şi de va fi pătruns de duhul Evangheliei. Domnul ţării nu poate sta contră, pentru că este alesul ei şi nu poate împedeca această faptă fără a-şi trage numele de trădător al ţării şi rebel către Î. Poartă.
Boierii n-au nici un cuvânt a nu primi pentru că nu perd nimic şi mai vârtos că prin învoirea lor vor da lumii o dovadă de frumosul suflet ce caracterisă totdeauna pe cei mai mari ai ţării. Strămoşii noştri ne-au asigurat cu sângele lor o patrie. Misiunea boierilor este a statornici dreptatea cerului, dreptatea Evangheliei într-însa; misiunea lor de astăzi are şi mai mare preţ înaintea lui Dumnezeu.
Neguţătorii, meseriaşii, sătenii binecuvântează decretele acestea, le reclamă, le cer; deşi n-au avut până acum glas, le-au cerut cu ochii, cu mâinile, cu toate mişcările fără a scoate o vorbă, după cum cere mutul ars de sete apa, după cum cere cel astupat, cel înecat aerul.
Fraţi români, soldaţi,
cari sunteţi fiii şi fraţii noştri, priveghiaţi a ţine bună orânduială, pentru că datoria voastră aceasta este. Nu ascultaţi însă când voitorii noştri şi ai voştri de rău vă vor porunci a da în fraţii voştri şi a vă întina mânile în cei ce se scoală pentru binele vostru şi al părinţilor voştri. Punerile la cale, legiuirile cele nouă ale popolului român vă înalţă la treapta de om, desfiinţează vergele de pe spatele voastre cu cari eraţi socotiţi în starea vitelor, vă înalţă la treapta de a putea şi voi a vă face ofiţeri când veţi merita şi uşurează, dau drepturi părinţilor şi fraţilor voştri. Când veţi lăsa puşca din mână, de azi înainte vă aşteaptă o patrie, iar nu claca şi biciul dorobanţului. Cei ce vă vor da porunci a face foc asupra fraţilor voştri însemnaţi-i, că aceia nu sunt români, sau, de vor fi, sunt vânduţi şi vă vând şi pe voi, ca să mergeţi a umple şanţurile cu trupurile voastre, bătându-vă în protiva voitorilor de bine ai omenirii.
Ofiţeri români!
Camarazii voştri din Europa v-au dat esemplu. Europa luminată e cu ochii deschişi asupra voastră. Aţi încins săbiile spre a ţine buna orânduială şi a vă lupta asupra vrăjmaşilor patriei. Ţineţi buna orânduială şi voi pricepeţi mai bine decât soldaţii voştri şi cunoaşteţi pe adevăraţii vrăjmaşi ai patriei. Scoateţi săbiile, faceţi-le să lucească înaintea soarelui dreptăţii şi al libertăţii patriei. Eată, calea cea mai glorioasă în analele patriei vi se deschide vouă. Fericiţi-vă că v-aţi aflat în capul camarazilor voştri în această zi mare ce a venit de la Dumnezeu şi care, intrând în eternitate, se va înfăţişa iar înaintea lui Dumnezeu cu misiunea sa împlinită şi cu fruntea încoronată de numele voastre ca de nişte stele de mântuire popolului român. Iar dacă capii voştri vă vor comanda asupra fraţilor voştri, n-aveţi să ascultaţi decât glasul popolului suveran: frângeţi-vă săbiile înaintea oricărei comande vărsătoare de sânge. Nişte asemenea comandanţi vor fi însuflaţi de duhul lui Satan. Şi el asemenea a fost un căpitan în cetele cereşti şi îngerii păcii şi ai dragostei smulseră aripele. Smulgeţi şi voi asemenea spaletele din umerii oricărui căpitan trădător ce va comanda să se verse cea mai mică picătură de sânge.
