Ziua sângeroasă în care #Rezist a dărâmat Monarhia franceză

 

Pe 10 august 1792, la Paris, sanculoții ocupă Palatul Tuileries. La capătul unei zile sângeroase, Regele Ludovic al XVI-lea și familia lui sunt aruncați în temniță. Este sfârșitul monarhiei franceze, veche de aproape un mileniu.

După o tentativă nereușită de a fugi din Paris, Ludovic al XVI-lea și Familia Regală sunt consemnați la reședința lor din Palatul Tuileries, aflat la vest de Luvru, sub „supravegherea poporului”.

Situația este extrem de tensionată. Invazia străină pare iminentă: se presupune că în ajutorul Regelui francez va sări nepotul soției sale, Maria Antoaneta, care este Francisc al II-lea, împăratul Germaniei.

Sansculoții parizieni, din ce în ce mai sătui de monarhie, nici măcar nu mai fac eforturi pentru a-și ascunde intențiile de răsturnare a Regelui, pregătindu-se de o nouă „zi revoluționară”.

În noaptea de 9 spre 10 august, clopotele bat în tot Parisul.

În zorii zilei de 10 august, o mulțime de sanculoți se strânge în jurul Palatului Tuileries, condusă de doi lideri: Antoine Joseph Santerre și François-Joseph Westermann.

Reședința regală este apărată de 900 de gărzi elvețiene și câteva sute de gărzi naționale. Ludovic al XVI-lea le trece în revistă. Conform protocolului, gărzile strigă: „Vive le Roi!”

În replică, artileriștii și batalionul de Crucea Roșie strigă: „Vive la Nation!”.

Regele urcă pe o terasă și privește puhoiul de parizieni. Aceștia îl văd și strigă: „Jos cu veto-ul!”. Într-adevăr, între 1789 și 1792, Regele Ludovic al XVI-lea a beneficiat de un drept de veto care îi permitea să respingă orice lege votată în Adunarea Legislativă.

„Jos cu Marele Porc!” Această poreclă îi fusese dată de popor lui Ludovic din cauza proporțiilor sale, luate ca urmare a hidropiziei. Această maladie și o podagră mai veche îl făceau să nu se mai poată deplasa decât în scaun cu rotile sau în cârje.

Speriați, Regele, Regina și Delfinul traversează grădina Tuileries și merg să se refugieze în interiorul Adunării Naționale.

În Place du Carrousel, în fața palatului, răzmerița se întețește. O poartă este găsită deschisă (din greșeală?), iar revoluționarii dau năvală. Gărzile elvețiene deschid focul și provoacă un recul disperat al gloatei către Carrousel.

Cu destule pierderi, sanculoții par să renunțe la luptă. Însă, spre ceasurile 10, un grup de voluntari marsiliezi reușește să pătrundă în interiorul curții palatului. Lupta se reia cu și mai mare înverșunare.

Regele mâzgălește la repezeală un ordin prin care dispune ca gărzile elvețiene să depună armele și să se retragă în cazarmă. Ascultătoare, gărzile se deplasează către Piața Ludovic al XV-lea (actualmente Piața Concorde). Sunt însă rapid încercuiți, luați prizonieri, duși la Hȏtel de Ville și apoi masacrați. Cadavrele acestora sunt jefuite și mutilate groaznic.

Apoi, stârniți de gustul sângelui, răsculații invadează Tuileries și omoară  la grămadă gărzi, slujitori, nobili.

Șase sute de membri ai gărzilor elvețiene și două sute de aristocrați și slujbași își pierd viața în această teribilă zi.

Adunarea Legislativă, încurajată de succesul răzcoalei, proclamă „suspendarea” Regelui. Apoi convoacă o Convenție Națională, care să adopte toate măsurile „pentru asigurarea suveranității poporului și domnia libertății și egalității”.

În vederea alegerii deputaților Convenției, Adunarea abolește diferența dintre cetățenii „activi” și cetățenii „pasivi” și instaurează pentru prima dată sufragiul universal (masculin).

Anterior, pentru a fi cetățean „activ” și a beneficia deci de drept de vot erau necesare următoarele condiții: vârsta minimă de 25 de ani, reședință în oraș sau canton de cel puțin un an, înscris în garda națională, după depunerea unui jurământ civic și achitarea unei taxe echivalente cu trei zile de muncă.

În 1790, la o populație totală de 28 de milioane de locuitori, cât număra Franța, 4 milioane erau cetățeni activi.

Revenind la evenimentele noastre, după o noapte tulbure, Regele și Familia sa sunt duși pe 11 august la închisoarea din Turnul Templului. Monarhia Franței dispare după o mie de ani de strălucire. Începe Teroarea.