Cuvioşi egumeni, protopopi, preoţi,
voi împliniţi locul apostolilor şi astăzi se proclamă nişte legi pe temeiul Evangheliei. Este sarcina voastră, datoria voastră a ieşi cu crucea în mână şi a pecetlui cu dânsa tunurile şi ţevile purtătoare de moarte. Hristos a înviat şi s-a doborât moartea şi robia. Voi trebuie să spuneţi lumii că este Antichrist tot omul ce face moarte asupra fratelui său, tot omul ce mai voieşte robia, tot omul ce n-are milă de sărac, de văduvă şi de orfan. Luaţi vestmintele voastre, armaţi-vă cu crucea şi cântaţi psalmul 108 în protiva oricărui vânzător al patriei.
Boieri, voi aţi fost generoşi cu străinii,
i-aţi primit, i-aţi hrănit, i-aţi avuţit, i-aţi chemat a se împărtăşi de drepturile voastre şi nu veţi fi voitori de rău pământenilor, fraţilor voştri, nu veţi face ruşine patriei noastre în străinătate, nu veţi suferi a se pune o pată pe numele vostru, nu veţi lăsa un blestem peste copiii voştri, nu-i veţi osândi a se ruşina de numele ce le veţi lăsa moştenire. Daţi din frumosul vostru suflet fericirea fraţilor voştri fără paguba voastră, căci Dumnezeu vă va da însutit şi aşezămintele cele nouă şi drepte peste curând vor înzeci veniturile voastre. Cu toţi întindeţi mâna a închega toate clasele soţietăţii într-un singur corp, pe care să-l putem numi fără ruşine naţie.
Cetăţeni în general,
preoţi, boieri, ostaşi, neguţători, meseriaşi de orice treaptă, de orice naţie, de orice religie ce vă aflaţi în capitală şi prin oraşe, greci, sârbi, bulgari, germani, armeni, israeliţi, armaţi-vă spre a ţine buna orânduială şi a ajuta la fapta cea mare. Patria este a noastră şi a voastră. Vouă vă place a şede într-însa şi ea vă primeşte. Sistema cea veche nu v-a chemat şi pe voi la masa de obşte. De azi înainte o masă avem cu toţii, un ospăţ de frăţie ni se întinde, aceleaşi drepturi vom avea cu toţii.
Şi voi, o binecuvântaţi săteni, fraţi ai lui Hristos, munca voastră, pâinea şi vinul se prefac în trupul şi în sângele Domnului: voi sunteţi fiii cerului, fiii păcii şi ai tăriei; voi sunteţi hrănitorii noştri; voi aţi plâns şi vă veţi bucura; voi aţi însetoşat de dreptate şi vă veţi răcori: pe voi v-a fericit Mântuitorul lumii. Fericiţi sunteţi şi în lumea aceasta şi în cealaltă! Staţi dar la locul vostru, că ziua a venit; cătaţi-vă de câmpurile voastre ce vi le dăruieşte astăzi patria, care râde înaintea voastră şi vă cheamă la fericire. Iar pentru că duhul răului, Satana, poate să mai aţâţe oarecari vrăjmaşi ce vă pizmuiesc şi fericirea, trimiteţi din fiecare sat câte un preot cuvios şi câte trei inşi împuterniciţi a vă cere dreptatea ce vi se cuvine. Dreptatea v-o dă toată lumea cu mâni pline şi cu lacrimile în ochi. Iar preoţii vor ceti blestemele sfântului Vasile, spre a goni duhul răului din ţeară-
Măria Ta, domnule ales al ţării!
Plânge popolul român cu durere că te pomeneşte în urma tutulor şi este la Măria Ta să te pui în cap. Patria te-a ales, te-a avut fiul ei cel mai scump; guvernarea ţi-a fost problematică; te-ai arătat în ochii patriei şi ai lumii ca fiul risipitor din Evanghelie. Vino înapoi şi va pune patria inel în dreapta ta şi va înjunghia viţelul cel gras. Noi nu-ţi cerem cuvânt, pentru că eşti fratele nostru, eşti român. Cuvântul îl vei da înaintea conştiinţei Măriei Tale, înaintea lui Dumnezeu. Nu ştim dacă câte ai făcut le-ai făcut de bunăvoie ori silit. Acum e timpul să arăţi lumii că ai fost şi eşti român; acum e timpul să faci să se spele cele trecute şi să nu laşi fiilor un nume veştejit. Patria te reclamă de fiu, ea îşi rumpe vestmintele, îşi bate peptul şi aleargă şi într-o parte şi într-alta, cerând să nu piară nici unul dintre fiii săi, să nu se verse nici o picătură de sânge de român. Patria uită tot: fii dar al ei, după cum voieşte să te aibă în cap la această mare faptă. Fă o pagină frumoasă istoriei române. Nu-ţi face copiii a se ruşina în sânul Franţei de tatăl lor; nu lăsa ţeara fără cap în asemenea împregiurări, în prada intrigii ce ar putea aduce anarhie, căci atunci vai nouă şi de trei ori vai Măriei Tale!
Fraţi români!
Nu vă temeţi de nici o putere nepravilnică din afară, căci s-au dus timpii silei şi ai dreptului celui mai tare. Ţineţi numai buna orândueală în întru. Întramaţi-vă în gvardie naţională spre asigurarea drepturilor voastre şi spre a forma cruciata înfrăţirii claselor în întru, cum şi a face parte în cruciata naţiilor în afară. Adunaţi-vă cu toţii sub steagurile patriei. Cele trei culori naţionale vă sunt curcubeul speranţelor. Crucea ce e de-asupra lor va aduce aminte Rusiei că e creştină. Crucea se va pune pe hotarul nostru şi rusul nu va călca ţeara noastră, fără să calce mai întâiu crucea la care se închină. De nu se va sfii de semnul acesta, vom trimite înainte-i nu arme ce nu le avem, ci preoţii noştri, bătrânii noştri, mumele noastre, pruncii noştri, cari însoţiţi de îngerul Domnului, ce păzesc pe cei ce se scoală în numele lui, vor ţipa şi se va auzi până la marginea pământului, că românii nu le-au luat nimic, că ei nu-i vor în ţeara lor. Vor pune preoţii Evanghelia, pe care se întemeiază legile noastre, o vor pune în calea lor ca să calce pe dânsa şi să vie să robească un popor ce totdeauna i-a fost voitor de bine, făcător de bine în războaiele lui. Rusia până acum s-a zis că este chezaşă drepturilor noastre. Noi în strigarea noastră nu cerem decât drepturile noastre şi protestăm mai dinainte la Î. Poartă, la Franţa, la Germania şi Englitera asupra oricărei invasii în pământul nostru ce ne va pismui fericirea şi ne va cutropi independenţa noastră.
Apoi popolul român declară astăzi în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor că,
dacă proclamaţia sa se vede pretutideni însuflată de spiritul păcii, dacă ei nu vorbesc într-un ton ameninţător şi se ţin pe drumul legilor şi al tractatelor, aceasta învederează caracterul lor cel pravilnic şi sufletul lor ce deopotrivă adoară libertatea şi a lor şi a altor naţii ce voind a se reîntregi în drepturile lor ştie a respecta pe ale altor naţii. Aceasta îi face a vorbi astfel, iar nu frica; căci sunt o naţie mai mult de 8 milioane suflete şi, la orice invazie din afară ce le va ameninţa libertăţile, fiecare va şti a-şi apăra vetrele, şi străinul, în cele după urmă, la orice nenorocire, va putea cutropi pământul dacă va dormi Dumnezeu, iar nu şi oamenii. Nici un român nu va mai trăi după moartea independenţei patriei sale.
Fraţi români!
Respectaţi proprietatea şi persoanele, adunaţi-vă cât de mulţi, armaţi-vă cu toţi, însă imitaţi pe fraţii voştri transilvani. Vedeţi cum se adunară atâtea miriade fără să se facă cea mai mică larmă, cea mai mică neorânduială. N-aveţi nici o temere decât temerea de Dumnezeu şi atunci vouă cu adevărat vi se va cuveni a striga fără ruşine: „Că cu noi est Dumnezeu!”.
Cu noi este Dumnezeu, fraţilor! În numele lui sculaţi-vă îngerul răzbunării dumnezeieşti va stinge pe tot vrăjmaşul şi va doborî şi cal şi călăreţ, carele şi armele lui vor fi risipite ca pulberea şi planurile lui împrăştiate ca fumul.
La arme, români! La armele mântuirii!
